91 Cf. DONAT şi RETEGAN, La Valachie en 1838 (v. Bibliografie).

  92 Apud H. şi P. STAHL, op. cit., p. 27.

  93 Despre arhitectura caselor ţărăneşti din zona de munte, a se vedea îndeosebi Paul H. STAHL, „Locuinţele ţărăneşti." (v. Bibliografie).

  94 S-a scris mult despre folclorul românesc, de mai bine de un secol încoace, începând cu lucrările lui B. P. Haşdeu, acest precursor genial; nu poate fi vorba să abordăm aici un subiect atât de vast şi atât de special, nici măcar să propunem o bibliografie, fie ea foarte scurtă. Printre lucrările romaneşti cu autoritate astăzi, să le cităm totuşi pe cele ale prof. Mihai POP (v. Bibliografie). Să adăugăm, în sfârşit, că Mircea Eliade a atins adesea în lucrările lui temele principale ale folclorului românesc în legăturile lor cu miturile şi cu sacrul; a se vedea în special De la Zalmoxis la Genghis Han, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980.

  95 Cf. Măria CIOARĂ, Zona etnografică Rădăuţi, Bucureşti, 1979, p. 128.

  96 Despre legenda lui Dragoş, întemeietorul Moldovei, a se vedea, între altele, două articole în franceză în Revue des Etudes Roumaines, XI-XII, 1969; sub aspect mitologic, Mircea ELIADE, „Dragoş et la «chasse rituelle»", pp. 31-59; sub aspect filologic şi istoric, E. LOZOVAN, „Rurik et Dragoş", pp. 61-80.

  — Să adăugăm că astăzi există controverse în ceea ce priveşte felul animalului vânat de Dragoş: se pare că bourul (bubalus? bos urus?), din primele povestiri şi de pe peceţile Moldovei medievale, nu este zimbrul, a cărui imagine n-ar fi fost introdusă decât în secolul al XlX-lea (cf. Dan CERNOVO-DEANU, Ştiinţa ti arta heraldică în România, Bucureşti, 1977), ci, potrivit descrierii lui Cantemir, un animal cu craniul mai alungit, cu coarne înalte şi cu picioarele fine.

  97 Spaţiul mioritic este chiar titlul eseului în care Blaga a expus această teorie (al doilea volum din vasta trilogie intitulată Trilogia culturii (v. Bibliografie).

  98 Constantin BRĂILOIU, Sur une ballade roumaine (La Mioritzd) (v. Bibliografie).

  99 Teohari ANTONESCU, Cultul Cabirilor în Dacia. Studiu arheologic şi metodologic asupra unor monumente antice (teză de doctorat), Bucureşti, 1889 Acest studiu, uitat, a fost recent actualizat şi completat, în lumina lucrărilor de istorie comparată a religiilor, de Ion Ilie BRIE, într-o comunicare la Centre Interuniversitaire de Recherches et d'Etudes Roumaines, Sorbonne Nouvelle Paris III. Este citat şi Jean AMSLER, „L'âme messagere" (v. Bibliografie).

  100 Apud IORGA, Istoria românilor prin călători ( v. Bibliografie).

  101 Apud IORGA, Documente Callimachi, op. cit., II, p. 517.

  102 E vorba de nobili, căci şi printre unguri se găseau iobagi.

  103 Pentru Moldova, documentul cel mai complet şi cel mai limpede ni se pare a fi hrisovul lui Grigore Callimachi, din 28 mai 1767 (publicat în extenso în IORGA, Documente., op. cit., I, pp. 580 sq.). Enumera, în 16 puncte, obligaţiile celor două părti: distribuirea celor 12 zile (în regiunile de frontieră, numai 6) de-a lungul anului; durata zilei de lucru; care din membrii familiei ţărăneşti erau obligaţi la clacă; excepţiile; plata în bani – generalizată pentru ţăranii fără pământ, care lucrează în satele de „răzeşi", contribuţia aceasta fiind împărţită atunci între ei proporţional cu partea lor în comunitate; limitarea distantei la care taranul putea fi chemat; normele zilnice la arat; mărimea dijmei; scutirea de dijmă pentru grădina de zarzavat de lângă casă etc.

  104 Vincenz BATHIANY, Reise durch einen Theil Ungarns, Siebenburgens, der Moldau und Bukowna im Jahre 1805, Pesta, 1811, apud A. XENOPOL, Istoria partidelor., op. cit., voi. I.

  105 Apud E. D. TAPPE, „Rumânia", în Contrasts în Emerging Societies (v. Bibliografie), care îl citează pe WYBURN, Memoir and Consideration on the Principalities ofWallachia and Moldavia, f.d. (probabil 1820), publicată mai întâi de lorga la Academia Română, Memoriile Secţiei Istorice, seria III, tomul XIV.

  106 Grigore Dimitrie Ghica, domn al Munteniei din 1822 până în 1828, primul domnitor pământean după epoca fanariotă. Pentru a deosebi omonimele, în ţările române s-a luat obiceiul, atât pentru domnitori, cât şi pentru boieri, ca, după prenumele persoanei, să se pună prenumele tatălui (practică ce se va răspândi mai târziu şi în rândurile burgheziei, prenumele tatălui fiind desemnat cel mai adesea doar de iniţială, ca acel middle name la anglo-saxoni). Pentru domnitori, istoriografia modernă preferă, pentru a distinge omonimele, dubla numerotare, a prenumelui şi a numelui de familie: Grigore Dimitrie Ghica al Munteniei va fi Grigore IV Ghica VIII, pe când Grigore Alexandru Ghica, domnitorul Moldovei din 1849 până în 1856, va fi Grigore V Ghica X – deoarece, între timp, fusese un Alexandru II Ghica IX, domnitor al Munteniei din 1834 până în 1842.

  107 Termenul ţigan este derivat dintr-un termen grec bizantin, atsingani, care înseamnă „de neatins" (de la verbul athigganein, a nu atinge). Termenul fusese aplicat în secolele al VUI-lea-al IX-lea unei secte creştine răspân-dite în Frigia, ai cărei adepţi socoteau ca o întinare contactul cu anumite obiecte sau chiar numai vederea lor; prin urmare, termenul avea să fie aplicat, peste câteva secole, ţiganilor printr-o adevărată răsturnare de sens.

  108 Acest lucru reiese dintr-un document dat de Grigore Callimachi, în septembrie 1759 (in IOROA, Documente., op. cit., p. 185).

  109 Apud DICULESCU, op. cit., p. 185.

  110 Ambele documente, în POTRA, op. cit., pp. 620 şi 623.

  111 Apud DICULESCU, op. cit., p. 49.

  112 Apud IORGA, Documente., op. cit., I, p. 483.

  113 Apud DICULESCU, op. cit., p. 50.

  114 După Radu ROSETTI, „Ţigăncuşa de la ietac", în Alte povesti moldoveneşti, 1921, reluată în R. ROSETTI, Scrieri, Bucureşti, 1980, pp. 309 la 334.

  115 Povestea care urmează este luată din George SION, „Emanciparea ţiganilor", în Suvenire contemporane, Bucureşti, 1915, reeditat în 1973, Bucureşti, 2 voi. (povestirea se află la începutul celui de al doilea volum, până la p. 53). Autorul, Gheorghe Sion, jucase un rol direct în drama pe care o vom