class="t9">şi, e o crimă, da, o crimă ce se săvîrşeşte faţă de poporul meu. Am vrut să vizităm oraşele acestor albi nelegiuiţi; Nşo-ci dorea să ajungă asemenea unei squaw albe, căci te îndrăgise şi spera să-ţi cucerească inima însuşindu-şi cunoştinţele şi obiceiurile albilor. Această dorinţă a plătit-o cu viaţa. Fie că vă urîm, fie că vă iubim, e totuna.

Unde calcă un alb, acolo se anunţă pierzania noastră. Un geamăt de durere va străbate toate triburile apaşilor şi un strigăt al mîniei şi al răzbunării se va înălţa pretutindeni, oriunde se află vreun fiu al neamului nostru. Acum ochii tuturor apaşilor privesc la Winnetou, ca să vadă cum va răzbuna el moartea tatălui şi a surorii sale. Fratele meu Old Shatterhand să stea mărturie jurămîntului pe care-l fac aici, lîngă aceste două victime! Jur pe Marele Spirit şi pe toţi vitejii mei strămoşi care mă privesc din plaiurile veşnice ale vînătoarei, că de aci încolo, pe oricare alb, da, pe oricare alb ce-mi va ieşi în drum, îl voi doborî cu arma căzută din mîinile părintelui meu, sau...

— Stai! Intervenii cutremurat, căci ştiam că acest jurămînt ar fi devenit faptă neîndurătoare. Opreşte-te! Fratele meu Winnetou să nu jure acum, nu acum!

— De ce nu acum? Mă întrebă el, aproape furios.

— Un jurămînt trebuie rostit cu sufletul netulburat.

— Iuf! In această clipă sufletul meu e liniştit ca şi groapa în care îi voi culca pe morţii mei dragi. Aşa cum ei nu se vor mai întoarce din mormînt, aşa nici eu n-am să retrag nici o vorbă din jurămîntul meu...

— Nu mai continua! L-am întrerupt din nou.

Ochii lui mă străfulgerară aproape duşmănos:

— Vrea oare Old Shatterhand să mă abată de la datorie? Să ajung de batjocura babelor şi să fiu alungat din sînul neamului meu pentru că n-aş avea curajul să răzbun cele petrecute azi?

— Departe de mine să doresc aşa ceva. Vreau şi eu pedepsirea ucigaşilor. Trei dintr-înşii au şi plătit pentru fapta lor; al patrulea a şters-o, dar nu ne va scăpa.

— Cum să ne scape! Izbucni el. Dar nu numai cu dînsul trebuie să mă răfuiesc. El n-a făcut decît să se poarte ca un vrednic fiu al rasei albe care ne aduce pieirea; ea este răspunzătoare pentru tot ce l-a învăţat să facă; ei îi va cere socoteală Winnetou, de acum înainte cel dintîi şi cel mai mare conducător al tuturor apaşilor!

Stătea în faţa mea mîndru şi cu capul sus; în pofida tinereţii lui, se simţea rege peste ai săi. Da, era într-adevăr omul în stare să realizeze ceea ce şi-a propus. Lui, numai lui i-ar fi fost cu putinţă să adune sub conducerea sa pe războinicii tuturor triburilor roşii şi să pornească o luptă necruţătoare împotriva albilor, o luptă a desperării, al cărei sfîrşit nu putea fi decît unul singur, dar care ar fi acoperit cu sute de mii de victime întregul Vest sălbatic. Acum, această clipă hotăra dacă tomahawkul morţii se va dezlănţui sau nu în toată năprasnica lui furie.

Îl apucai pe Winnetou de mînă şi spusei:

— Vei face după voinţa ta; totuşi, ascultă mai întîi o rugăminte, poate cea din urmă pe care ţi-o fac; pe urmă, nu vei mai auzi niciodată glasul prietenului şi fratelui tău alb. Aici zace Nşo-ci. Spuneai chiar tu că m-a iubit şi că s-a stins cu numele meu pe buze. Şi tu i-ai fost drag; pe mine m-a iubit ca prieten, pe tine ca frate; şi tu ai răspuns din plin dragostei sale. În numele acestei iubiri, te rog să nu juri acum, ci abia după ce lespezile vor fi acoperit mormîntul celei mai nobile fiice a apaşilor!

Mă privi cu seriozitate, aproape sumbru, după care îşi plecă