Nu contează, zise Harry, observând că lui Socotici  începuseră să i se rumenească obrajii. Nu este vorba despre o dispută între vrăjitori şi goblini sau orice alt fel de fiinţă  magică...

Socotici râse răutăcios.

— Ba da, tocmai despre asta este vorba! In timp ce Lordul  întunecat devine din ce în ce mai puternic, rasa voastră este plasată incontestabil deasupra rasei mele! Gringotts a ajuns  sub stăpânirea vrăjitorilor, spiriduşii de casă sunt ucişi şi care dintre purtătorii de baghete se ridică împotriva acestor fapte?

— Noi! spuse Hermione.

Se îndreptă, iar ochii îi scăpărau.

— Noi ne ridicăm împotriva lor! Sunt hăituită la fel ca orice goblin sau spiriduş, Socotici! Sunt un Sânge-Mâl!

— Nu spune că eşti un... bolborosi Ron.

— De ce nu? se oţărî Hermione. Sunt Sânge-Mâl şi sunt mândră de asta! In acest nou regim, nu am o poziţie superioară  faţă de a ta, Socotici! Pe mine au ales să mă tortureze la  Conacul Reacredinţă! Şi în timp ce vorbea, îşi dădu la o parte gulerul capotului, dezvelind tăietura subţire pe care i-o crestase Bellatrix şi urma roşie rămasă pe gât.

— Ştiai că Harry a fost cel care 1-a eliberat pe Dobby?

întrebă ea. Ştiai că vrem ca spiriduşii să fie liberi de ani de zile?  (Ron se foi stingherit, pe braţul scaunului Hermionei.) Socotici,  e imposibil să îţi doreşti să fie învins Ştim-Noi-Cine mai mult

decât noi! Goblinul se uita fix la Hermione, cu aceeaşi  curiozitate cu care î1 privise mai înainte pe Harry.

— Ce căutaţi în depozitul soţilor Lestrange? întrebă el dintrodată. Sabia care se află acolo este o copie. Aceasta este cea  adevărată. Se uită când la unul, când la altul.

— Cred că o ştiţi deja. M-ai rugat să mint pentru voi în  pivniţă.

— Dar sabia falsă nu este singurul lucru din depozit, nu-i  aşa? întrebă Harry. Ai văzut cumva şi alte lucruri acolo?

Inima îi bătea mai tare ca niciodată. Se strădui şi mai mult să ignore durerea din jurul cicatricei.

Goblinul îşi răsuci din nou barba în jurul degetului.

— Este împotriva codului nostru să vorbim despre secretele de la Gringotts. Păzim nişte comori fabuloase. Avem o datorie faţă de i ibiectele care ne sunt lăsate în grijă, care au fost de cele mai multe ori făurite chiar de noi.

Goblinul mângâie sabia şi, cu ochii săi negri, îi privi pe rând pe Harry, Hermione, Ron şi din nou pe Harry.

— Sunteţi atât de tineri, spuse el până la urmă, şi totuşi vă  luptaţi cu atât de mulţi.

— Ne ajuţi? îl rugă Harry. Nu avem nicio şansă să dăm  spargerea fără ajutorul unui goblin. Tu eşti singura noastră  speranţă.

— O să... mă gândesc, spuse Socotici, înnebunindu-i şi mai  tare.

— Dar... Începu Ron furios, însă Hermione îi dădu imediat un ghiont în coaste.

— Mulţumim, spuse Harry.

Goblinul înclină din capul mare şi bombat în mod aprobator,  apoi îşi îndoi picioarele scurte.

— Cred că PlusScheletul şi-a făcut efectul pe deplin, spuse el, instalându-se ostentativ în patul lui Bill şi Fleur. Voi putea  în sfârşit să dorm. Vă rog să mă scuzaţi...

— Da, sigur, spuse Harry, dar înainte să plece din cameră,  se aplecă şi luă sabia lui Cercetaş de lângă spiriduş.

Socotici nu protestă, dar Harry avu senzaţia că goblinul îl privi ranchiunos când închise uşa de la dormitor.

— Pitic idiot ce e el, şopti Ron. Ii face plăcere să ne ţină în  suspans.

— Harry, vorbi Hermione, trăgându-i pe amândoi din faţa uş spre centrul holului încă întunecat, chiar spui ce cred eu că  spui?

— Crezi că unul dintre Horcruxuri se află în depozitul soţilor

Lestrange?

— Da, spuse Harry. Bellatrix era îngrozită când credea că  am fost acolo, îşi ieşise din minţi. De ce? Ce credea că am văzut,  ce altceva credea că am fi putut lua? Era îngrozită de faptul că  Ştim-Noi-Cine ar fi putut afla despre asta.

— Dar nu căutam posibile locuri unde a fost Ştim-Noi-Cine,  locuri unde a făcut ceva important? spuse Ron, un pic derutat. A fost vreodată în depozitul soţilor Lestrange?

— Nu ştiu dacă a fost vreodată în Gringotts, spuse Harry. Nu a avut niciodată galbeni când era mai tânăr, pentru că nu i-a  lăsat nimeni nimic. Insă trebuie să fi văzut banca din exterior,  prima dată când s-a dus pe Aleea Diagon.

Cicatricea lui Harry pulsa dureros, dar nu o băgă în seamă, voia ca Ron şi Hermione să înţeleagă planul cu Gringotts înainte de a vorbi cu Olivander.

— Cred că trebuie să fi invidiat pe oricine avea cheia unui  depozit de la Gringotts. I se părea, probabil, un adevărat simbol  al celor care aparţineau lumii vrăjitoreşti. Şi să nu uităm că  avea încredere în Bellatrix şi în soţul ei. Erau servitorii lui cei  mai devotaţi înainte de declinul său şi chiar s-au dus să-1 caute după ce a dispărut. A spus-o în noaptea când s-a întors, l-am  auzit cu urechile mele. Harry îşi frecă cicatricea.

— Insă nu cred că i-a spus lui Bellatrix că era un Horcrux. Lui Lucius Reacredinţă nu i-a spus niciodată adevărul despre jurnal. Probabil că i-a spus că era un obiect foarte important pentru el şi i-a cerut să îl pună în depozitul lor. Locul cel mai  sigur din lume pentru orice ar vrea cineva să ascundă, aşa mi-a  spus Hagrid... cel mai sigur în afară de Hogwarts.

Când Harry termină de vorbit, Ron clătină din cap.

— Tu chiar îl înţelegi.

— Părţi din el, da, spuse Harry. Părţi... Îmi doresc să îl fi  înţeles la fel de bine şi pe Dumbledore. Dar vom vedea. Haideţie rândul lui Olivander.

Ron şi Hermione părură uluiţi, dar impresionaţi, şi îl urmară spre partea cealaltă a holului mic, unde bătură la uşa de vizavi  de dormitorul lui Bill şi Fleur. Le răspunse cineva cu „Intră!",  iar vocea suna foarte stinsă. Dintre cele două paturi din  cameră, creatorul de baghete stătea întins pe cel mai îndepărtat  de fereastră. Fusese ţinut în pivniţă i i mp de mai mult de un an  şi Harry ştia că fusese torturat cel puţin o dată.

Era extrem de slăbit, oasele craniului îi ieşeau îngrozitor în  afară şi avea pielea gălbuie. Ochii lui mari şi argintii păreau imenşi, adânciţi