în orbite. Mâinile care se odihneau pe pătură  puteau fi loarte bine confundate cu cele ale unui schelet. Harry  se aşeză pe patul liber, lângă Ron şi Hermione. De acolo nu se vedea răsăritul.

Camera dădea spre grădina din vârful stâncii şi spre mormântul săpat de curând.

— Domnule Olivander, îmi pare rău că vă deranjez, spuse Harry.

— Dragul meu băiat...

Olivander avea o voce plăpândă.

— Ne-ai salvat. Credeam că o să murim acolo. Nu ştiu cum  să îţi mulţumesc... cum să îţi mulţumesc... pentru ce ai făcut.

— Ne bucurăm că am putut să vă salvăm.

Cicatricea lui Harry pulsa. Ştia, era sigur, că aproape nu mai avea când să ajungă înaintea lui Cap-de-Mort şi nici când să încerce să îl împiedice. Pentru o clipă, se panică... totuşi,  aceasta fusese opţiunea pe care o făcuse când alesese să  discute mai întâi cu Socotici. Se prefăcu a fi calm, deşi nu era.  Scotoci în punguţa de la gât şi scoase cele două fragmente ale baghetei rupte pe jumătate.

— Domnule Olivander, am nevoie de ajutorul  dumneavoastră.

— Orice. Orice, spuse creatorul de baghete abia auzit.

— Puteţi să o reparaţi? E posibil?

Olivander întinse o mână tremurândă şi Harry îi puse în palmă cele două bucăţi abia legate una de alta.

— Din lemn de tisă şi pană de phoenix, spuse Olivander cu o voce slabă. Douăzeci şi opt de centimetri lungime. Plăcută şi mlădioasă.

— Da, spuse Harry. Puteţi?

— A vrut să îi spuneţi cum să anuleze legătura dintre baghetele noastre, spuse Harry.

Ollivander părea îngrozit.

— M-a torturat, trebuie să înţelegi! Blestemul Cruciatus, nam... n-am avut de ales şi a trebuit să îi spun ce ştiam, ce bănuiam!

— Înţeleg, spuse Harry. I-aţi spus despre miezurile gemene?  I-aţi spus că nu trebuia decât să împrumute bagheta unui alt vrăjitor? Ollivander era înfricoşat, încremenit de cât de multe ştia Harry. Încuviinţă încet din cap.

— Dar nu a funcţionat, continuă Harry. A mea tot a biruit-o  pe cea împrumutată. Ştiţi de ce s-a întâmplat aşa?

Ollivander clătină din cap la fel de încet cum încuviinţase, cu câteva clipe în urmă.

— Nu am... mai auzit niciodată de un caz asemănător.

Bagheta ta a făcut ceva unic în noaptea aceea. Legătura dintre miezurile gemene este incredibil de rară, dar nu ştiu de ce bagheta ta a rupt-o în două pe cea împrumutată.

— Vorbeam despre cealaltă baghetă, despre cea care este transmisă prin ucidere. Când Ştim-Noi-Cine a realizat că  bagheta mea a făcut ceva ciudat, s-a întors şi v-a întrebat de bagheta aceea, nu-i aşa?

— De unde ştii?

Harry tăcu.

— Da, a întrebat, şopti Ollivander. A vrut să afle tot ce ştiam despre bagheta cunoscută sub diverse nume, cum ar fi  Vergeaua Morţii, Bagheta Destinului sau Bagheta din Soc.

Harry se uită cu coada ochiului la Hermione, care rămăsese tablou.

— Lordul întunecat, spuse Ollivander, pe un ton jos şi  speriat, a fost mereu mulţumit de bagheta pe care i-am creat-odin lemn de tisă şi pană de phoenix, de treizeci şi cinci de centimetri, până când a descoperit legătura dintre miezurile gemene. Acum caută o altă baghetă mai puternică, ca singurul  mod de a o birui pe a ta.

— Dar va şti cât de curând, dacă nu ştie deja, că a mea este ruptă şi nu mai poate fi reparată, spuse Harry încet.

— Nu! spuse Hermione înspăimântată. Nu are cum să ştie asta, Harry, cum ar putea să...

— Folosind Priori lncantatem, spuse Harry. Bagheta ta şi  bagheta din lemn de porumbar au rămas la conac, Hermione. Dacă le vor examina cum trebuie, dacă le vor face să recreeze vrăjile pe care le-au aruncat în ultima vreme, vor vedea că a ta a  distrus-o pe a mea, vor vedea că ai încercat să o repari şi nu ai  reuşit şi îşi vor da seama că de atunci am folosit-o pe cea din porumbar.

Picul de culoare care revenise în obrajii Hermionei de când  se întorseseră pieri. Ron îi aruncă lui Harry o privire plină de reproş şi spuse:

— Hai să nu ne facem griji pentru asta acum. Dar domnul Ollivander îl întrerupse.

— Lordul întunecat nu mai caută Bagheta din Soc doar pentru a te distruge pe tine, domnule Potter. Vrea să o aibă cu  orice preţ, crezând că aşa va deveni cu adevărat invulnerabil.

— Şi aşa va fi?

— Proprietarul Baghetei din Soc trebuie să se pregătească să  fie atacat în orice clipă, spuse Ollivander, dar trebuie să  recunosc că ideea ca Vergeaua Morţii să îi aparţină Lordului  întunecat este... formidabilă.

Harry îşi aminti brusc de cum nu fusese sigur că îi plăcea de Ollivander când îl întâlnise pentru prima dată. Chiar şi acum,  după ce Cap-de-Mort îl torturase şi îl ţinuse prizonier, ideea ca  un vrăjitor întunecat să aibă bagheta aceea părea să îl fascineze la fel de mult pe cât îl dezgusta.

— D-deci dumneavoastră chiar credeţi că există bagheta  aceasta, domnule Ollivander? întrebă Hermione.

— Desigur, spuse Ollivander. Da, este perfect posibil ca  traseul baghetei să fie urmărit în decursul istoriei. Bineînţeles,  există şi lacune, şi încă unele mari, când dispare, fiind pierdută  sau ţinută ascunsă pentru o vreme, dar reapare de fiecare dată. Are anumite caracteristici unice, care pot fi recunoscute de cei  cărora le este familiară ştiinţa baghetelor. Există descrieri  rămase, unele dintre ele aparţinând unor surse necunoscute,  iar eu şi alţi creatori de baghete ne-am ocupat cu studiul lor.

 

Par cât se poate de autentice.

— Deci dumneavoastră nu... nu credeţi că ar putea fi un  basm sau un mit? întrebă Hermione plină de speranţă.

— Nu, spuse Ollivander. Nu ştiu dacă este necesar să fie transmisii prin ucidere. Are o istorie sângeroasă, dar s-ar putea  ca aceasta si fie doar din cauza faptului că este un obiect atât de dorit şi trezeşte astfel de pasiuni mistuitoare în sufletele vrăjitorilor. Este nespus de puternică, foarte periculoasă, dacă  ajunge la cine nu trebuie, şi este un obiect care exercită o  fascinaţie deplină asupra noastră, a tuturor celor care studiază  puterea baghetelor.

— Domnule Ollivander, vorbi Harry, i-aţi spus Ştim-Noi-Cui  că Bagheta din Soc era la Gregorovitch, nu-i aşa?

Ollivander se făcu încă şi mai palid decât până atunci. Arăta ca o stafie şi încercă să bâiguie ceva:

— Dar