ziua în care Germán încercă să incendieze casa pentru a dovedi că nu există, ca și în ziua cînd Alfonso suci gîtul papagalului și-l aruncă în oala în care începea să fiarbă stufatul de găină. Deși Aureliano se simțea legat de cei patru prieteni printr-o afecțiune egală și prin aceeași solidaritate, în așa fel încît gîndea la ei ca și cum ar fi fost vorba de unul singur, era mai apropiat de Gabriel decît de ceilalți. Această legătură se născuse în noaptea cînd îi vorbise întîmplător, despre colonelul Aureliano Buendía, și cînd Gabriel fusese singurul care nu crezuse că vrea să-și bată joc de cineva. Chiar și patroana, care de obicei nu se amesteca în conversații, protestă cu înverșunare de cumătră furioasă, că acest colonel Aureliano Buendía, despre care auzise într-adevăr vorbindu-se în diferite rînduri, era un personaj inventat de guvern ca pretext pentru a-i masacra pe liberali. Gabriel, în schimb, nu punea la îndoială realitatea colonelului Aureliano Buendía, pentru simplul motiv că fusese tovarăș de arme și prieten nedespărțit al propriului său străbunic, colonelul Gerineldo Márquez. Această nestatornicie a memoriei devenea și mai critică atunci cînd se vorbea despre omorîrea lucrătorilor. De cîte ori atingea Aureliano această chestiune, nu numai patroana, ci și unele persoane mai bătrîne decît ea respingeau în chip violent povestea cu lucrătorii adunați la gară și cu trenul cu două sute de vagoane încărcate cu morți, ba chiar se înverșunau să susțină ceea ce rămăsese pînă la urmă consemnat în dosarele judiciare și în manualele școlare: că acea companie bananieră n-a existat niciodată. Gabriel și Aureliano erau astfel uniți printr-un fel de complicitate fundamentată pe fapte reale în care nu credea nimeni și care le afectaseră într-atît existența încît amîndoi se găseau neputincioși în refluxul unei lumi sfîrșite din care nu mai rămînea decît nostalgia. Gabriel dormea acolo unde-l prindea noaptea.. Aureliano îl instalase de mai multe ori în atelierul de aurărie, dar nu putea închide ochii toată noaptea din pricina neastîmpărului morților care umblau dintr-o cameră în alta pînă în zori. Mai tîrziu i-l încredință Nigromantei, care îl aducea în odăița ei multitudinară, cînd era liberă, și îi însemna socoteala cu linioare verticale, în dosul ușii, în puținele spații libere pe care le luaseră datoriile lui Aureliano.

În ciuda vieții lor împrăștiate, întregul grup se străduia să săvîrșească ceva nepieritor, la îndemnurile savantului catalan. Acesta, cu experiența lui de fost profesor de literatură clasică și cu rezervele lui de cărți rare, îi stîrnise să stea o noapte întreagă ca să caute a treizeci și șaptea situație dramatică, într-un sat în care nimeni nu mai avea interesul, și nici posibilitatea de a merge mai departe de școala primară. Fascinat de descoperirea prieteniei, zăpăcit de farmecele unei lumi care-i fusese interzisă din pricina meschinăriei Fernandei, Aureliano abandonă descifrarea manuscriselor chiar în clipa în care acestea începeau să i se dezvăluie ca profeții în versuri cifrate. Dar mai tîrziu, cînd își dădu seama că de fapt, este vreme pentru toate, fără să fie nevoie să renunțe la bordeluri, prinse din nou curaj și se întoarse în odaia lui Melchiade, hotărît să nu slăbească în hotărîrea sa, pînă ce nu va fi descoperit ultimele chei. Aceasta se întîmplă cam pe vremea cînd Gaston începea să aștepte sosirea aeroplanului și cînd Amaranta Ursula se găsea atît de singură, încît într-o dimineață își făcu apariția în odaia lui.

— Bună, antropofagule, îi zise ea. Iar te-ai vîrît în peștera ta?

Era irezistibilă în rochia inventată de ea, cu unul dintre lungile coliere din vertebre de pește spinos, pa care le fabrica ea însăși. Renunțase la cordeluța de mătase, convinsă de fidelitatea soțului ei, și pentru prima oară de la întoarcere, părea că dispune de o clipă de răgaz. Aureliano nu avea nevoie să o vadă ca să știe că venise. Ea își sprijini spatele de masa lui de lucru, atît de aproape și atît de dezarmată, încît Aureliano îi putu percepe rumoarea profundă a oaselor, și se interesă de pergamente. Încercînd să-și învingă tulburarea, își stăpîni glasul care-l părăsea, viața care se ducea, memoria care se transformase într-un polip fosilizat, și-i vorbi despre destinul levitic al sanscritei, despre posibilitatea științifică de a vedea viitorul în transparența timpului, așa cum se poate vedea în lumină ceea ce este scris pe dosul unei foi de hîrtie, despre necesitatea de a cifra profețiile pentru ca să nu se altereze singure, și despre Centuriile lui Nostradamus și despre distrugerea Cantabriei, anunțată de sfîntul Millan. Deodată, fără să-și întrerupă expunerea, mișcat de un impuls care dormea în el de cînd se născuse, Aureliano își puse mîna pe-a ei, socotind că această hotărîre finală va pune capăt zbuciumului său. În acest timp, ea îi apucă degetul arătător cu aceeași nevinovăție dezmierdătoare cu care o făcuse de atîtea ori în copilărie, și-l ținu în mîna ei în timp ce el continua să-i răspundă la întrebări. Au stat așa, uniți printr-un deget de gheață care nu transmitea nimic într-un sens nici în celălalt, pînă cînd ea se trezi din visarea ei trecătoare lovindu-se peste frunte. „Furnicile!” strigă ea. Atunci uită de manuscrise, ajunse la ușă în pas dansant și de acolo îi trimise lui Aureliano același sărut din vîrful degetelor, prin care-și luase rămas bun de la ei în după amiaza cînd plecase la Bruxelles.

— Îmi explici mai tîrziu, îi zise ea. Uitasem că astăzi este ziua cînd trebuie să dau cu var peste furnicare.

Continuă să vină în camera lui ocazional, cînd avea ceva de făcut pe acolo, și rămînea cîteva minute, în timp ce soțul ei nu înceta să scruteze cerul. Plin de iluzii datorită acestei schimbări, Aureliano începu de atunci să mănînce în familie, ceea ce nu mai făcuse din primele luni după întoarcerea Amarantei Ursula. Gaston era mulțumit. În cursul conversațiilor de după desert, care se prelungeau uneori mai bine de o oră, el se plîngea că asociații săi voiau să-l înșele. Aceștia îl anunțaseră despre îmbarcarea aeroplanului pe un vapor care nu mai sosea, și în timp ce corespondenții săi maritimi persistau în a