atacaţi; dar ştiaţi că vom fi vigilenţi şi că nu vă vom slăbi curînd din ochi; de aceea aţi călărit o bucată de drum mai departe şi v-aţi întors abia mai tîrziu presupunînd că ne-am liniştit. Aşa e? Dădu iarăşi din cap.

— Prin urmare, v-aţi întors, ne-aţi ajuns din urmă, iar seara ne-aţi spionat? Aţi auzit discuţia noastră?

— Da... Santer.

— Înseamnă că însuşi Santer era spionul! V-a povestit cele auzite?

— Apaşi... Nugget-tsil... vor aduce nuggeţi... dimineaţa...

— Exact. Apoi v-aţi ascuns în pădurice şi ne-aţi observat de sus, din copaci. Voiaţi să cunoaşteţi locul de unde apaşii ar fi luat aurul?

Închise ochii şi nu mai răspunse.

— Sau aveaţi de gînd să-i atacaţi la întoarcere şi...

— Fratele meu să nu mai întrebe zadarnic, mă întrerupse Winnetou. Această faţă palidă nu mai poate vorbi. A murit. E clar că tîlharii voiau să ne afle secretul; dar au întîrziat. Noi ne şi întorceam cînd ei ne auziră paşii. Atunci s-au tupilat în dosul arborilor şi au tras asupra noastră. Inciu-Ciuna şi "Zi-Frumoasă" s-au prăbuşit sub gloanţele lor; mie mi-au atins doar mîneca. Am tras asupra unuia; dar în clipa cînd am apăsat pe trăgaci, el a sărit în spatele unui copac şi nu l-am nimerit; în schimb cu al doilea glonţ l-am doborît pe un altul. Apoi repede m-am adăpostit îndărătul acestui bolovan, care totuşi nu m-ar fi putut salva dacă nu apărea la timp fratele meu Old Shatterhand. Căci, gîndeşte-te: doi mă ameninţau dintr-o latură, iar al treilea se grăbea să ajungă pe ocolite în spatele meu; glonţul lui m-ar fi lovit cu siguranţă. Am auzit detunătura doborîtorului de urşi şi am scăpat cu viaţă. Acum fratele meu ştie totul şi rămîne să vedem ce trebuie făcut pentru prinderea lui Santer.

— Cine va îndeplini această sarcină?

— Nu mă îndoiesc că Old Shatterhand va şti să dea de urma fugarului.

— Asta-i neîndoielnic. Însă căutarea urmelor e anevoioasă şi voi pierde mult timp.

— Nu. Fratele meu nici nu trebuie să caute urma, pentru că se duce cu siguranţă la caii lui. Într-acolo să apuci mai întîi. Pe locul unde a mas Santer şi ai lui creşte iarbă bogată. Old Shatterhand va descoperi lesne direcţia în care a fugit ticălosul.

— Şi apoi?

— Apoi fratele meu va lua cu dînsul zece dintre războinici spre a-l urmări şi a-l prinde pe ucigaş. Restul de douăzeci îi trimiţi încoace pentru a jeli împreună cu mine la căpătîiul morţilor.

— Aşa să fie! Sper că voi răspunde cu cinste încrederii pe care fratele meu roşu mi-o acordă.

— Ştiu că Old Shatterhand mă va înlocui ca şi cînd eu însumi aş fi de faţă acolo. Howgh!

Îmi întinse mîna. I-o scuturai cu putere, mă înclinai încă o dată în faţa celor doi morţi şi plecai. La marginea luminişului mă oprii ca să privesc îndărăt. Winnetou tocmai acoperea chipurile morţilor şi se tînguia cu acel glas înăbuşit cu care indienii încep prohodul. Vai, cît de mult mă durea! Cît de teribil! Dar nu era timp de pierdut şi apucai în grabă drumul pe care venisem.

Credeam la început că raţionamentul lui Winnetou se va adeveri; dar, ajuns pe înălţimea pomenită, mă cuprinse îndoiala.

Santer voia, desigur, să se depărteze cît mai iute şi să dispară, întorcîndu-se la locul unde poposise noaptea, ar fi însemnat să întîrzie în apropierea noastră. Era totuşi posibil să procedeze aşa în intenţia de a-şi face rost de un cal. Dar dacă în drum ar fi dat cu ochii de gloaba pe care călărisem eu? Ticălosul fugise doar exact pe acelaşi drum şi era exclus să nu vadă calul.

Gîndul acesta îmi grăbi paşii. Coborîi în fugă, extrem de curios dacă animalul mai stă la locul