in-8° (scrisă în franceză de contele Gabriel Thureson Oxenstjerna, strănepot al cancelarului lui Gustav Adolf. Lucrarea a cunoscut 12 ediţii în secolul al XVIII-lea şi încă una în 1825).

  132 Biserica Unită din România a fost pur şi simplu desfiinţata printr-un decret al regimului comunist, la l decembrie 1948, şi a trecut, practic, în clandestinitate. Timp de peste patruzeci de ani, a fost o „biserică a tăcerii", o biserică a catacombelor, în Europa secolului al XX-lea. Abrogarea decretului din l decembrie 1948 a fost una din primele măsuri luate de regimul de după evenimentele din decembrie 1989, însă Biserica Unită din România n-a intrat încă în toate drepturile ei anterioare.

  133 Elementul slav din limbă, atât acela datorat slavonei bisericeşti, cât şi acela asimilat în Evul Mediu timpuriu, nu a suferit această evoluţie depreciativă, desi frecventa lui în limbajul curent a scăzut simţitor, între timp, el a dobândit un parfum poetic apreciat de scriitorii preţioşi sau arhaizanţi, în mod curios, influenta franceză asupra limbii române nu a slăbit, în ciuda circumstanţelor politice din ultima jumătate de secol; ea continuă, cu urmări dăunătoare, nu numai asupra vocabularului, dar şi asupra întorsăturilor de frază şi asupra sintaxei. Ne aflăm în fata unui fenomen foarte asemănător cu influenta latinei asupra limbii franceze la sfârşitul Renaşterii, însă, în Franţa, „enfin Malherbe vint." în România, Malherbe n-a sosit încă.

  134 Este titlul unei cărţulii recente, care, pornind de la acest cuvânt mai degrabă hazliu, abordează, cu inteligentă şi umor, toate celelalte aspecte de profundă transformare pe care le-a trăit atunci societatea românească: Stefan CAZIMIR, Alfabetul de tranziţie (v. Bibliografie).

  135 Evreu din Pesta, Rosenthal studiase pictura la Viena, si, în 1842, în vârstă de numai 22 de ani, s-a dus la Bucureşti, invitat ca „portretist". A pictat acolo nu mai putin de 40 de portrete în doi ani, apoi a plecat la Paris ca să-şi continue studiile de pictură. Acolo s-a întâlnit din nou cu grupul de studenţi „moldovalahi" liberali, si, îmbrăţişându-le cauza, i-a însoţit la Bucureşti în timpul revoluţiei din iunie 1848; va fi naturalizat român sub scurta guvernare „revoluţionară". Refugiat la Paris după eşecul revoluţiei, în 1850 va accepta o misiune de propagandă a revoluţionarilor către Transilvania. Arestat pe drum de către politia austriacă şi întemniţat, va muri în urma torturilor suferite.

  136 Despre lupta dintre influenta germană şi influenta franceză în arta românească, prof. Ionel JIANU a făcut o comunicare la primul congres al „Institut fur Rumănienforschung", Miinchen, 6-7 iunie 1988, care urma să apară în Caietul nr.l al Institutului: „Der deutsche und der franzosische Einfluss im Wettstreit um die Vorherrschaft în den rumănischen Kunst".

  137 Apud XENOPOL, Istoria partidelor., op. cit.

  138 Vlad GEORGESCU, Ideile politice şi iluminismul. pp. 178 (v. Bibliografie).

  139 După Alecu Russo, Scrieri, ed. Petre V. Hanes, 1908, pp. 24 sqq., „Holera".

  140 Cf. în special Stefan ZELETIN, Burghezia română. (v. Bibliografie); încercare de interpretare sociologică – lucrare capitală, dar prea dogmatică. O privire de istoric la C. C. GIURESCU, Contribuţiuni la studiul originilor. (v. Bibliografie).

  141 Avem de a face cu un fenomen foarte general în faza de tranziţie de la o societate patriarhală la o societate capitalistă, caracterizat astfel de economistul Celso Furtado: „.creşterea productivităţii în societăţile periferice nu se traducea prin creşterea salariilor, ci provoca o creştere a cheltuielilor de consum ale minorităţii de proprietari şi ale grupurilor profesionale şi birocratice urbane, în felul acesta, dezvoltarea a ajuns să se confunde cu asimilarea la modele culturale importate sau cu modernizarea stilului de viaţă al unei minorităţi privilegiate" (Theorie du developpement economique, tradusă din portugheză, ediţia a doua, PUF, Paris, 1976, p. 203).

  142 Cf. în special Georgeta PENELEA, Lesfoires de la Valachie. (v. Bibliografie).

  143 Cu Dimitrie şi Ion Brătianu începe cariera unei familii care a dat, probabil, cea mai strălucită dinastie politică din Europa contemporană, într-un secol, din 1848 până în 1948, ea a dat României, fără să-i mai socotim pe membrii corpurilor legiuitoare, sase miniştri, dintre care patru prim-miniştri. Fraţii Dimitrie şi Ion au jucat un rol de prim-plan în 1848 ca şefi, alături de Constantin Rosetti, ai fracţiunii celei mai radicale a mişcării revoluţionare. Au participat la actul Unirii Principatelor în 1859, şi acţiunea lui Ion Brătianu a fost fără îndoială hotărâtoare în venirea lui Carol de Hohenzollern pe tronul României. Ion Brătianu a fost apoi seful guvernului în timpul Războiului de independentă din 1877 şi în timpul dificilelor negocieri de la Berlin din 1878.

  La fel de strălucit ca şi el, fiul lui, Ion (Ionel), care-i va urma în fruntea partidului liberal, va călăuzi destinele tării în timpul primului război mondial, care avea să ducă la formarea României Mari, şi va realiza cele două reforme fundamentale înscrise de multă vreme în programul partidului liberal: împărţirea pământului la ţărani şi votul universal. Bucurându-se de deplina încredere a regelui Ferdinand, s-a putut spune despre el că, vreme de peste douăzeci de ani, a fost regele neîncoronat al României. Contele de Saint-Aulaire, ministrul Franţei la Bucureşti în timpul războiului, a scris despre el, în ale sale Con-fessions d 'un vieux diplomate, că era „mai mare decât Lloyd George, mai mare decât Clemenceau". Ca să încununeze acest palmares, în epoca stalinistă, trei membri ai familiei Brătianu au murit în închisoare sau de pe urma întemniţării.

  144 Apud XENOPOL, Istoria partidelor., op. cit., p. 292.

  145 Cei trei fraţi Golescu, fiii lui Dinicu, asemenea celor trei muschetari, erau în realitate patru cu vărul lor primar, care, ca să complice şi mai mult lucrurile, se numea Alexandru, ca unul din cei trei fraţi; sunt deosebiţi spunân-du-li-se Alexandru-Albu şi Alexandru-Negru – dar, dacă Negru este o poreclă din pricina fetei negricioase a purtătorului numelui, Albu era un al doilea prenume.

  — Corespondenta (cel mai adesea în franceză) între cei trei fraţi şi mama lor, Zinca Golescu, o adevărată „mamă a Gratiilor", patrioată la fel de înflăcărată ca şi fiii ei, este foarte instructivă şi emoţionantă; a fost publicată la Bucureşti, în