Glosar* agă: ofiţer comandant din armata otomană; în Tara Românească în secolul al XVII-lea, marele agă era, după spătar, al doilea comandant al oştirii; la începutul secolului al XlX-lea, este seful politiei capitalei.

  armat: înalt dregător care la origine răspundea de artilerie („pusei") şi de „puşcarii"; cu vremea, principala lui atribuţie devine poliţieneasca: aplicarea „caznelor" şi aducerea la îndeplinire a pedepsei capitale.

  ban: înalt dregător; în Muntenia de la sfârşitul secolului al XV-lea, marele ban al Craiovei guvernează Oltenia şi este, în sfatul domnesc, boierul cu cel mai înalt rang; în epoca ce ne interesează, nu mai stă la Craiova, unde-i tine locul un caimacam, dar este în fruntea divanului în lipsa domnului; în Moldova, banul este un boier de rang mai mic.

  beglerbei (sau beilerbei): guvernatorul general al unei mari provincii din imperiul otoman (cuprinzând mai multe ţinuturi).

  besli-aga (beşleaga): căpitan de beşlii (corp de cavalerie uşoară), însărcinat cu ocrotirea călătorilor musulmani.

  bei (sau bey): guvernator al unei provincii (mai rar, al unui mare oraş) în imperiul otoman; pentru turci, domnii tarilor române erau bei.

  beilic (sau beylic): han rezervat oaspeţilor de seamă turci la Bucureşti sau la popasurile de Ia Constantinopol spre ţările române.

  beizadea: fiu de domn.

  biniş: haină largă de postav, tivită cu samur.

  cafegi-başa: boier de rang inferior, însărcinat să vegheze la servirea cafelei domnitorului.

  caftan: haină de onoare pe care sultanul o oferea domnilor Munteniei şi Moldovei ca semn distinctiv al rangului lor; la rândul lor, domnii îi „căftăneau" pe boierii din divan.

  * Glosarul acesta e necesar şi cititorului român, întrucât cei mai multi dintre termenii pe care-i conţine au ieşit din uz.

  caimacam: locotenent domnesc atunci când domnitorul lipsea sau tronul nu era ocupat; în Oltenia, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, înlocuitorul permanent la Craiova al marelui ban, care, de atunci, stă la Bucureşti.

  calpac: căciulă mare sferică de fetru sau de blană, purtată de boieri.

  cămăraş: boier care avea grija camerei lui vodă, şambelan.

  capudan-paşa: mare amiral al flotei otomane.

  capugiu: străjer la serai; trimis cu o misiune specială de către sultan.

  capuchehaie: agent diplomatic al domnilor români pe lângă Poartă.

  ceacşiri: pantaloni turceşti bufanţi.

  ceauş: curier al Porţii; la noi, grad militar inferior, căpetenie de aprozi.

  cheltuia: intendent al unui pasă sau vizir.

  ciohodar: servitor la înalţii demnitari turci; camerier al domnilor.

  clucer: boier însărcinat cu aprovizionarea Curţii; în secolul al XlX-lea, marele clucer este boier de rangul II, însă cu participare la divan.

  comis: boier din divan; la origine, mai mare peste grajdurile domneşti.

  cucă: cască de ienicer acoperită cu catifea şi împodobită cu pene de struţ; ca şi tuiurile şi steagul, era un simbol al puterii, fiind dăruit de sultan domnilor Munteniei şi Moldovei.

  divan: (începând din secolul al XVII-lea) sfatul domnesc adunat pentru a împărţi dreptatea; ansamblul boierilor din sfatul tării.

  divan-efendi: secretar turc care-1 însoţea pe domnitor în tară.

  dragoman: interpret, tălmaci oficial, marele dragoman (sau drogman) al Porţii era cel mai înalt demnitar creştin în imperiul otoman, un fel de secretar de stat la afacerile externe.

  epistat: intendent; conducător al unui serviciu public.

  epitrop: curator, administrator al bunurilor bisericeşti.

  falangă: bară de lemn orizontală de care se legau picioarele celor condamnaţi să fie bătuţi la tălpi cu o vână de bou; supliciul ca atare.

  falce: unitate de măsură pentru suprafeţe, folosită în Moldova, care avea aproape un hectar şi jumătate (14 323 m.p.).

  feregea: haină lungă din stofă fină sau catifea brodată, deschisă în fată, purtată de boieri sau boieroaice peste îmbrăcămintea obişnuită.

  fermeneă: un fel de ilic cu mâneci lungi, din catifea brodată, purtată peste anteriu.

  firman: ordin scris dat de sultan, destinat provinciilor (iscălit de marele vizir şi purtând pecetea sultanului).

  fumării: dare pe case, identificate prin hornuri (fumuri).

  giubeă: haină largă de postav, lungă până la glezne, adesea căptuşită cu blană.

  grammaticos: scrib sau secretar grec.

  hanger: pumnal curbat pe care turcii îl purtau la brâu; când hangerul aparţinea unor personaje de seamă, minerul era încrustat cu nestemate.

  hatişerif: poruncă dată de însuşi sultanul (firmanul purta atunci, alături de pecetea sultanului, şi apostila lui).

  hatntan: comandantul oştirii în Moldova.

  ttospodar: titlu dat de ruşi domnilor Moldovei şi Munteniei, şi care uneori a fost adoptat şi de cancelariile occidentale.

  işlic: căciulă de blană scumpă, de formă aproape cilindrică (ca o tocă), purtată de domnitori şi boieri.

  ispravnic: după reformele lui Constantin Mavrocordat, administratorul unui judeţ (prefect).

  jitnicer: dregător de rangul al doilea, pe vremuri însărcinat cu strângerea şi păstrarea cerealelor în hambarul domnesc (jitniţa).

  jude: în Evul Mediu, căpetenia unei comunităţi de ţărani liberi (uneori, dublet slav: cneaz).

  judeţ: împărţire teritorial-administrativă păstrată din Evul Mediu până în epoca contemporană; la origine, putea avea şi înţelesul de primar ales în oraşe.

  lăieşi (ţigani): ţigani dintr-o ceată nomadă, care aparţineau însă unui proprietar.

  lipscani: mari negustori care, o dată sau de două ori pe an, se duceau la marele târg de la Leipzig (Lipsea).

  logofăt: la Bizanţ, marele logofăt (logothetis) devenise, din secolul al XlII-lea, un fel de controlor general al administraţiei; în Tara Românească şi în Moldova, marele logofăt apare de la început ca sef al cancelariei domneşti (în documentele latineşti, i se spune cancellarius); în Moldova, marele logofăt e dregătorul cu cel mai mare rang, în Muntenia trece după marele ban şi marele vornic; banalizat în secolul al XlX-lea, termenul va desemna la oraş un secretar, la tară un intendent de moşie.

  mahmudea: monedă turcească de aur a cărei valoare a variat; în epoca de care ne ocupăm, valorează aproximativ 25 de lei.

  mazil: (de la un adjectiv turcesc însemnând „destituit") 1. calificativ pentru un domnitor după destituirea lui de către Poartă; 2. urmaş al unor foşti dregători, dar care el