Cărți «NSA - Agenția Națională de Securitate citește online .pdf 📖». Rezumatul cărții:
Lettke nu spuse nimic. Era momentul în care nu se recomanda să tulburi gândurile interlocutorului.
Adamek își îndreptă apoi privirea spre Bodenkamp.
— Cum ați făcut asta? Cum de ați putut intra pe computerul universității din Berkeley?
Programatoarea, care în afară de salut nu scosese o vorbă, ci stătea ca mielul la tăiere, ridică și ea capul.
— Era un computer ABM. M-am folosit de un punct slab al sistemului de securitate, asupra căruia mă făcuse atentă Herr Kirst când lucram la proiectul „Nisip mișcător”.
Ea îi explică detaliile tehnice cu o minuțiozitate pe care Lettke o găsi obositoare, dar Adamek păru foarte interesat și înțelese tot.
— Dar, întrebă Adamek în cele din urmă, cum de v-a venit ideea să pătrundeți acolo?
— Asta ar trebui poate să o spun eu, interveni Lettke.
— Faceți-o, aprobă Adamek.
Din fericire, în dimineața aceasta îi venise în minte o poveste plauzibilă.
— Momentul declanșator a fost sarcina dată de dumneavoastră de a analiza profilurile consumatorilor de curent electric, afirmă el aruncându-i o scurtă privire lui Bodenkamp, care nu părea să intenționeze să intervină. Deoarece existau diferențe enorme, de la prima privire ne-am gândit că era lipsit de perspective să căutăm în așa ceva indicii pentru ascunzători. Apoi ne-am hotărât să luăm la întâmplare câteva profiluri asemănătoare și să le analizăm datele gospodăriilor prin toate mijloacele noastre, în speranța descoperirii în acest fel a asemănărilor. Unul dintre profiluri era cel al unei anume Gertrud Kuhl, din Berlin-Wedding. Și uitându-mă prin corespondența ei din poșta electronică, am dat de acest schimb de scrisori.
El scoase o copie după ultimele două scrisori ale Verei Schneider adresate prietenei ei, și i le dădu lui Adamek.
Adamek le citi, apoi clătină din cap:
— Ați procedat bine. Eu cred că a meritat.
El puse copia pe teancul de documente și îl trase spre el.
— Le voi înainta. Dumneavoastră vă puteți ocupa în continuare de profilurile de curent, poate că totuși veți găsi o procedură care să ne ajute să progresăm. Iar dacă nu găsiți, nu este o tragedie. Nu mai este, dacă înțelegeți ce vreau să spun.
După asta au fost lăsați să plece. Pe drumul spre birou, Bodenkamp întrebă încet:
— Și acum ce se va întâmpla?
Lettke zâmbi:
— Nimic. În orice caz nimic care să ne mai privească pe noi. Cu aceste documente Adamek își va face prieteni în conducere – desigur și dușmani –, iar noi poate vom primi curând colegi noi, dar cu siguranță nu măriri salariale. Până când documentele vor ajunge sus de tot, numele noastre nu au să mai apară în discuții și se va ști doar că Agenția Națională de Securitate a dat de urma unei chestii grozave.
Apoi Lettke se gândi: Iar Adamek le va rămâne dator. Dar nu îi spuse programatoarei.
— Și bomba? O vor construi?
El ridică din umeri.
— Poate că da. Sau poate că nu. Știți cum merge: în cele din urmă Führerul decide.
•••
Helene merse ca o somnambulă până la biroul ei. Deci s-a întâmplat. Acum documentele au să ajungă la guvern, Serviciul pentru Armament al Armatei își va recunoaște eșecul și va dispune construirea acestei bombe, iar războiul va fi hotărât de primul care o va avea și care i-o va trânti în cap celuilalt. În orice caz războiul se va termina curând, viața va reveni la normal și ea va fi iarăși singură.
În această zi nu mai era capabilă să lucreze. Privea profilurile consumatorilor fără să le vadă, în vreme ce gândurile îi umblau aiurea. Când își mai revenea, nici măcar nu mai știa la ce se gândise.
Se făcuse destul de târziu, așa că o luă pe bicicletă spre casă, unde își lăsă telefonul la încărcat și imediat, fără a mai anunța pe nimeni, o porni spre gospodăria Aschenbrenner și spre Arthur.
— Culcă-te cu mine, îi ceru ea acestuia.
— Dar nu mai avem prezervative, îi răspunse speriat Arthur.
Helene tocmai începuse să își scoată rochia.
— Nu are importanță, zise ea.
50.Dimineața următoare părea să înceapă bine, anunțând o zi bună. Lettke se trezi dintr-un somn adânc, fără vise, odihnitor, cu cinci minute înainte de a suna ceasul deșteptător: ca și cum corpul ar vrea să anunțe că se supune de bunăvoie eforturilor care îi vor fi impuse în ziua ce urma.
Și totuși, la micul dejun se iscă o ceartă cu mama lui. Nici el nu își dădea seama cum de se ajunsese aici. Ea se plânsese din nou de dureri de inimă și că avea palpitații. El îi sugerase să se ducă la doctor și se oferise să îi facă o programare și îi ceru telefonul.
Dar ea refuzase și începuse să se ambaleze:
— Dar nu de inimă este vorba, strigase. Nu înțelegi odată?
— Nu. Tocmai te-ai plâns timp de zece minute de inimă, că te doare și că ai palpitații, iar acum susții că nu este vorba despre inimă?
Ea strânse pumnii și bătu în masa din bucătărie, dar fără a fi foarte impresionantă.
— Este vorba de motivul pentru care îmi palpită inima, acela că tu nu te preocupi să te căsătorești și să faci copii, ca să îți perpetuezi originile. Ce sens ar mai avea viața mea, dacă eu nu am făcut decât să cresc un bărbat care pune capăt liniei neamului său?
Eugen Lettke se holba șocat la mama sa.
— Pe tine te doare inima pentru că eu nu mă căsătoresc? Vorbești serios?
— Da, exact, așa este!
El puse cafeaua pe masă, se lăsă pe speteaza scaunului și câteva momente nu mai știu ce să spună.
— Tu cum ai defini noțiunea de „șantaj”? întrebă în cele din urmă.
— Ah, nu vorbi prostii. Nu fac asta intenționat. Îți spun doar care este cauza problemelor mele cu inima.
— După părerea ta. Pe mine m-ar interesa ce spune doctorul Mohl despre asta.
— Doctorul Mohl spune că s-ar