el. Oare bătrânul nesăbuit chiar îşi  imaginase că un mormânt din marmură sau moartea aveau să  apere bagheta? Crezuse oare că Lordului întunecat îi va fi frică  să îi jefuiască mormântul? Mâna care semăna cu un păianjen  se năpusti şi smulse bagheta din mâinile lui Dumbledore. Când o luă, din vârf ţâşni o ploaie de scântei, scăpărând deasupra  corpului neînsufleţit al fostului proprietar, pregătită, în sfârşit,  să servească unui nou stăpân.

 

 

Capitolul XXV

Shell Cottage

 

— Dumbledore ar fi mers mai departe, continuă el.

— Cum adică „ar fi mers mai departe"? întrebă Ron, dar,  înainte ca Harry să mai poată adăuga ceva, din spatele lor se auzi o voce:

— Arrry?

Fleur venise din căsuţă. Părul lung şi argintiu îi flutura, bătut  de briză.

— 'Arrry, Socotici vrrrea să vombească ceva cu tine. Este în  dorrrmitorrrul mic, spune că nu vrrrea să mai audă nimeni  altcineva ce o să discutaţi.

Era evident că Fleur îi purta pică goblinului pentru că o pusese să trimită mesaje pentru el, aşa că se întoarse spre casă cu un  aer arţăgos. Socotici îi aştepta, aşa cum spusese Fleur, în cel  mai mic dintre cele trei dormitoare ale căsuţei, unde dormeau Hermione şi Luna. Trăsese draperiile roşii din bumbac,  nemailăsând să se vadă cerul senin, şi acum încăperea era  cufundată într-o strălucire înflăcărată, care contrasta cu  celelalte părţi aerisite şi luminoase ale căsuţei.

— Am ajuns la o hotărâre, Harry Potter, spuse goblinul, care stătea picior peste picior pe un scaun jos, bătând darabana pe braţele acestuia, cu degetele lui lungi. Cu toate că goblinii de la Gringotts vor considera că este un act josnic de trădare, am  hotărât să te ajut.

— Grozav! spuse Harry, cuprins de un sentiment de uşurare.

Socotici, mulţumim, îţi suntem foarte...

— In schimbul unei plăţi, spuse goblinul cu fermitate.

Uşor luat prin surprindere, Harry ezită.

— Cât vrei? Am bani.

— Nu vreau bani, spuse Socotici. Am bani.

Ochii lui negri scânteiară. Goblinul nu avea deloc albul ochiului.

— Vreau sabia. Sabia lui Godric Cercetaş. Lui Harry îi pieri orice urmă de entuziasm.

— Nu o poţi avea, răspunse el. Îmi pare rău.

— Atunci, avem o problemă, spuse goblinul încet.

— Iţi putem da altceva, propuse Ron nerăbdător. Pun pariu că soţii Lestrange au o grămadă de lucruri, poţi să-ţi alegi ce vrei când ajungem în depozit.

Spusese ce nu trebuia. Socotici se îmbujora, cuprins de mânie.

— Nu sunt un hoţ, băiete! Nu încerc să obţin comori care nu  îmi sunt de trebuinţă!

— Sabia este a noastră.

— Ba nu, spuse goblinul.

— Suntem Cercetaşi şi i-a aparţinut lui Godric Cercetaş.

— Şi a cui a fost înainte să-i aparţină lui Cercetaş? întrebă goblinul, îndreptându-se de spate.

— A nimănui, spuse Ron. A fost făcută pentru el, nu-i aşa?

— Nu! strigă goblinul, zbârlindu-se de supărare şi îndreptând un deget lung spre Ron. Din nou, aroganţa tipic  vrăjitorească! Sabia a fost a lui Ragnuk I şi i-a fost luată de Godric Cercetaş! Este o comoară pierdută, o capodoperă ce demonstrează priceperea goblinilor! Le aparţine goblinilor! Sabia  este preţul angajării mele, acceptaţi sau renunţaţi! Socotici le aruncă o uitătură urâtă. Harry se uită la ceilalţi doi,  apoi zise:

— Socotici, dacă nu ai nimic împotrivă, trebuie să ne consultăm între noi câteva minute...

Goblinul încuviinţă din cap, cu o expresie acră. La parter, în  sufrageria goală, Harry se duse la şemineu, încruntat,  încercând să ia o decizie corectă. Din spatele lui, Ron spuse:

— Glumeşte. Nu putem să-i dăm sabia.

— Dar dacă este adevărat? o întrebă Harry pe Hermione. Cercetaş chiar a furat sabia?

— Nu ştiu, zise ea deznădăjduită. Deseori, istoria vrăjitorească evită să menţioneze ce le-au făcut vrăjitorii altor rase magice, dar, din câte ştiu eu, nu scrie nicăieri că Cercetaş  ar fi furat sabia aceea.

— Trebuie să fie una dintre poveştile acelea ale goblinilor,  spuse Ron, despre cum încearcă vrăjitorii mereu să-i  nedreptăţească. Bănuiesc că ar trebui să ne considerăm  norocoşi că nu ne-a cerut una dintre baghetele noastre.

— Goblinii au motive întemeiate pentru a-i antipatiza pe vrăjitori, Ron, spuse Hermione. Au fost trataţi cu cruzime în  trecut.

— Dar goblinii nu sunt nici ei nişte iepuraşi nevinovaţi, nu-i  aşa? spuse Ron. Au ucis o mulţime de vrăjitori. Au şi jucat  murdar.

— Dar, dacă ne certăm cu Socotici în legătură cu care rasă este mai nedreptăţită şi mai violentă, asta nu-1 va încuraja să ne ajute, nu-i aşa?

Urmă o pauză, cât încercară să găsească o portiţă de ieşire.

Harry se uită pe geam, la mormântul lui Dobby. Luna aranja  flori de levănţică de mare într-un borcan de lângă piatra  funerară.

— Bine, spuse Ron şi Harry se întoarse cu faţa spre el. Ce zici de asta? îi spunem lui Socotici că avem nevoie de sabie până intrăm în depozit şi apoi i-o dăm lui. Acolo e o copie, nu?  Le înlocuim şi i-o dăm lui pe cea falsă.

— Dar o să-şi dea seama de diferenţă mai bine decât noi!  spuse Hermione. Este singurul dintre noi care şi-a dat seama că  au fost înlocuite!

— Da, dar am putea fugi înainte să-şi dea seama.

Dădu un pas înapoi din cauza privirii pe care i-o aruncă Hermione.

— Ceea ce spui este îngrozitor, şopti ea. Ii ceri ajutorul şi  după aceea îl tragi pe sfoară? Şi te mai miri că goblinilor nu le plac vrăjitorii, Ron?

Lui Ron i se înroşiră urechile.

— Bine, bine! A fost singurul lucru care mi-a trecut prin

minte!

Atunci, tu ce soluţie propui?

— Trebuie să îi oferim altceva, ceva la fel de valoros.

— Genial! Mă duc repede să iau una dintre săbiile noastre străvechi făurite de goblini şi o împachetezi tu pentru cadou. Se instala din nou tăcerea. Harry era convins că goblinul nu avea să accepte altceva în afară de sabie, chiar şi dacă ar fi avut ceva de valoare, să îi ofere în schimb. Totuşi, sabia era singura  lor armă, indispensabilă, împotriva Horcruxurilor.

închise ochii pentru câteva clipe şi ascultă marea învolburată. Nu îi plăcea ideea ca Godric Cercetaş să fi furat sabia, fusese întotdeauna mândru că era Cercetaş, pentru că Cercetaş fusese apărătorul celor cu părinţi încuiaţi, vrăjitorul care i se opusese lui Viperin, iubitorul vrăjitorilor cu sânge pur.

— Poate că minte, spuse Harry, deschizând din