nou ochii. Socotici. Poate că Cercetaş nu a furat sabia. De unde ştim că  versiunea goblinului asupra faptelor istorice este şi cea  adevărată?

— Chiar mai contează? întrebă Hermione.

— Mi-ar schimba mie părerea faţă de asta, spuse Harry.

Trase aer adânc în piept.

— O să-i spunem că îi dăm sabia după ce ne ajută să intrăm  în depozit-dar trebuie să avem grijă să nu menţionăm exact  când o va primi.

Pe chipul lui Ron se înfiripă un zâmbet. Hermione părea

alarmată.

— Harry, nu putem...

— O să i-o dăm, continuă Harry, după ce o folosim ca să  distrugem toate Horcruxurile. Voi avea grijă să o primească. Mă  voi ţine de cuvânt.

— Dar asta ar putea fi peste ani de zile! remarcă Hermione.

— Ştiu, dar nu este nevoie să afle şi el. Până la urmă, nu va  fi chiar o minciună... Harry îi susţinu privirea Hermionei cu un  amestec de sfidare şi ruşine. Îşi aduse aminte cuvintele care fuseseră gravate pe poarta de la Nurmengard: Pentru binele majorităţii. Alungă acest gând. Ce altceva ar fi putut să facă?

— Nu îmi place, spuse Hermione.

— Nici mie nu-mi prea place, recunoscu Harry.

— Ei bine, eu cred că este o idee genială, spuse Ron şi se ridică. Hai să mergem să-i spunem!

Când se întoarseră în dormitorul mic, Harry îi făcu propunerea lui Socotici, având grijă să o formuleze în aşa fel încât să nu spună data exactă când aveau să îi dea sabia. In timp ce el  vorbea, Hermione se uita încruntată spre podea; acest lucru îl  irita, se temea că Hermione îi va da de gol. Cu toate acestea,  Socotici nu avea ochi decât pentru Harry.

— Harry Potter, îmi dai cuvântul tău de onoare că îmi vei da sabia lui Cercetaş, dacă vă ajut?

— Da, spuse Harry.

— Atunci, să batem palma, spuse goblinul şi întinse mâna. Harry i-o luă şi i-o strânse, întrebându-se dacă ochii negri ai goblinului nu ghiciră cumva îndoiala din ai săi. Apoi, Socotici îi dădu drumul, îşi împreună mâinile şi zise:

— Bun. Să începem!

Era ca şi când ar fi plănuit din nou intrarea în minister. Hotărâră să discute în dormitorul mic, păstrat în semiîntuneric,  potrivit dorinţelor lui Socotici.

— Am vizitat depozitul soţilor Lestrange o singură dată, le spuse Socotici, când mi s-a spus să pun sabia falsă în el. Este una dintre încăperile cele mai străvechi. Cele mai vechi familii  vrăjitoreşti îşi depozitează comorile la nivelul inferior, unde seifurile sunt cele mai mari şi mai bine protejate.

Petreceau, de fiecare dată, ore în şir închişi în camera de dimensiunile unui dulap. Încet, zilele se transformară în săptămâni. Aveau de depăşit probleme după probleme şi printre acestea era  şi faptul că aproape li se epuizase rezerva de PoliPoţiune.

— A mai rămas doar cât pentru unul dintre noi, spuse Hermione, înclinând Poţiunea densă ca noroiul în lumina

lămpii.

— Va fi de ajuns, spuse Harry, care examina harta desenată  de Socotici a culoarelor de la cel mai de jos nivel.

Ceilalţi locatari din Shell Cottage nu aveau cum să nu observe că se petrecea ceva, dat fiind că Harry, Ron şi Hermione apăreau acum doar pentru a lua masa. Nimeni nu îi întrebă  nimic, deşi Harry avea adesea senzaţia, la masă, că Bill îi privea  gânditor, de cele mai multe ori îngrijorat.

Cu cât petreceau mai mult timp împreună, cu atât Harry îşi dădea seama că goblinul nu îi prea plăcea. Socotici se arăta  neaşteptat de însetat de sânge, râdea de suferinţa fiinţelor inferioare şi părea încântat de existenţa unei cât de mici  posibilităţi de a răni vrăjitori pentru a ajunge la depozitul soţilor  Lestrange. Harry îşi dădu seama că antipatia sa era împărtăşită  şi de ceilalţi doi, dar nu discutară despre aceasta-aveau nevoie de Socotici. Goblinul mânca doar în silă împreună cu ei. Chiar şi după ce i se vindecaseră picioarele, încă mai cerea să i se aducă tava cu mâncare în cameră, asemenea lui Ollivander,  care era încă slăbit, până când Bill (în urma unei izbucniri  furioase a lui Fleur) a urcat la el şi i-a spus că aranjamentul  acesta nu mai putea continua astfel.

De atunci, Socotici li s-a alăturat la masa arhiplină, însă refuza  să mănânce aceeaşi mâncare, insistând să îi fie servite bucăţi  de carne crudă, rădăcini şi diverse tipuri de ciuperci.

Harry se simţea responsabil, până la urmă, el fusese cel care insistase ca goblinul să rămână la Shell Cottage, pentru a-1  interoga, el era de vină că întreaga familie Weasley fusese nevoită să se ascundă, că Bill, Fred, George şi domnul Weasley  nu mai puteau merge la serviciu.

— Îmi pare rău, îi spuse el lui Fleur într-o seară de aprilie, în  timpul unei furtuni, când o ajuta să pregătească cina. Nu am  vrut niciodată să fiţi nevoiţi să treceţi prin toate astea.

Fleur doar pusese la treabă nişte cuţite, comandându-le să taie în bucăţi nişte fripturi pentru Socotici şi Bill, căruia îi plăcea  carnea în sânge de când fusese atacat de Greyback. În timp ce cuţitele tocau în spatele ei, expresia arţăgoasă de pe chip i se îmblânzi oarecum.

— 'Arrry, i-ai salvat viaţa surrrorrrii mele, nu am uitat.

Aceasta nu era întru totul just, dar Harry decise să nu îi aducă aminte că Gabrielle nu fusese cu adevărat în pericol.

— Orrricum, continuă Reur, îndreptându-şi bagheta spre o cratiţă cu sos de pe aragaz, care începu imediat să clocotească,  domnul Ollivanderrr va pleca la Mumiei în searrra aceasta. De acum înainte, va fi mai uşorrr. Goblinul-se încruntă puţin când aduse vorba despre el-poate să se mute la parrrterrr, şi tu,  Rrron şi Dean puteţi să vă mutaţi în camerrra lui.

— Nu ne deranjează să dormim în sufragerie, spuse Harry,  care ştia că lui Socotici nu îi va conveni să doarmă pe canapea;  era esenţial pentru planul lor ca Socotici să fie mulţumit. Nu îţi  face griji pentru noi.

Când Fleur încercă să protesteze, Harry continuă:

— În curând, nu o să ne mai aveţi pe cap nici pe noi, pe Ron,  pe Hermione şi pe mine. Nu o să mai fie nevoie să rămânem  multă vreme.

— La ce te rrreferrri? spuse ea, încruntându-se, cu bagheta  îndreptată spre farfuria cu