— Pe toţi dracii! Sînteţi aici?! Nici nu v-am mirosit!

— Încă o dovadă că-ţi lipseşte ceea ce, după afirmaţiile dumitale, mi-ar lipsi mie. De altfel, nici nu bănuieşti că se mai află aici cineva, în afară de mine.

— Cine? De cine vorbiţi? Întrebă cu aprindere Sam.

— Du-te pînă la tufa aceea de mure şi ai să vezi! Se sculă şi se duse. Ceilalţi îl urmară.

— Alo! Strigă Sam. Aici zace un tip, un indian! Cum de-a ajuns aici?

— Să-ţi spună el!

— Păi, e mort!

— Trăieşte. L-am năucit şi atîta tot.

— Unde s-au petrecut lucrurile? Nu cumva chiar sub nasul nostru? Doar plecaserăţi, după cîte ştiu. Se vede treaba că l-aţi surprins undeva şi l-aţi cărat apoi încoace.

— Nici gînd! Omul se ascunsese aici, în tufa asta şi l-am observat. Cînd a dat s-o şteargă, l-am trăsnit...

— Mînca-l-ar iadul, chiar aşa e! A fost, va să zică, aici, a stat ascuns în tufiş şi a ascultat discuţia noastră. Ce catastrofă pe capul nostru dac-ar fi izbutit să se retragă! Bine că l-aţi pocnit! Legaţi-l fedeleş şi vîrîţi-i căluşul în gură, dacă nu mă-nşel! Dar de ce n-a rămas dincolo, la ai lui? Ce căuta pe-aici? Trebuie c-a stat la pîndă încă înainte de sosirea noastră.

— Umbli cu asemenea întrebări şi-i mai faci pe alţii de greenhorn! Păi numai un greenhorn veritabil poate să pună întrebări de soiul acesta! Negreşit că se afla aici înaintea noastră. Kiowaşii ne-au prevăzut sosirea; ştiau că-l vom urmări pe Santer şi că vom ajunge aici. Aveau de gînd să ne iasă în întîmpinare şi, pentru a nu pierde momentul oportun, au trimis o iscoadă care să-i vestească. Cum însă noi am călărit neaşteptat de repede, ori omul n-a băgat de seamă la timp, ori ajungînd aici o dată cu noi şi văzîndu-se în primejdie, s-a repezit în tufa de mure şi s-a pitulat.

— Ar fi putut totuşi să şteargă putina, să fugă la ai săi!

— Nu mai era timp. L-am fi zărit şi am fi ghicit că sîntem aşteptaţi de kiowaşi; nici n-ar fi putut să-i mai prevină. Dar nu e exclus să fi avut chiar de la bun început intenţia de a se ascunde şi a ne spiona.

— Toate astea sînt foarte posibile. Oricum, e norocul nostru că l-aţi prins. Las' că-i stoarcem noi toate informaţiile!

— Se va păzi ca de foc să trădeze. Nu scoţi nimic de la el.

— S-ar putea. De altfel, nici nu e cazul să ne pierdem vremea cu dumnealui. Ştim doar cum stau lucrurile; iar în ce priveşte alte amănunte, le aflu eu imediat, mă duc dincolo.

— Pentru ca să nu te mai întorci niciodată?

— De ce?

— Fiindcă te vor prinde kiowaşii. N-ai spus chiar dumneata că e foarte greu să te strecori pe asemenea lumină?

— Pentru dumneavoastră, sir, nu pentru mine. Aşadar, am spus şi repet: mă duc dincolo şi voi rămîneţi pe loc!

Vorbise atît de hotărît şi de poruncitor, încît mă simţii obligat la un răspuns mai sever:

— Nu ştiu ce ai astăzi, Sam, dar eşti cu totul schimbat. Doar nu-ţi închipui că ai avea căderea să-mi porunceşti! Sau poate că ţi-o închipui?

— Sigur că da.

— Atunci, cu toată prietenia noastră, nu-mi rămîne decît să-ţi declar că te înşeli, dragă Sam. În calitate de expert sînt superiorul dumitale; n-ai alt rol decît să faci de gardă. În plus, e bine să-ţi aminteşti că, avînd asentimentul întregului trib, Inciu-Ciuna m-a ridicat la rangul de căpetenie. Să-ţi revizuieşti, aşadar, atitudinea faţă de mine. Orice părere ai avea, trebuie să mi te supui.