uitai într-o parte, ca să nu i-o spun și să nu rîd sardonic… I-o spuse însă Tasia: „Tu în ce casă stai? Ce era bărbatu-tău care ți-a făcut-o cadou?” „Ehe! Era un om cu un cap mai presus decît alții, să nu te legi tu de el! Inimă de aur!” „O fi fost, zise Tasia, da’ tot jidan era! Nu-ți stă ție bine să-i vorbești de rău!” „Da’ nu-i vorbesc de rău, Tasia! Spun numai că drumul e liber, să se ducă cu ea unde vrea!” „Dar aia e măritată, dragă, ce tot vorbești tu acolo? zise Tasia. Și își iubește bărbatul.” „Fleacuri! exclamă Matilda, bărbatu-său își iubește prima nevastă, nici nu se uită la asta… Așa că… Eu îmi cresc copilul meu! (nu mă mai mărit, mi-ajunge!), iar el poate să plece cu ea și în Patagonia, dacă în chibuț n-o să-i placă. Parcă îi pasă lui de copil! Cînd i-am spus că sînt însărcinată, știți ce-a zis, dragă?! exclamă ea uluită. Că o să-l bage într-o traistă pe băț și o să se ducă și o să-l arunce într-o prăpastie. Întrebați-l! E adevărat că așa mi-ai spus? mi se adresă cu aerul că n-o să am curajul să spun că nu. Îndrăznește să spui că nu e adevărat! Ai fi în stare să negi! Vedeți?! Tace, n-are nici curajul să nege și nici să se apere.” „Dar cine ești tu, fă, să-l judeci? zise bunicul indignat. Se vede că nu te-a bătut la timp!” „Nici o grijă, bunicule, că m-a bătut chiar în ziua cînd i-am spus că o să avem un copil, strigă Matilda. E adevărat? Spune-i bunicului, ești om, încearcă să minți”, mi se adresă iarăși. „Înseamnă că nu te-a bătut bine”, răspunse bunicul care știa el adevăruri fundamentale, că numai un bețiv și un stricat își bate nevasta degeaba și n-avea el nevoie să mă audă pe mine negînd ca să se convingă că nu eram dintre aceștia și că deci n-am bătut-o eu fără motiv.

Tata nu zicea nimic, își plecase fruntea confuz. În mod ciudat mama avea chipul senin. „Cum poți să spui tu, maică, vorbele astea, zise ea, că a vrut să-ți ia copilul și să-l arunce într-o prăpastie. Asta n-am mai auzit de cînd mama m-a făcut!” „Ei, zise Matilda, eu am auzit cu urechile mele. Întîi a zis că o să mi-l ia și să-l dea la un leagăn, la copii abandonați, pe urmă a zis nu, mai bine îl arunc într-o prăpastie. Întrebați-l!” Ceea ce mă uimea mereu era humorul ei, din tonalități imposibil de descris! Un humor popular, compus din uluiri, nedumeriri, invitații să contemple și alții ceea ce i-a fost dat ei să-și audă urechilor… „O fi glumit, v-oți fi certat”, zise Tasia simplu. „O fi băut și el un pahar mai mult!” zise și șeful clanului împăciuitor. „Stați că vă spun, se hotărî atunci Matilda să închidă gura părinților și bunicilor mei. E adevărat, mamă soacră (dumneata n-o să te dai îndărăt și o să recunoști), e adevărat că la optsprezece ani a trăit cu o stricată și a vrut să se însoare cu ea? Auzi, să se însoare cu ea…”

Sării în picioare, dar în aceeași clipă sări și Matilda și se adăposti în spatele fratelui ei mai mare. „Te omor, îi spusei în șoaptă cumplită. Mie poți să-mi spui orice, dar nu mamei! Dacă nu fugi în seara asta de-acasă te strîng de gît pînă o să-ți dai răsuflarea.” „Îl auziți, strigă Matilda fără teamă, în fotoliu. Nici nu mă miră! A mai omorît el pe cineva, o fată cu care a trăit, o studentă, a lăsat-o însărcinată și în loc să se însoare cu ea, a dus-o la un doctor, un criminal, că altul n-a mai găsit și așa a scăpat de ea. Nici azi nu se știe ce-a făcut ăla cu moarta!” „De ce nu spui tu, zise tata, că a vrut să ne omoare și pe noi?” „Lasă, că știu eu cum s-a purtat și cu dumneavoastră! De la el știu, el mi-a spus, cu gura lui: am chinuit-o pe mama! Bine c-a recunoscut, dar acuma nu vrea să recunoască…” „Atunci de ce l-ai luat! zise bunicul liniștit, și el cu humor. Ai avut la dispoziție doi ani ca să-l cunoști și două măritișuri în urmă, nu poți să spui că ai fost o fetișcană fără minte. Ești mai bătrînă decît el!” adăugă cu brutalitatea simplă a oamenilor în vîrstă care merg direct și fără nuanțe spre realitățile elementare. „De unde să știu eu ce zace în el”, răspunse Matilda, al cărei chip se transfigurase brusc, urîțenia pieri de pe chipul ei și, văzută fără să fie auzită, ai fi zis că povestește ceva pasionant și cei din jur o ascultă subjugați atît de ceea ce spunea, cît și de frumusețea strălucitoare a acelui chip straniu.

Și era adevărat, eu o ascultam astfel, pentru că, desigur, forța ei de mistificare era pentru mine o revelație stupefiantă. Voiam s-o mai ascult, mi-era chiar frică să nu înceteze, să treacă la sentimente mai bune, și rudele, care sînt setoase de spectacol ca toți oamenii, să nu încerce apoi, văzînd că gluma se îngroașă, să micșoreze proporțiile catastrofei, să ne îndemne la împăcare, nu s-a întîmplat nimic, așa fac cei care se iubesc, aveți un copil, trebuie să vă înțelegeți, mai lasă unul, mai închide ochii altul, sînteți tineri, aveți sîngele fierbinte, n-aveți minte deloc… Făcui bunicului un semn să tacă. Eram acum fascinat să aflu ce nu știuse Matilda că zace în mine. „Spui dumneata, bunicule, că n-am fost o fetișcană. Ba am fost! strigă Matilda. Pentru că înainte am avut de-a face cu doi bărbați care s-au purtat cu mine civilizat, nici unul nu numai că n-a îndrăznit, dar nici nu s-a gîndit vreodată că ar putea să mă lovească. Și cînd l-am cunoscut pe el, mi-a luat mințile! Era prieten cu ultimul meu bărbat, care a făcut prostia să-i povestească aproape tot ce se întîmpla la noi în casă, nu ne