Vagonetul se smuci şi porni, prinzând viteză. Trecură pe lângă Travers, care se strecură într-o nişă din perete, apoi  vagonetul începu să şerpuiască şi să cotească pe culoarele ca de labirint, înclinându-se mereu mai în faţă. Din cauza huruitului  vagonetului pe şine, Harry nu mai auzea nimic. În timp ce şerpuiau printre stalactite, coborând din în ce mai mult, părul îi  flutura în spate, dar Harry tot nu înceta să se uite peste umăr. I se părea că lasă urme cât casa. Cu cât se gândea mai mult, cu atât i se părea că fusese o idee foarte proastă ca Hermione să se deghizeze în Bellatrix Lestrânge şi să vină cu bagheta lui  Bellatrix, când Devoratorii Morţii ştiau cine o furase.

Ajunseseră mult mai departe decât fusese Harry vreodată  în Gringotts, cotiră foarte brusc, în viteză, şi văzură în faţa lor,  cu doar câteva secunde înainte de a ajunge la ea, o cascadă  care şiroia direct pe şine. Harry îl auzi pe Socotici strigând: „Nu!", dar nu se puse frână, trecură valvârtej prin ea. Harry  avea ochii şi gura pline cu apă, nu vedea nimic şi nu putea  respira, apoi, cu o smucitură îngrozitoare, vagonetul se răsturnă şi fură cu toţii azvârliţi în afară. Harry îl auzi făcânduse mici fărâme de zidul tunelului, o auzi pe Hermione strigând ceva, simţi cum plutea înapoi pe pământ, de parcă ar fi fost  uşor ca o pană, şi ateriza nevătămat în interiorul tunelului  stâncos.

— V-Vrajă de Amortizare, bolborosi Hermione, în timp ce

Ron o ridică în picioare. Spre groaza lui Harry, Hermione nu  mai arăta ca Bellatrix, ci stătea acolo, îmbrăcată într-o robă  mult prea mare pentru ea, udă leoarcă şi având din nou înfăţişarea ei obişnuită. Ron era din nou roşcat şi fără barbă. Îşi dădură seama de aceasta în timp ce se

uitau unul la celălalt, pipăindu-şi feţele.

— Cascada Tâlharilor! spuse Socotici, ridicându-se şi  uitându-se înapoi la cascada de pe şine, despre care Harry ştia  acum că nu fusese doar nişte apă. Elimină toate farmecele şi  deghizările magice!

Ştiu că sunt impostori în Gringotts, au declanşat măsuri  de securitate împotriva noastră! Harry o văzu pe Hermione verificând dacă mai avea încă gentuţa cu periuţe şi îşi vârî  repede mâna sub haină, pentru a se asigura că nu pierduse Pelerina Invizibilă. Apoi se întoarse şi îl văzu pe Bogrod clătinând din cap uluit, Cascada Tâlharilor părea să fi ridicat Blestemul Imperius.

— Avem nevoie de el, spuse Socotici, nu putem să intrăm în  depozit fără un goblin de la Gringotts. Şi avem nevoie de Răsunători!

— Imperial rosti Harry din nou.

Ecoul vocii sale răsună în tunelul de piatră, în timp ce senzaţia  năvalnică de control care-i plecă din creier şi ajunse până în  baghetă se făcu iar simţită. Bogrod se supuse iarăşi voinţei lui,  iar expresia de uimire se transformă într-una de indiferenţă  politicoasă. În timpul acesta, Ron se grăbi să ridice sacul din  piele în care erau sculele de metal.

— Harry, cred că aud pe cineva venind! spuse Hermione,  îndreptă bagheta lui Bellatrix spre cascadă şi strigă: Protego! Văzură cum Vraja Scut zbură de-a lungul tunelului şi bloca şuvoiul de apă fermecată.

— Bine gândit, spuse Harry. Condu-ne, Socotici!

— Cum o să mai ieşim de aici? întrebă Ron, în timp ce înaintau repede în întuneric după goblin, cu Bogrod în urma  lor, gâfâind ca un câine bătrân.

— Hai să ne facem griji pentru asta când va fi cazul! spuse Harry. Încercă să-şi ciulească urechile, i se păru că aude ceva zăngănind şi mişcându-se în apropiere. Socotici, cât mai avem  de mers?

— Nu mult, Harry Potter, nu mult...

Cotiră şi văzură fiinţa uriaşă la care Harry se aşteptase, dar tot se opriră brusc cu toţii. În faţa lor se afla un dragon imens,  priponit de pământ, blocând accesul la patru sau cinci dintre depozitele aflate la cea mai mare adâncime. Solzii dragonului  deveniseră moi şi cu o culoare palidă pe parcursul numeroşilor ani pe care-i petrecuse închis sub pământ; ochii îi avea de-un  roz lăptos, picioarele din spate îi erau încătuşate în nişte inele masive, de care erau legate lanţuri prinse de nişte piroane enorme, înfipte adânc în piatră. Avea aripile mari şi cu spini strânse aproape de corp, s-ar fi umplut încăperea dacă le-ar fi  deschis, iar când îşi întoarse capul urât spre ei, răgetul său făcu tunelul din piatră să se cutremure; deschise gura şi  scuipă un jet de foc, care îi făcu s-o ia la goană înapoi, în lungul  tunelului.

— Este pe jumătate orb, gâfâi Socotici, dar asta îl face şi mai fioros. Cu toate acestea, avem cum să îl controlăm. A învăţat la  ce să se aştepte când vin Răsunătorii. Dă-mi-i. Ron îi dădu sacul lui Socotici şi goblinul scoase mai multe instrumente mici  din metal, care, atunci când erau scuturate, scoteau

un zgomot răsunător, ca de ciocane care loveau nicovale. Socotici le împărţi şi Bogrod primi supus instrumentul care îi  reveni.

— Ştiţi ce să faceţi, le spuse Socotici lui Harry, Ron şi  Hermione. Când aude zgomotul acesta, se aşteaptă la durere: se va da înapoi şi Bogrod va trebui să pună palma pe uşa  depozitului. Înaintară şi veniră din nou de după colţ, scuturând Răsunătorii, iar zgomotul acestora reverberă în pereţii din  piatră, amplificat puternic, astfel încât Harry avu senzaţia că, în  larma generală, îi vibra până şi creierul. Dragonul scoase un  răget răguşit, apoi se retrase. Harry văzu că tremura; când se duseră mai aproape, observă că avea cicatricele unor tăieturi  adânci pe bot, iar bănuiala lui era că fusese învăţat să se teamă  de săbii încinse în momentul când auzea Răsunătorii.

— Fă-1 să pună palma pe uşă! îl îndemnă Socotici pe Harry,  care îşi îndreptă din nou bagheta spre Bogrod.

Bătrânul goblin se supuse, aşezându-şi mâna pe lemn, uşa depozitului dispăru şi le dezvălui o deschidere ca de grotă, plină  de sus până jos cu monede şi pocale din aur, armuri din argint,  piei de animale ciudate, unele cu ţepi lungi, altele cu aripi care atârnau,