se afla  Hagrid, care îi zicea: „Aşa cum îţi spuneam, ar trebui să fii  complet nesăbuit să încerci săjefuieşti banca asta". Gringotts i se păruse un loc uluitor în ziua aceea, depozitul fermecat al  unui tezaur de aur pe care nu ştiuse niciodată că îl avea, şi nu  şi-ar fi imaginat în viaţa lui că avea să se întoarcă acolo pentru a fura. Insă în doar câteva secunde ajunseră în holul imens din marmură al băncii.

La ghişeul lung erau goblini aşezaţi pe taburete înalte,  servind primii clienţi din ziua aceea. Hermione, Ron şi Travers  se îndreptară către un goblin bătrân, care examina cu lupa o  monedă groasă din aur. Hermione îl lăsă pe Travers să i-o ia  înainte, sub pretextul că îi explica lui Ron caracteristicile sălii. Goblinul aruncă într-o parte moneda pe care o ţinea şi spuse ca pentru sine:

— Aur de-al spiriduşilor irlandezi.

Apoi îi ură bun venit lui Travers, care îi dădu o cheiţă din aur. I îoblinul o cercetă şi i-o dădu înapoi.

Hermione făcu un pas înainte.

— Doamnă Lestrange! exclamă goblinul, în mod evident uimit.

Vai de mine! Cu ce... cu ce vă pot fi de folos?

— Doresc să îmi vizitez depozitul, spuse Hermione.

Pentru o clipă, bătrânul goblin păru scârbit. Harry aruncă o privire în jur. Nu numai că Travers stătea în spatele lor,  urmărindu-i, dar încă nişte goblini se întrerupseseră din lucru,  pentru a se holba la Hermione.

— Aveţi un mod de a vă... identifica? întrebă goblinul.

— Identificare? E-este prima dată când mi se cere să mă  identific! spuse Hermione.

— Ştiu! îi şopti Socotici la ureche lui Harry. Trebuie să fi fost  preveniţi că ar putea veni impostori!

— Este de ajuns să ne arătaţi bagheta, doamnă, spuse goblinul. Goblinul întinse mâna, care îi tremura puţin. Harry  avu brusc o revelaţie înspăimântătoare, goblinii de la Gringotts  aflaseră că bagheta lui Bellatrix fusese furată.

— Fă ceva, fă ceva acum, îi şopti Socotici la ureche lui  Harry. Blestemul Imperius! Harry ridică bagheta din porumbar  sub pelerină, o îndreptă spre goblinul bătrân şi şopti, pentru prima dată în viaţa lui: „Imperio!". O senzaţie ciudată trecu fulgerător prin mâna lui Harry, o căldură care părea să  pornească din minte îl furnică şi începu să i se prelingă prin  tendoane şi prin vene, legându-1 de baghetă şi de blestemul pe care tocmai îl aruncase. Goblinul luă bagheta lui Bellatrix, o  examina cu atenţie şi apoi spuse:

— A, v-aţi făcut o baghetă nouă, doamna Lestrange!

— Poftim? spuse Hermione. Nu, nu, este a mea.

— O baghetă nouă? spuse Travers, apropiindu-se din nou de ghişeu, sub privirile tuturor goblinilor din jur. Dar cum, ce creator de baghete ţi-a făcut-o? Harry acţiona fără să  gândească: îşi îndreptă bagheta spre Travers şi şopti din nou: „Imperio!".

— A, da, am înţeles, spuse Travers, uitându-se la bagheta  lui Bellatrix. Da, este foarte frumoasă. Şi funcţionează bine?  întotdeauna am fost de părere că baghetele trebuie dresate întrun fel, tu nu? Hermione părea complet uluită, dar, spre marea  uşurare a lui Harry, acceptă schimbarea bizară a evenimentelor fără să comenteze. Bătrânul goblin din spatele ghişeului bătu  din palme şi un goblin mai tânăr îşi făcu apariţia.

— Voi avea nevoie de Răsunători, îi spuse el goblinului, care

plecă imediat şi se întoarse peste câteva clipe cu un sac din  piele, care părea plin cu bucăţi de metal care zăngăneau, şi i-1  înmâna goblinului mai bătrân. Bun, bun! Doamnă Lestrange, vă  rog să mă însoţiţi, spuse bătrânul goblin, sărind de pe taburet şi dispărând dedesubt. Să vă conduc la depozitul  dumneavoastră.

Apăru la capătul ghişeului, fugind vesel spre ei; conţinutul  sacului din piele zăngănea în continuare. Travers stătea acum  nemişcat şi cu gura larg deschisă. Ron atrăgea atenţia asupra  acestui fapt ciudat, privindu-1 pe Travers derutat.

— Stai puţin, Bogrod!

Un alt goblin apăru repede de după tejghea.

— Am primit anumite instrucţiuni, spuse el, făcând o plecăciune în faţa Hermionei. Iertaţi-mă, doamnă Lestrange, dar  există ordine speciale în privinţa depozitului Lestrange.

Ii şopti repede ceva la ureche lui Bogrod, dar goblinul care era sub puterea Blestemului Imperius îl dădu la o parte.

— Ştiu care sunt instrucţiunile. Doamna Lestrange vrea să  îşi viziteze depozitul... o familie străveche... vechi clienţi... pe aici, vă rog. Şi, tot zăngănind, se îndreptă către una dintre numeroasele uşi din sală. Harry se uită înapoi la Travers, care rămăsese pironit locului şi părea neobişnuit de absent, şi luă o decizie. Cu o şfichiuire a baghetei îl făcu pe Travers să vină cu ei, mergând umil în urma lor, până ce ajunseră la uşă şi trecură  pe un culoar din piatră neşlefuită, luminat cu torţe aprinse,  care se afla dincolo de ea.

— Avem probleme, bănuiesc ceva, spuse Harry, când uşa se trânti în urma lor şi el îşi dădu jos Pelerina Invizibilă.

Socotici sări de pe umerii lui Harry, iar Travers şi Bogrod nu părură deloc surprinşi să îl vadă pe Harry Potter apărând dintrodată în mijlocul lor.

— Sunt sub puterea Blestemului Imperius, adăugă el,  răspunzând în acest fel întrebărilor lui Hermione şi Ron, foarte derutaţi de comportamentul lui Travers şi Bogrod, care înţepeniseră amândoi, complet absenţi. Nu cred că am făcut vraja destul de puternică, nu ştiu... Ii trecu prin minte un alt crâmpei de amintire, ce îi strigase adevărata Bellatrix Lestrange,  când încercase prima oară să folosească un Blestem de Neiertat: „Trebuie să ti-o doreşti cu adevărat, Potter!"

— Ce facem? întrebă Ron. Să plecăm acum, cât mai putem?

— Dacă avem cum, spuse Hermione, uitându-se înapoi la  uşa care dădea în sală, unde se putea întâmpla orice.

— Am ajuns până aici, eu zic să mergem mai departe, îi

sfătui Harry.

— Bun! spuse Socotici. Deci avem nevoie de Bogrod, ca să  conducă vagonetul, fiindcă eu nu mai am dreptul să o fac. Dar  vrăjitorul nu va avea loc.

Harry îşi îndreptă bagheta spre Travers.

— Imperio!

Vrăjitorul se întoarse şi porni vioi de-a lungul şinei întunecate.

— Ce l-ai pus să facă?

— Să se ascundă, spuse Harry.

îşi îndreptă apoi bagheta spre Bogrod; acesta fluieră şi chemă  un vagonet care apăru din întuneric, huruind pe şine. Când începură să se caţere în el, Harry fu sigur că în sala din spatele lor