biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Radu Paraschivescu descarcă carți de dragoste online gratis PDf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Radu Paraschivescu descarcă carți de dragoste online gratis PDf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 14 15 16 ... 44
Mergi la pagina:
program, ea poate fi suplinită de alte activităţi, cu condiţia ca nivelul de zgomot să-i facă pe vecinii nevinovaţi să-şi blesteme zilele. Pentru ca mulţumirea ta să fie deplină, nesimţitule, geamurile trebuie să zornăie, lustra să tremure, pereţii să vibreze, parchetul să geamă, iar uşile să zbârnâie neliniştitor. Când declanşezi ostilităţile, toţi ceilalţi se simt periclitaţi. Ei nu mai sunt în siguranţă nicăieri. Au sentimentul că au nimerit în toiul unui război pe care nu-l merită şi ale cărui victime colaterale vor deveni, fără posibilităţi de împotrivire.

  Pentru ca această experienţă să rodească după aşteptări, e bine ca lovitura de începere să fie dată în weekend sau în orele de linişte. (Evident, varianta ideală ar fi în weekend şi în orele de linişte, dar nu trăim într-o lume perfectă.) Sâmbătă dimineaţa, de pildă, când lumea ar vrea mai mult ca oricând să întârzie în aşternut, nesimţitul destramă liniştea şi instaurează domnia flexului, a ciocanului pneumatic sau a bormaşinii. Totul se zguduie ca într-un film-catastrofă. Vecinii sunt smulşi din paturi şi împinşi spre geamuri, unde încearcă să vadă dincotro vine primejdia. Proaspăt treziţi, mulţi dintre ei au impresia că sunt la câţiva paşi de şenilele unei divizii nimicitoare. Abia după o relativă domolire a panicii, ochii zboară spre ceasuri şi clipesc dojenitor. E şapte şi jumătate dimineaţa. Ei, şi? Calendarul nesimţirii nu funcţionează după criterii normale. De fapt, la o privire mai atentă, un asemenea calendar nici nu există. Vremea nesimţirii e mereu, de luni la şapte până duminică după miezul nopţii. Nu-ţi place? Nu contează. Şi oricum, există soluţii: te rogi să surzeşti fulgerător, te muţi la casă, emigrezi sau te sinucizi.

  Mă rog, ar mai exista o variantă, dar ea e mai degrabă utopică: să discuţi cu nesimţitul şi să-l faci să renunţe. Oameni atenţi la nuanţe, britanicii spun despre utopie că este „paradisul proştilor”, ceea ce înseamnă că nu trebuie investite mari speranţe într-un asemenea demers. Cine contestă dreptul nesimţitului de a fi jupân în casa lui patinează pe gheaţa subţire a inconştienţei. El scapă din vedere un lucru esenţial: douăzeci şi patru de ore pe zi, şapte zile pe săptămână şi trei sute şaizeci şi cinci de zile pe an, nesimţitul se hrăneşte cu inconturnabila convingere că are toate drepturile şi nici o obligaţie. Sensibilizarea lui sub lumina binefăcătoare a dialogului e o himeră. Candidul care apelează la bunele sentimente ale nesimţitului îşi pune singur capul pe butuc şi se expune comentariilor persiflante ale comunităţii. „Ia uite-l şi pe-ăsta. Nu-l credeam atât de bou.”

  În curtea blocului.

  Chiar dacă nu are bani, timp sau răbdare pentru reamenajări complete, nesimţitul de extracţie blocativă găseşte cu uşurinţă alte variante de isterizare a vecinilor. Bunăoară, un exerciţiu decupat din manualele de proastă creştere este bătutul covoarelor imediat după ce se crapă de ziuă. Statistic, cei care preferă această formă de abuz sunt aceiaşi care îşi scutură carpetele sau feţele de masă în capul vecinilor de dedesubt, umplându-le cafeaua de praf, dacă riscă să şi-o bea pe balcon, sau pavoazându-le pervazul cu o cortină diafană de firimituri. Nesimţitul din categoria amintită îşi dovedeşte eficienţa îndeosebi în perioada aprilie-octombrie, când locatarii imprudenţi dorm cu geamul deschis, fără să bănuiască o clipă că li se pregăteşte deşteptarea pe acordurile surde ale bătătorului. Pentru o operaţiune atât de energică şi totodată atât de delicată, nesimţitul coboară discret pe scări, cu ţigara atârnând neglijent în colţul gurii, cu un covor pe umăr, legănându-şi jovial arma albă şi având aerul că efectuează mici mişcări de încălzire.

  După instalarea covorului pe cadrul metalic, nesimţitul trece la munca propriu-zisă. El îşi scuipă în palme, îşi flexează muşchii şi începe recitalul, oprindu-se abia când constată că bătătorul provoacă – ei bine, da – bătături. Între timp, în apartamente oamenii se trezesc ciufuliţi, dezorientaţi şi confuzi. Ce se întâmplă? Se aud focuri de armă? Iar se răfuiesc bandele rivale din cartier? Sau e vreun poliţist care-a surprins un borfaş forţând uşa unei case de schimb? Bine, dar de ce trage atât de mult şi la intervale egale? Abia după câteva momente adevărul se dezvăluie în cruda lui lumină: e nea Grigore, care bate un covor. De ce la ora asta? Păi, mai încolo pleacă la serviciu. Ce să facă bietul om? Să rămână aşa, cu mizeria în casă? Şi, mă rog, cine să facă toată treaba în locul lui? Papa de la Roma? Frumos ne şade să ne luăm de viaţa omului. Aşa-i când creşti în puf şi n-ai habar de greutăţile vieţii. În schimb, la gargară şi la critici nu ne bate nimeni.

  Bătutul covoarelor la ore matinale poate fi înlocuit cu succes de pornirea unei maşini hârbuite, a cărei trezire la viaţă se face printr-o serie interminabilă de flatulenţe mecanice. O înşiruire de mârâieli primejdioase, la început sincopate, apoi prelungi, iar la urmă înecate în şuvoiul sonor al ambreiajului înstăpânit pe liniştea primelor ore din zi. Parcarea din faţa blocului devine o arenă unde un David dotat doar cu o cheie de contact stârneşte pentru a supune treptat şi triumfător un Goliat pe patru roţi. În funcţie de vechimea maşinii, manevrele de resuscitare pot dura între cinci şi douăzeci şi cinci de minute. Îmbrăcat corect, cu sufertaşul plasat pe bancheta din spate, nesimţitul începe ritualul traversat de iluzia unei dulci răzbunări. Ea îi vizează de-a valma pe studentul care a stat până noaptea târziu ca să înveţe pentru sesiune, pe muncitorul care tocmai s-a întors din schimb şi a trecut la odihnă, pe poetul famelic care a cochetat cu muza până spre orele dimineţii, pe insomniacul de care Morfeu s-a îndurat în ceasul al doisprezecelea. Cu toţii dorm, iar aşa ceva e de neiertat pentru nesimţit. Cum adică, el pleacă la serviciu, iar ceilalţi se lăfăie în paturi? El se duce să trudească întru propăşire naţională, iar ei se întorc pe partea cealaltă? El asudă ca să crească PIB-ul, iar ei nu simt nici măcar nevoia unei solidarităţi conjuncturale? Aşa ceva nu e admisibil. „Când plec eu la lucru, nu mai doarme

1 ... 14 15 16 ... 44
Mergi la pagina: