Kostiukovici, pentru încurajare şi inspiraţie; Iuliei Dobrovolski, pentru susţinerea continuă în momentele grele, şi cu cuvântul, şi cu fapta, pentru umărul ei prietenesc, diapazon şi busolă; lui Saşa Klimina, pentru ajutorul dat la corectarea greşelilor şi inexactităţilor din text. Elenei Şubina, pentru răbdare şi înţelepciune; ea a fost prima căreia i-am povestit ideea viitoarei cărţi. Galinei Pavlovna Beliaeva, pentru nepreţuita muncă de redactare; Annei Kolesnikova, Tamarei Stoianova şi altor colegi din Editura Elena Şubina şi artistului Andrei Bondarenko. Christinei Links, pentru preţioasa perspectivă „germană“ asupra textului şi pentru susţinere în Germania; lui Helmut Ettinger şi Marlies Juhnke, pentru sfaturile profesioniste; lui Andrea Doberenz, pentru încredere şi ajutorul în organizarea şederii mele la Literarischen Colloquium Berlin; colegilor de la Editura Aufbau (Berlin). Olei Wallin, pentru ajutorul dat în organizarea şederii mele la BCWT (Centrul Baltic pentru Scriitori şi Traducători din Visby, Gotland); celorlalţi colegi de la Editura Ersatz (Stockholm). Lui Arkadi Adolfovici German, pentru perspectiva ştiinţifică asupra romanului şi preţioasele sale observaţii; lui Ricard San Vicente, pentru foarte importanta noastră comunicare in absentia; Verei Kostrova şi Ivettei Litvinova, pentru o lectură deloc indiferentă. Nataliei Borisovna Koşkareva, Olgăi Rebkoveţ şi tuturor membrilor Consiliului de Experţi de la Total Diktant, pentru încredere şi pentru abordarea filologică a câtorva fragmente din roman (mai ales pentru discuţia memorabilă despre vânturi). Dragilor mei traducători, pentru plăcerea comunicării, înaltul profesionalism şi căldura sufletească pe care au pus-o în text. Dragilor mei editori şi cititori din întreaga lume, fără susţinerea şi atenţia cărora această istorie nu ar fi fost niciodată concepută şi scrisă.

Cu stimă, Guzel Iahina

În adâncuri

Toate amănuntele astea… de unde?! Aproape că mi s-a strâns stomacul de la ele. Parcă le-am văzut cu ochii mei, ticălosule! Shakespeare zburlit ce eşti! Schiller lăţos! Ce se petrece acolo, în tărtăcuţa aia mută şi miţoasă a ta, hmm? Ce diavoli ai în tine? Repezindu-se la Bach, Hoffmann şi-a apropiat de el chipul frumos, a fremătat din nări, a fluturat din gene.

Iată-ne strigându-i toate acestea pentru a doua oară lui Guzel Iahina, apropiindu-ne chipurile frumoase de rândurile ei. Nu ne putem desprinde. Citim mai departe, suntem tot mai uimiţi. În primul roman, devenit celebru într-o clipă şi, la numai un an de la debut, fiind deja tradus în treizeci de limbi şi urcând în topul premiilor literare internaţionale, Iahina ne-a azvârlit în Siberia, dezvăluind totodată tătărismul din sine, din Rusia, ba chiar din noi toţi, am putea spune. Acum îl cufundă pe cititor în apa rece a Volgăi, în muşchi şi turbă, în hulă şi mâzgă, în Etel-Vulga-Su, şi „ideea ei naţională“, ca şi Volga, e adâncă, şi ea dezvăluie germanismul din sine, din Rusia, ba chiar din noi toţi, am putea spune.

În prim-plan sunt, în general, dragostea, moartea, naşterea, creşterea unui copil, şi istoria, şi politica, şi războiul, şi creaţia. Liniile vieţilor eroilor – ale germanilor de pe Volga –, intersectându-se cu viaţa tiranului care-i va extermina, ucigaşul viţeilor nenăscuţi şi al tractoarelor neterminate – se împletesc, bucură, înspăimântă. Aceste împletiri sunt pline de o fantezie originală. Vrei să le ghiceşti detaliile.

Este, ca la Márquez, o istorie ciclică? Magică? De ce există basmele lui Bach? Stalin, cu „fraţii şi surorile lui“, o repetă pe împărăteasa nemţoaică Ecaterina, care se adresează coloniştilor germani aduşi de ea cu cuvintele „Copiii mei“? De unde, pesemne, şi titlul romanului63?

63. Traducerea literală a titlului original este Copiii mei. (N.tr.)

Împărăteasa apare într-o scenă ca o statuie de aramă, aproape ca un călăreţ de aramă64, şi ea, promisiune sonoră, neîmplinită a unei „altfel de dezvoltări“ a istoriei ruseşti; este dărâmată şi vândută la greutate, topită şi folosită la construcţia de piese pentru tancuri şi tractoare. Tiranul care între timp a căpătat dimensiuni gigantice păşeşte greu prin oraş, trăgând cu ochiul prin ferestrele de la etaj. O ia în palmele sale pe bătrânica de aramă, transformată astfel în piese de maşină, şi o aruncă în adâncurile Volgăi.

64. Monument din Sankt-Petersburg închinat ţarului Petru I, evocat în celebrul poem „Călăreţul de aramă“ de A.S. Puşkin. (N.tr.)

Al doilea roman s-a dovedit a fi o confirmare. E şi mai viu, şi mai atrăgător, şi mai sincer decât primul. De obicei se întâmplă invers. Iahina ne-a uimit din nou.

Elena Kostiukovici