nisip şi pietre, iar părul, în alge, când deodată o forţă – grosolană, brutală – l-a apucat de piept şi de barbă şi l-a tras în sus.

Faţa i-a fost arsă de aerul rece. Acelaşi aer îi pătrundea în nări – în locul apei cu care se obişnuise deja. Bach, dezvăţat să respire, a tuşit şi s-a zvârcolit, vrând să se întoarcă repede în râu, dar nu i s-a permis: nişte mâini îl ţineau strâns. Îl ţineau zdravăn, trăgându-l de guler, de curea – şi iată-l pe fundul unei bărci: deschide convulsiv gura, scuipând apa.

Deasupra lui – două chipuri kârgâze, roşii de ger. Unul tânăr, cu o căciulă de postav cu clapetele lăsate. Cealaltă, brăzdată de riduri, cu o şapcă albastră cu bandă zmeurie.

— A vrut să plece, spune tânărul, pe care nu-l cunoaşte.

Celălalt tace. Bach îi recunoaşte trăsăturile, chiar şi încreţite de ani: e Kaisar, barcagiul taciturn de la ferma lui Grimm.

Chipurile dispar – kârgâzii apucă vâslele. Bach stă întins pe fundul luntrei care se leagănă, învăţând iar să respire. Pe frunte şi pe obraji îi cad fulgi de nea. Se aude cum de bordajul bărcii se lovesc sloiuri de gheaţă.

— Mergem? se aude vocea lui Kaisar.

Bach trage aer în piept – înţepător, amestecat cu zăpadă – şi răspunde:

— Eu sunt gata.

Epilog

Jakob Ivanovici Bach a fost arestat în anul 1938 şi condamnat la cincisprezece ani de captivitate în lagăre de reeducare prin muncă. În 1939 a călătorit spre locul în care urma să-şi execute pedeapsa, în LRM Karaganda din RSS Kazahă. A muncit mai întâi în centrul industrial Jezkazgan, apoi la extragerea minereurilor pentru combinatele metalurgice din Karlag60. În 1946 a murit, alături de alţi unsprezece deţinuţi, când s-au surpat pereţii minei.

60. Karagandiiski Ispravitelno-Trudovoi Lager, unul dintre cele mai mari lagăre ale Gulagului, situat în regiunea Karaganda, Kazahstan. (N.tr.)

La 11 septembrie 1941, conform cu Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS „Cu privire la strămutarea germanilor care locuiesc în regiunea Povolgia“, populaţia Gnadentalului a fost trimisă în bloc în RSS Kazahă. Gnadentalul a fost dat spre locuire refugiaţilor din zonele de front şi redenumit Ghennadievo. În 1941, din Povolgia au fost deportaţi în total 438.000 de germani sovietici.

Anna Jakobovna Bach şi-a terminat studiile medii la şcoala-internat Clara Zetkin din oraşul Engels (fost Pokrovsk). Visa să intre la şcoala de piloţi militari din Engels, şi-a depus actele, dar n-a apucat să-şi dea examenele de admitere – a început războiul. În septembrie 1941 a fost deportată din Povolgia împreună cu cea mai mare parte a populaţiei germane din ţinut şi trimisă cu domiciliu forţat în colonia din aulul Karsakpai, la 50 de kilometri de satul Jezkazgan, în regiunea Karaganda din RSS Kazahă. În noiembrie 1942 a fost recrutată în „coloanele de muncă“61, unde a lucrat la obiectivele NKVD din sistemul Karlagului. În 1946 a primit un certificat de invaliditate (amputarea piciorului până la jumătatea coapsei ca urmare a unui accident de muncă), s-a întors în colonia din Jezkazgan şi s-a angajat funcţionară la sovhoz.

61. Formaţiuni de muncă militarizate create în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Uniunea Sovietică, formate din anumite categorii de cetăţeni sovietici, unii cu drepturi civile limitate, în special oameni din etnii provenite din ţări care luptau împotriva Uniunii Sovietice, majoritatea germani. (N.tr.)

Vasili Vasilievici Volghin a terminat în 1941 Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic din Saratov. N-a apucat să primească diploma de profesor de germană – a plecat voluntar pe front. A întâmpinat ziua de 8 mai 1945 în Gnadentalul saxon, pe Elba. După jumătate de an s-a întors în Povolgia. A lucrat patru luni la colhozul din satul Ghennadievo (fost Gnadental) şi alţi cinci ca om bun la toate în casa de copii „Internaţionala a Treia“ (pe locul fostei ferme a lui Grimm). La sfârşitul anului 1946 a plecat în Kazahstan în căutarea lui Jakob Ivanovici Bach. Cunoştea adresa lagărului în care era închis acesta dintr-o carte poştală pe care o primise pe front. În 1947, în locul lui J. Bach, care murise, a găsit-o pe Anna Bach. A rămas în Jezkazgan, s-a căsătorit cu Anna şi a lucrat ca profesor de limba germană la şcoala din sat.

O culegere de Basme ale germanilor sovietici a fost publicată în 1933 la Editura Molodaia Gvardia62 (640 de pagini, redactor şi autor al prefeţei I. Fichte, traducere în limba rusă L. Vundt). În prima ediţie a fost trecut ca autor al basmelor un oarecare corespondent sătesc Hobach; în a doua, Hobach figura ca realizator al antologiei, iar în ultimele nu a mai fost menţionat deloc. Cartea a avut cinci reeditări, într-un tiraj de 300.000 de exemplare. Cel mai cunoscut basm din culegere, „Povestea prinţesei captive“, a fost pus în scenă în 1934 la Teatrul Tineretului din Saratov, iar în anii următori în alte 49 de teatre din URSS, inclusiv Teatrele Tineretului din Moscova şi Leningrad.

62. Tânăra Gardă. (N.tr.)

Calendarul lui Jakob Ivanovici Bach

1918 – Anul Caselor Nimicite

1919 – Anul Smintirii

1920 – Anul Viţeilor Nenăscuţi

1921 – Anul Celor Flămânzi

1922 – Anul Copiilor Morţi

1923 – Anul Muţeniei

1924 – Anul Întoarcerii

1925 – Anul Oaspeţilor

1926 – Anul Recoltei Nemaivăzute

1927 – Anul Presimţirilor Rele

1928 – Anul Grânelor Tăinuite

1929 – Anul Fugii

1930 – Anul Răzvrătirii

1931 – Anul Marii Minciuni

1932 – Anul Marelui Zăgaz

1933 – Anul Marii Flămânziri

1934 – Anul Marii Lupte

1935–1938 – Anul Veşnicului Noiembrie, Anii Peştilor şi ai Şoarecilor

Mulţumiri

Mulţumesc sincer tuturor celor a căror susţinere şi înţelegere au ajutat la apariţia acestei cărţi – soţului meu, părinţilor şi soacrei mele, pentru răbdarea şi înţelegerea nesfârşite; iubitei mele fiice, pentru comportamentul ei matur. Elenei