— Pentru că...

Pentru că îşi dorea cu disperare să pornească în căutarea  Horcruxului lipsă sau, cel puţin, să vorbească în particular cu Ron şi Hermione despre locul de unde ar fi putut să-şi înceapă  căutarea. Lui Harry îi era greu să îşi adune gândurile.

Cicatricea îl ardea neîncetat.

— Dumbledore ne-a lăsat ceva de făcut, spuse el cu precauţie, şi nu avem voie să spunem... adică, a vrut să o facem  noi, doar noi trei.

— Noi suntem Armata lui, spuse Neville. Armata lui Dumbledore. Am fost implicaţi cu toţii, am menţinut-o în viaţă în timp ce voi trei aţi plecat de capul vostru. , Nu a fost tocmai ca în vacanţă, prietene, spuse Ron.

— Nici n-am zis că ar fi fost, dar nu înţeleg de ce nu puteţi  să aveţi încredere în noi. Toţi din camera aceasta au luptat şi au ajuns aici pentru că au fost hăituiţi de fraţii Carrow. Toţi de aici  au dovedit că îi sunt loiali lui Dumbledore, că îţi sunt loiali ţie.

— Ascultă-mă, începu Harry, fără să ştie ce avea să spună,  dar nu mai conta.

Uşa tunelului tocmai se deschisese în spatele lui.

— Am primit mesajul tău, Neville! Salut, mă gândeam eu că  trebuie să fiţi aici!  Erau Luna şi Dean. Seamus scoase un  strigăt răsunător de încântare şi fugi să îşi îmbrăţişeze cel mai  bun prieten.

— Bună, tuturor! spuse Luna fericită. Vai, ce bine că m-am  întors!

— Luna, spuse Harry absent, ce cauţi aici? Cum ai...

— Am chemat-o eu, răspunse Neville, ridicând galionul fals.  Le-am promis ei şi lui Ginny că o să le anunţ dacă te întorci. Cu toţii credeam că, dacă te vei întoarce, va fi revoluţie. Că îi vom  da jos pe Plesneală şi pe fraţii Carrow.

— Bineînţeles că asta înseamnă, spuse Luna veselă. Nu-i  aşa, Harry? O să-i dăm afară cu forţa din Hogwarts?

— Ascultaţi-mă, spuse Harry, din ce în ce mai panicat, îmi  pare rău, dar nu ne-am întors pentru asta. Avem ceva de făcut şi apoi...

— O să ne lăsaţi în situaţia asta? întrebă Michael Corner.

— Nu! spuse Ron. Ce facem va fi spre binele tuturor, până la urmă, pentru a scăpa de Ştim-Noi-Cine.

— Atunci, lăsaţi-ne să fim de ajutor! spuse Neville furios.  Vrem să luăm parte şi noi!

Se auzi din nou un zgomot din spatele lor şi Harry se  întoarse.  Inima aproape că i se opri în loc: Ginny se căţăra  acum prin gaura din perete, urmată îndeaproape de Fred,  George şi Lee Jordan.  Ginny îi aruncă lui Harry un zâmbet radios. Uitase sau nu fusese niciodată pe deplin conştient cât  era de frumoasă, dar nu fusese niciodată mai puţin încântat să  o vadă.

— Aberforth cam are capsa pusă, spuse Fred, ridicând

mâna, în semn de salut la mai multe strigăte de bun venit. Vrea  să tragă un pui de somn şi zice că barul parcă s-a transformat  în gară. Harry rămase cu gura deschisă. Chiar în spatele lui Lee Jordan apăru fosta prietenă a lui Harry, Cho Chang. Cho îi zâmbi.

— Am primit mesajul, spuse ea, ridicând galionul ei fals, şi  se duse să ia loc lângă Michael Corner.

— Deci care e planul, Harry? spuse George.

— Niciunul, răspunse Harry, încă dezorientat de apariţia  tuturor acestor oameni, neputând să asimileze tot ce se întâmpla din cauza durerii îngrozitoare pe care i-o provoca  cicatricea.

— O să improvizăm pe drum, nu? E strategia mea preferată,  spuse Fred.

— Trebuie să-i pui capăt! îi zise Harry lui Neville. De ce i-ai  chemat pe toţi înapoi? Este o nebunie!

— Sa ne luptam! aşa? se entuziasma Dean, scoţându-şi  galionul fals. In mesaj apărea că s-a întors Harry şi că o să  luptăm! Dar nu am baghetă.

— Nu ai baghetă. Începu Seamus.

Ron se întoarse dintr-odată spre Harry.

— De ce nu pot să ne ajute?

— Poftim?

— Pot să ne ajute.

îşi coborî vocea şi vorbi astfel încât să nu îl mai audă decât Hermione, care stătea între ei.

— Nu ştim unde este. Trebuie să îl găsim repede. Nu avem  timp să le spunem că este un Horcrux.  Harry se uită la Ron şi  apoi la Hermione, care şopti:

— Cred că Ron are dreptate. Nici măcar nu ştim ce căutăm,  avem nevoie de ei.

Şi cum Harry nu părea convins, adăugă:

— Nu trebuie să faci totul de unul singur, Harry.

Harry încerca să gândească repede. Încă îl ustura cicatricea,  simţea că iar avea să îi crape capul de durere. Dumbledore îl  prevenise să nu le spună decât lui Ron şi Hermione de Horcruxuri. Secrete şi minciuni, aşa am crescut noi, şi Albus... avea un talent înnăscut pentru asta...

Oare se transforma în Dumbledore, ţinându-şi secretele bine ascunse, temându-se să aibă încredere? Dar Dumbledore avusese încredere în Plesneală şi la ce dusese aceasta? La crima  din vârful celui mai înalt turn...

— In ordine, le spuse încet celor doi. Bine! strigă spre cei din

cameră şi deodată se făcu linişte.

Fred şi George, care făcuseră glume spre încântarea celor din jurul lor, tăcură şi toţi păreau atenţi şi entuziasmaţi.

— Trebuie să găsim ceva, spuse Harry. Ceva... ceva ce o să  ne ajute să îl dăm jos pe Ştim-Noi-Cine. Este aici, la Hogwarts,  dar nu ştim unde. S-ar putea să îi fi aparţinut lui Ochi-de-Şoim.  A mai auzit cineva de un astfel de obiect? A văzut cineva vreun  obiect care să aibă simbolul unui şoim pe el, de exemplu?

Se uită plin de speranţă spre micul grup de elevi de la Ochi-deŞoim, Padma, Michael, Terry şi Cho -, dar cea care răspunse fii Luna, cocoţată pe braţul scaunului lui Ginny.

— Păi, este diadema ei pierdută. Ţi-am spus de ea, mai ţii  minte, Harry? Diadema pierdută a lui Ochi-de-Şoim? Tati încearcă să o reconstituie.

— Da, dar diadema pierdută, spuse Michael Corner, dânduşi ochii peste cap, este pierdută, Luna. Cam asta e problema.

— Când s-a pierdut? întrebă Harry.

— Cu secole în urmă, aşa se zice, explică Cho şi lui Harry i  se