Kiowaşii îşi stabiliseră tabăra aici, în spatele unor tufişuri. De ce? Nu era greu de ghicit.

Dintru început îşi făcuseră popasul în prerie şi trimiseseră un om în cercetare. Misiunea lui — după cum aveam să aflu curînd — nu era prea complicată. Santer, cunoscînd împrejurimile, o luase mult înaintea kiowaşilor ca să mai iscodească locul şi să-i informeze de îndată ce vor fi sosit. Cum dînsul încă nu se înapoiase, kiowaşii au dat ordin unei iscoade să meargă pe urmele lui — neavînd a se teme de nimic, deoarece acesta, dac-ar fi descoperit vreo primejdie, s-ar fi întors numaidecît ca să dea de ştire. Aşadar, iscoada s-a înapoiat să dea raportul. Cum valea oferea în timpul nopţii un adăpost mai bun decît preria deschisă, kiowaşii hotărîră să-şi mute lagărul în vale.

Santer, oricum, avea să-i găsească cu uşurinţă chiar dacă — din prevedere — nu aprinseseră nici un foc.

Acum era limpede că — dacă Santer fusese destul de deştept să ne ghicească planul — kiowaşii nu ne vor cădea în mîini chiar astăzi şi probabil nici mîine. Ce era de făcut? Să mă întorc la postul meu şi să aştept ca, mîine, kiowaşii să cadă totuşi în cursă? Ori să-l caut pe Winnetou, să-i comunic situaţia şi să-l rog a lua noi măsuri? Mai exista şi o a treia posibilitate, însă riscantă pentru mine şi anume să rămîn pe loc. Era, în orice caz, foarte necesar să aflăm ce vor decide kiowaşii după ce Santer îi va fi informat asupra celor văzute. Ah, dac-aş putea să trag cu urechea la discuţia lor! Aş risca însă prea mult, poate chiar totul. Santer le va spune desigur că mă aflu pe urmele lui şi asta ar putea să ducă la descoperirea mea. Totuşi, am să încerc, fie şi cu cea mai mică şansă de reuşită. Am mai spus că, pentru a nu fi observaţi, kiowaşii nu aprinseseră focuri. Faptul acesta era în avantajul lor, dar şi în al meu.

Printre copaci zăceau bolovani năpădiţi de muşchi şi înconjuraţi de ferigi înalte. M-aş fi putut ascunde, poate, în spatele lor.

Majoritatea kiowaşilor mai erau ocupaţi cu priponirea cailor, ca să nu se răzleţească şi să nu trădeze aşezarea taberei. Alţii se aşezaseră sau se lungiseră sub copaci. Într-o parte a pădurii răsună un glas înăbuşit, poruncitor; aşadar acolo se găsea şeful şi era de presupus că acolo va rămîne peste noapte. Dac-aş izbuti să mă apropii cît de cît de locul acela!

Mă tîram pe burtă în direcţia respectivă. Nu simţeam nevoia de prea multă acoperire. Întunericul mă proteja, iar majoritatea kiowaşilor se găsea departe de locul cu pricina. M-ar fi descoperit numai dacă vreunul, ieşindu-mi în cale, s-ar fi poticnit de mine. Spre norocul meu, nu s-a întîmplat nimic şi mi-am atins cu bine ţinta. Două blocuri de stîncă zăceau acolo alături, unul lung şi înalt, celălalt mai mărunt. Cui îi va trece prin gînd că tocmai acolo, sus, pîndeşte un străin! Mă căţărai pe pietroiul mai mărunt şi de aici mă săltai alături, pe cel mare, unde mă lungii în toată regula. Mă aflam la doi metri înălţime şi în oarecare siguranţă. Nici un kiowaş n-ar fi avut de ce să urce pînă la mine.

Oamenii care se ocupaseră de cai veniră şi ei lîngă fîrtaţii ceilalţi, se aşezară sau se tol