vom putea rezista o vreme, dacă vom face cu toţii eforturi maxime. Desigur, o să fie nevoie să facem ceva în privinţa domnului profesor Plesneală...

— Lăsaţi-mă pe mine.

— Şi dacă la Hogwarts este pe cale să înceapă o stare de asediu,  cu Lordul întunecat la porţile castelului, este întradevăr indicat să ducem cât mai mulţi oameni nevinovaţi la  adăpost. Dat fiind că Reţeaua Zvrr este sub observaţie şi  Apariţia este imposibilă pe domeniu...

— Există o cale, spuse Harry repede, înştiinţând-o despre culoarul care ducea la „Capul de mistreţ".

— Potter, este vorba de sute de elevi...

— Ştiu, doamnă profesoară, dar dacă Devoratorii Morţii şi  Cap-de-Mort se concentrează asupra hotarelor şcolii, nu îi va  interesa dacă Dispar oameni din „Capul de mistreţ".

— Este un oarecare adevăr în ce spui, încuviinţă ea.

îşi îndreptă bagheta spre fraţii Carrow şi o plasă argintie căzu peste trupurile lor legate, li se înfăşură în jur şi îi ridică în aer; în următoarea clipă, atârnau de tavanul albastru cu auriu, ca  două animale marine mari şi urâte.

— Haideţi! Trebuie să îi anunţăm pe ceilalţi şefi de case. Ar fi mai bine să-ţi pui din nou pelerina.

Se duse cu paşi mari spre uşă şi ridică bagheta. Din vârful ei  ţâşniră trei pisici argintii, cu un desen în formă de ochelari în  jurul ochilor. Patronuşii o zbughiră în faţă, răspândindu-şi  lumina argintie pe scara în spirală, în timp ce profesoara  McGonagall, Harry şi Luna coborâră în grabă.

O luară la fugă de-a lungul coridoarelor şi Patronuşii îi  părăsiră unul câte unul;, iar Harry şi Luna alergau în urma ei,  sub pelerină.  Coborâseră încă două etaje, când alţi paşi  înăbuşiţi li se alăturară. Harry, pe care îl ustura în continuare cicatricea, fu primul care îi auzi; îşi pipăi punguţa de la gât,  căutând Harta Ştrengarilor, dar, înainte de a apuca să o scoată,  McGonagall păru să sesizeze şi ea noua prezenţă. Se opri, ridică  bagheta, pregătită să se dueleze, şi spuse:

— Cine este?

— Eu, răspunse o voce joasă.

Severus Plesneală apăru de după o armură.

La vederea lui, inima lui Harry începu să clocotească de ură.

Uitase detaliile înfăţişării lui Plesneală, din cauza grozăviei  crimelor acestuia, uitase cum părul negru şi slinos îi cădea ca o perdea în jurul feţei sale înguste, cum ochii negri aveau o expresie rece, lipsită de viaţă. Nu purta pijama, ci era îmbrăcat  cu pelerina sa neagrăobişnuită, având şi el bagheta pregătită de luptă.

— Unde sunt fraţii Carrow? întrebă el încet.

— Bănuiesc că acolo unde le-ai spus să fie, Severus, 

răspunse profesoara McGonagall.  Plesneală se apropie şi ochii  lui cercetară aerul din jurul profesoarei McGonagall, de parcă ar  fi ştiut că Harry era acolo. Harry ridică şi el bagheta, pregătit să  atace.

— Aveam impresia, spuse Plesneală, că Alecto a prins un  intrus.

— Da? făcu profesoara McGonagall. Şi ce anume ţi-a dat  această impresie? Plesneală îndoi un pic braţul stâng, pe care era înfierat Semnul întunecat.

— Ah, fireşte, spuse profesoara McGonagall. Voi, Devoratorii Morţii, aveţi propriile căi de comunicare, am uitat.

Plesneală se prefăcu a n-o fi auzit. Cerceta în continuare aerul de peste tot din jurul ei şi venea din ce în ce mai aproape, dând senzaţia că nu îşi dădea seama ce face.

— Nu ştiam că era rândul tău să patrulezi noaptea pe holuri,  Minerva.

— Ai vreo obiecţie în acest sens?

— Mă întreb ce anume te-ar fi putut scoate din pat la ora  aceasta târzie.

— Mi s-a părut că am auzit ceva, spuse profesoara  McGonagall.

— Serios? Dar totul pare liniştit.

Plesneală o privi în ochi.

— Minerva, l-ai văzut cumva pe Harry Potter? Pentru că,  dacă l-ai văzut, insist să...

Profesoara McGonagall acţiona mai rapid decât s-ar fi

aşteptat Harry, şfichiui aerul cu bagheta şi, pentru o fracţiune de secundă, Harry crezu că Plesneală urma să se prăbuşească  şi să-şi piardă cunoştinţa, dar rapiditatea Vrăjii Scut a acestuia  o făcu pe McGonagall să îşi piardă puţin echilibrul. McGonagall  flutură bagheta spre o torţă de pe perete şi aceasta zbură din  locaş; Harry, care era pe cale să îl blesteme pe Plesneală, se văzu nevoit să o tragă pe Luna din calea flăcărilor transformate într-un inel de foc care umplu coridorul şi zbură spre Plesneală,  sub forma unui lasou. Apoi nu mai era foc, ci un şarpe mare şi  negru, pe care McGonagall îl pulveriza, transformându-1 în  fum. Fumul se adună şi se solidifică în câteva secunde,  devenind un roi de pumnale aţintite spre el. Plesneală nu putu să le evite decât trăgând armura în faţa lui şi pumnalele se împlântară pe rând în pieptul acesteia, zăngănind răsunător.

— Minerva! strigă o voce ascuţită.

Harry se uită în spatele lui, protejând-o în continuare pe Luna de vrăjile care zburau, şi îi văzu pe profesorul Flitwick şi pe profesoara Lăstar venind în fugă spre ei, în haine de noapte, iar pe imensul profesor Slughorn gâfâind în urma lor.

— Nu! chiţăi Flitwick, ridicând bagheta. Nu o să mai ucizi la Hogwarts! Vrăjile lui Flitwick loviră armura în spatele căreia se adăpostise Plesneală, iar aceasta prinse viaţă, scârţâind din  ţâţâni. Plesneală scăpă din strânsoarea braţelor ei şi o trimise înapoi, spre atacatorii săi. Harry şi Luna fură nevoiţi să se arunce într-o parte, pentru a se feri, şi armura se izbi de perete,  făcându-se bucăţi. Când Harry ridică din nou privirea,  Plesneală fugea cât putea de repede şi McGonagall, Flitwick şi  Lăstar alergau după el. Plesneală intră pe uşa unei clase şi,  câteva clipe mai târziu, Harry o auzi pe McGonagall strigând:

— Laşule! Laşule!

— Ce s-a întâmplat, ce s-a întâmplat? întrebă Luna.

Harry o ajută să se ridice şi fugiră împreună de-a lungul coridorului, târâind Pelerina Invizibilă, spre clasa goală unde profesoara McGonagall, profesorul Flitwick şi profesoara Lăstar  stăteau lângă o fereastră spartă.

— A sărit, spuse profesoara McGonagall, când Harry şi Luna  intrară în cameră.

— Adică a murit?

Harry sări la fereastră, ignorând ţipetele lui Flitwick şi Lăstar,  care erau şocaţi de apariţia lui subită.

— Nu, nu a