Bei o cafea? îl întrebă întorcîndu-se către el. Că eu trebuie să mai stau aici. Îl aștept pe Botgros.

Emanuel clătină absent din cap.

— Dar cine e ea? întrebă deodată, cu un glas schimbat, parcă s-ar fi trezit din somn. Cum o cheamă?

— Ah, făcu Alessandrini cu gravitate, asta n-o știu. Cred că mi-a spus numele, dar nu l-am reținut. La început credeam că o cheamă Adina. Dar Adina era alta, era cea care a plecat. Cred, de altfel, c-a plecat la Movilă, să te caute, adăugă visător. Spunea că te cunoaște, că te cunoaște chiar foarte bine.

— Adina? se miră Emanuel. Adina și mai cum?

Alessandrini ridică din umeri.

— Drept să-ți spun, nu i-am reținut numele. Dar spunea că te cunoaște bine, că dacă n-ar fi intervenit un anumit eveniment în viața dumitale, v-ați fi logodit.

— Atunci mă confundă cu altcineva! făcu Emanuel, luminîndu-se deodată la față.

— Nu, nu cred, continuă Alessandrini. Ne-a povestit o seamă de lucruri despre dumneata. Și acum, că mă gîndesc bine…

Dar nu apucă să-și încheie fraza. Îl văzu pe Botgros intrînd și-i făcu semn cu mîna. Botgros se apropie agale, cu un pas legănat, zîmbind.

— Așadar, dumneata ești omul cu pricina, spuse așezîndu-se și privind cu interes spre Emanuel. Te închipuiam altfel…

— Poți să-i spui tot, îl îndemnă Alessandrini. L-am pregătit.

Emanuel începu să rîdă încurcat și, neștiind ce să facă, întinse pachetul cu țigări peste masă.

— Nu, mulțumesc, nu mai fumez, spuse Botgros. Am fumat toată noaptea… Vasăzică, dumneata ești, adăugă el, continuînd să-l privească cu un zîmbet misterios.

— Nu te mai codi, îl întrerupse Alessandrini. Ți-am spus că l-am pregătit.

— Cucoane, începu Botgros, întorcîndu-se spre Alessandrini, să nu te încrezi niciodată în descrierile femeilor. Dacă vrei să știi cum arată cineva, să întrebi întotdeauna și un bărbat. Eu, bunăoară, dacă te-aș fi întrebat pe dumneata în loc s-o ascult pe Adina l-aș fi recunoscut imediat.

Alessandrini apucă brațul lui Emanuel și-i șopti, arătînd spre Botgros:

— Dacă am înțeles bine, Adina este logodnica lui.

— Oh, nu! făcu Botgros zîmbind amar. Știu că se spune asta, dar nu e adevărat. Poate că dacă n-ar fi intervenit un anumit eveniment în viața noastră… Dar, în sfîrșit, ce-a fost a fost. Să nu mai vorbim de trecut… A plecat la Movila să te caute, adăugă el după o scurtă pauză, întorcîndu-se spre Emanuel. Spunea că nu v-ați mai văzut de mult. Se întreba dacă ai s-o mai recunoști, după atîția ani…

Emanuel asculta atent, silindu-se să înțeleagă. Își trecu mîna pe obraz, parcă ar fi încercat să se pipăie și să se regăsească, apoi izbucni din nou în rîs.

— Cred că e o confuzie la mijloc, rosti el în cele din urmă, încercînd să pară indiferent.

— Ce ți-am spus? se adresă triumfător Alessandrini lui Botgros. Ți-am spus că Adriana l-a ghicit imediat. I-a fost de ajuns o clipă.

— Da, e curios, reluă Botgros, fixîndu-și din nou privirile, asupra lui Emanuel. Deși l-a cunoscut atît de bine, Adina mi l-a descris în așa fel, încît nu l-aș fi putut recunoaște. Iar împărăteasa, doar ce l-a zărit o clipă în prag…

— O fracțiune de secundă! interveni Alessandrini. Ce femeie extraordinară, exclamă. Ce inteligență!

— Împărăteasa? repetă Emanuel.

— Da, așa îi spunem noi, în glumă, lămuri Botgros.

— Ariana, adăugă Alessandrini. Ți-am explicat cine e.

— Dar cine e ea? Cum o cheamă? izbucni exasperat Emanuel.

— Adriana, reluă Botgros. Pînă mai acum cîteva luni, era Adriana Palade, dar acum, că s-a transcris divorțul, a devenit din nou Adriana. Sau împărăteasa, cum îi spunem noi. E bună prietenă cu Adina. S-au cunoscut astă-iarnă la patinaj și de-atunci sînt nedespărțite.

— E o femeie extraordinară! exclamă din nou Alessandrini.

Emanuel rămăsese cu privirile pierdute în gol.

— La patinaj, repetă el încet, mai mult pentru sine.

— Poți să-i spui și restul, stărui Alessandrini. L-am avertizat.

Cu un efort, Emanuel se ridică brusc de pe scaun.

— Trebuie să plec, spuse încercînd să zîmbească. Am un autobuz la opt dimineața…

Dar Alessandrini îi prinsese brațul și îl reținu.

— Ce te-a apucat? Nu ți-am spus că mergem cu toții la Balcic?

Emanuel scutură cu îndîrjire capul.

— Imposibil! spuse. Am cameră angajată la Movila. Mai am de stat doar o săptămînă. Apoi, la București, la datorie…

Cei doi izbucniră deodată în rîs. Botgros rîdea discret, cuminte, aproape fără zgomot, închizînd ușor ochii, dar Alessandrini părea zguduit de o răbufneală adîncă, lăuntrică, pînă ce se înecă, și începu să tușească.

— Este pur și simplu extraordinar! izbuti el în cele din urmă să rostească, istovit.

Începu să-și șteargă lacrimile cu dosul palmei. Barmanul tocmai adusese tava cu cafele. Alessandrini apucă grăbit un pahar cu apă și începu să bea.

— Da, făcu Botgros, plecîndu-și stingherit privirile, este într-adevăr extraordinar. Sînt exact cuvintele împărătesei.

Emanuel se îmbujorase și învîrtea în neștire pachetul cu țigări între degete.

— Nu înțeleg ce vreți să spuneți, rosti el rar apăsînd cuvintele.

— Excelență! izbucni Alessandrini cu un neașteptat entuziasm. Este o femeie pur și simplu extraordinară! Trebuie neapărat s-o cunoști.

— Regret din suflet, spuse Emanuel, dar înainte de prînz trebuie să fiu la Movila.

Alessandrini se întoarse brusc spre Botgros.

— Atunci e din cauza Adinei, spuse. Așa că pînă la urmă s-ar putea să aibă dreptate Adina.

Botgros zîmbi din nou, apoi începu să soarbă din cafea.

— În ceea ce mă privește, spuse fără să ridice privirile, Adina e liberă să ia orice hotărîre va voi. Ce-a fost în trecut nu mă interesează.

Emanuel încercă din nou să rîdă.

— N-o cheamă Adina, rosti grav Botgros. Adina îi spunem noi, prietenii. Așa i-a spus odată Gib, și de-atunci i-a rămas numele de Adina.

— A confundat-o cu Adriana, interveni Alessandrini.

— Da. A confundat-o cu împărăteasa. Și totuși nu seamănă deloc.

Emanuel rămăsese, încurcat, în picioare, umezindu-și buzele, privind cînd spre unul, cînd spre celălalt.

— Dar ei i-a plăcut numele ăsta, continuă Botgros, și de atunci a rămas Adina.

În acea clipă, Alessandrini ridică amîndouă brațele în aer.

— Stați! Stați! strigă el, adresîndu-se cuiva care se pregătea să intre. Nu veniți cu toții, că încă n-am terminat!

Emanuel păli și