— El era, jur, tocmai l-am văzut!

Dar Harry nu se uită înapoi şi, în sfârşit, ajunseră la intrarea în Camera Necesităţii. Harry se sprijini de peretele vrăjit, care se deschise şi le dădu drumul înăuntru, iar el şi Luna coborâră în  fugă pe scara abruptă.

— Ce...

Când camera le apăru în faţa ochilor, Harry alunecă, şocat,  câteva trepte. Era plină, mult mai aglomerată decât fusese când plecase de acolo. Kingsley şi Lupin se uitau în sus la el, la fel ca  şi Oliver Baston, Katie Bell, Angelina Johnson şi Alicia Spinnet,  Bill şi Fleur, domnul şi doamna Weasley.

— Harry, ce se întâmplă? spuse Lupin, aflat la capătul  scărilor.

— Cap-de-Mort e pe drum. Se baricadează şcoala. Plesneală  a dat bir cu fugiţii. Voi ce faceţi aici? De unde aţi ştiut? , Le-am  trimis mesaje celorlalţi membri ai Armatei lui Dumbledore, explică Fred. Harry, doar nu te aşteptai să rateze toţi  distracţia. Cei din A. D. i-au anunţat pe cei din Ordinul  Phoenix, şi a urmat un efect de domino.

— Ce să facem mai întâi, Harry? strigă George. Ce se petrece?

— Ii evacuează pe cei mai mici şi toată lumea se strânge în  Marea Sală, ca să ne organizăm, spuse Harry. Luptăm.

Spre capătul scărilor veni un val de elevi şi se auziră strigăte entuziasmate. Harry fu lipit de perete, în timp ce toată lumea  fugea pe lângă el, membri amestecaţi ai Ordinului Phoenix, ai  Armatei lui Dumbledore şi fosta echipă de vâjthaţ a lui Harry,  toţi aveau baghetele scoase şi se duceau spre inima castelului.

— Hai, Luna, strigă Dean, trecând pe lângă ei şi întinzând mâna liberă. Luna i-o apucă şi îl urmă în sus, pe scări.

Acum, mulţimea se subţiase, în Camera Necesităţii rămase o mână de oameni şi Harry li se alătură. Doamna Weasley se lupta cu Ginny. In jurul lor erau Lupin, Fred, George, Bill şi  Heur.

— Eşti minoră! îi striga doamna Weasley fiicei ei, în timp ce

Harry se apropia. Nu permit aşa ceva! Băieţii, da, dar tu trebuie să te duci acasă!

— In niciun caz!

Ginny şi smulse brusc braţul din strânsoarea mamei sale.

— Sunt în Armata lui Dumbledore!

— O bandă de adolescenţi!

— O bandă de adolescenţi pe cale să lupte împotriva lui,  ceva ce nu a mai îndrăznit nimeni până acum! spuse Fred.

— Are şaisprezece ani! strigă doamna Weasley. E prea mică!  Ce a fost în mintea voastră când aţi adus-o aici, cu voi? !  Fred şi George părură un pic ruşinaţi.

— Mama are dreptate, Ginny, spuse Bill cu blândeţe. Nu poţi  s-o faci. Toţi minorii vor trebui să plece, aşa este corect.

— Nu mă duc acasă! strigă Ginny şi lacrimi de supărare îi  sclipiră în ochi. Toată familia mea e aici, nu pot să stau singură  acolo cu mâinile în sân, fără să ştiu nimic şi...

Ii întâlni pentru prima dată privirea lui Harry. II privi rugător,  dar Harry clătină din cap şi Ginny se uită în altă parte, cu amărăciune.

— Bine, spuse ea, aţintindu-şi privirea spre intrarea în tunel care ducea înapoi, la „Capul de mistreţ". Atunci să-mi iau la  reve dere şi... Se auziră zgomote şi o bumitură puternică: mai  ieşi cineva din tunel, îşi pierdu echilibrul şi căzu. Se aşeză pe cel mai apropiat scaun, se uită în jur prin ochelarii cu ramă din  corn şi spuse:

— Am ajuns prea târziu? A început deja? Tocmai am aflat,  aşa că am... am... Percy vorbi nedesluşit şi tăcu. Era evident că  nu se aşteptase să dea peste aproape toată familia sa. Urmă un  moment prelungit de uimire, întrerupt de Fleur, care se întoarse spre Lupin şi zise, într-o încercare vădită de a risipi tensiunea:

— Şi... ce mai face micuţul Teddy?

Lupin o privi, clipind surprins. Tăcerea dintre membrii familiei Weasley devenea tot mai apăsătoare.

— A, da... Este bine! spuse Lupin răspicat. Da, este cu Tonks, la mama ei. Percy şi ceilalţi Weasley se holbau în  continuare unii la alţii, înmărmuriţi.

— Uite, am o poză! strigă Lupin, scoţând o fotografie din  buzunarul interior al hainei şi arătându-le-o lui Fleur şi Harry,  care văzură un bebeluş cu un smoc de păr turcoaz aprins,  mişcându-şi pumnişorii în faţa aparatului.

— Am fost un tâmpit! strigă Percy atât de tare, încât Lupin  fu cât pe ce să scape fotografia din mână. Am fost un idiot, un  ticălos înfumurat, un... un...

— Imbecil înamorat de minister, însetat de putere, care şi-a  rene

gat familia, spuse Fred.

Percy înghiţi în sec.

— Da, aşa e!

— Ei bine, nu puteai s-o spui mai bine de atât, zise Fred,  întinzându-i mâna lui Percy.

Doamna Weasley izbucni în lacrimi. Fugi spre el, îl împinse la o parte pe Fred şi îl strânse pe Percy într-o îmbrăţişare sufocantă,  în timp ce acesta o bătu uşor pe spate, uitându-se la tatăl său.

— Iartă-mă, tată, spuse Percy.

Domnul Weasley clipi des şi apoi se grăbi şi el să îşi îmbrăţişeze fiul.

— Cum de te-ai trezit, Percy? întrebă George.

— A început de ceva vreme, spuse Percy, ştergându-se la  ochi pe sub ochelari cu un colţ al pelerinei de drum. Dar a  trebuit să găsesc o cale de scăpare şi la minister nu e deloc  uşor, îi închid pe trădători tot timpul. Am reuşit să iau legătura  cu Aberforth şi el m-a anunţat, acum zece minute, că Hogwarts  e pe cale să lupte, aşa că, iată-mă!

— Păi, adevărul e că ne aşteptăm ca Perfecţii noştri să fie în  frunte în astfel de momente, spuse George, imitând foarte bine atitudinea pompoasă caracteristică lui Percy. Acum, hai să  mergem sus şi să luptăm sau o să se termine toţi Devoratorii  Morţii mai de soi până ajungem noi.

— Deci acum eşti cumnata mea? spuse Percy, dând mâna  cu Fleur, în timp ce se îndreptară repede spre scară, împreună  cu Bill, Fred şi George.

— Ginny! tună doamna Weasley.

Ginny încercase să se furişeze şi ea la etaj, la adăpostul  împăcării.

— Molly, ce zici de asta? făcu Lupin.