— Tot în noaptea asta?

— Nu. Lăsăm pe mîine. Winnetou preţuieşte prea mult ca să-l scap barem o clipă din ochi. Or, noaptea, pe întuneric, poţi să dai greş. Facem, deci, cum au făcut şi apaşii: ne împărţim în două grupe.

Iau o parte din oameni şi-i conduc pînă în interiorul strungii. Acolo vor rămîne noaptea. Iar în zori vor da să iasă la capătul celălalt. Atunci Winnetou, încredinţat fiind că Old Shatterhand se află dincolo, la intrare, adică în spatele lor, îi va ataca. Bun!... Dar tot eu voi călăuzi în zori a doua grupă şi vom ieşi în drumul pe care a mers Old Shatterhand; pun mîna-n foc că drumul acesta traversează pădurea, ocoleşte poalele muntelui şi duce pînă la capătul trecătorii, adică locul unde se află Winnetou. Acesta va sta cu ochii spre interiorul capcanei, căci de acolo vor căuta să năvălească cei din prima noastră grupă. Nici n-o să simtă Winnetou că ne apropiem pe la spate. Astfel, va fi împresurat exact după metoda lui. Neavînd cu el decît vreo cincisprezece oameni, va fi nevoit să se predea ca să nu piară cu toţii. Iată planul meu!

— Dacă-l vom aduce la îndeplinire aşa cum l-a gîndit fratele meu, atunci planul e bun.

— Aşadar, îl aprobi?

— Aprob. Vreau să-l prind pe Winnetou viu şi să-l predau căpeteniei noastre. Altceva nu doresc. Mulţumită planului tău, aş putea să-mi ating scopul fără prea multă zăbavă.

— Atunci, să nu mai zăbovim. Îl punem în aplicare.

— A-l împresura pe Old Shatterhand noaptea în pădure, fără ca el s-o simtă, asta-i o treabă foarte grea. Voi alege dintre războinici pe cei cu ochii mai ageri şi cu pricepere mai mare la furişat.

Începu să-şi strige oamenii vizaţi. Era, deci, timpul să mă, întorc la ai mei. Altminteri, dacă duşmanul pornea repede, nu-i mai puteam preveni. Coborîi, lunecînd de pe un bolovan pe altul şi o luai tiptil din loc...

— Cine-i acolo? Întrebă Dick Stone, cînd, după o vreme, îmi auzi paşii. V-aţi întors, sir!

— Da, eu sînt.

— Pe unde aţi umblat atîta? Aşa-i că a fost pe-aici o iscoadă? Pesemne vreun kiowaş care, tot furişîndu-se, a dat întîmplător peste noi?

— Era Santer.

— Trăsni-l-ar...! Tocmai el? Şi să ne scape! Ne pică, puşlamaua, drept în palmă şi noi stăm ca nişte momîi! Cum de-a fost posibil?

— S-au întîmplat şi altele, încă mai năstruşnice. N-am eu acum timp să povestesc, căci trebuie să fugim cît mai repede de aici. Las' că aflaţi totul mai tîrziu.

— Să plecăm? De ce?

— Vin kiowaşii asupra noastră.

— Vorbiţi serios, sir?

— Foarte serios. Am auzit din gura lor. Vor să ne lichideze aici în cursul nopţii, iar în zori să-l atace pe Winnetou. Ne cunosc planul.

Hai s-o luăm din loc!

— Încotro?

— La Winnetou.

— Să trecem prin pădure în bezna asta? O să ne alegem cu nişte cucuie de ţi-i mai mare dragul!

—- Mutaţi-vă ochii în palmă! Şi acum, haideţi!

O plimbare nocturnă prin bezna pădurii sălbatice este într-adevăr extrem de periculoasă pentru integritatea şi armonia feţei omeneşti.

A trebuit, aşa cum îi recomandasem lui Stone "să ne mutăm ochii în palmă", adică să ne conducem mai mult după pipăit decît după văz.

Doi oameni mergeau în faţă, cu mîinile întinse, orbecăind, iar noi, ceilalţi, îi urmam în şir unul cîte unul. A durat mai bine de un ceas pînă să lăsăm pădurea în urma noastră; cel mai greu ne-a fost să păstrăm direcţia. O, dată ieşiţi din pădure, totul a mers mai uşor şi mai repede. Am ocolit muntele şi ne-am îndreptat spre capătul trecătorii, unde Winnetou îşi organizase pînda.

Dinspre partea de unde veneam, nu-l ameninţa nici un pericol.

Totuşi, pusese şi