I-am răspuns, la rîndul meu, răspicat. Apaşii îmi recunoscură vocea şi săriră în picioare.

— Fratele meu Old Shatterhand?! Se miră Winnetou. Pesemne că s-a întîmplat ceva. Aici i-am aşteptat în zadar pe kiowaşi.

— Au de gînd să vină abia mîine dimineaţă, dar nu prin strungă, ci din spate, ca să vă zdrobească.

— Iuf! Pentru aşa ceva ar trebui să te înfrîngă mai întîi pe tine şi să ne afle intenţiile.

— Le cunosc.

— Imposibil!

— Le cunosc de-a fir-a-păr. Santer a fost sus, la morminte şi a prins cu urechea toată discuţia dintre noi doi.

Nu vedeam prin întuneric faţa lui Winnetou, dar tăcerea lui trăda stupefacţie. Se aşeză, mă îndemnă şi pe mine să iau loc şi, în cele din urmă, spuse:

— Dacă ştii toate astea, înseamnă că şi tu l-ai spionat, la rîndul tău.

— De bună seamă.

— Va să zică, praful s-a ales din combinaţiile noastre. Povesteşte-mi totul!

I-am relatat cele aflate de mine. Apaşii se îngrămădiră în jurul nostru ca să asculte. Din cînd în cînd, scoteau cîte un "iuf!". Doar Winnetou păstra tăcere. În sfîrşit, mă întrebă:

— Fratele meu Shatterhand găseşte că, în împrejurările date, cel mai nimerit lucru era să-şi părăsească postul?

— Da. Puteam, fireşte, să aleg şi alte două căi, ori una, ori alta; însă nici una nu-mi oferea siguranţa necesară pentru atingerea scopului nostru.

— Care ar fi fost acele căi?

—: Mai întîi, ca să nu cădem în cursă, ar fi fost să ne retragem deocamdată puţin şi să aşteptăm zorii.

— Greşit. Dimineaţa v-aţi fi pomenit faţă-n faţă cu cincizeci de duşmani, iar planul nostru tot ar fi căzut. Şi a doua cale?

— Să fi rămas chiar la postul nostru. Eram gata-gata să pun în aplicare acest gînd. Santer avea să-i conducă pe kiowaşi spre noi. S-ar fi strecurat, deci, înaintea lor, ca să le arate drumul şi ar fi ajuns primul la ţintă. Pîndindu-l cu mare grijă, l-aş fi simţit de îndată, l-aş fi doborît cu pumnul şi am fi fugit, ducîndu-l cu noi.

— Fratele meu este, desigur, un luptător curajos, dar o asemenea îndrăzneală putea să-l coste scump. Cu Santer în spinare nu puteai fugi prea repede. Ai fi fost copleşit de numărul mare al kiowaşilor şi ai fi fost ucis.

— Se putea, fireşte. Şi nici nu eram sigur că Santer va sosi primul.

Dacă-i lăsa pe kiowaşi înainte, iar dînsul se ţinea în urmă?! Iată de ce am găsit că lucrul cel mai bun e să venim încoace.

— Ai procedat foarte just. Fratele meu face totdeauna cum aş face eu însumi.

— Mi-am zis că e preferabil să vin încoace şi să ne sfătuim cum s-o scoatem la capăt.

— Ce propune fratele meu?

— Nu se poate propune nimic înainte de a afla ce întreprind kiowaşii după ce constată că am dispărut de acolo.

— Să aflăm, zici? N-am putea să ghicim?

— Posibil, însă n-am dobîndit siguranţa celor văzute şi auzite la faţa locului. Se mai întîmplă să te înşeli.

— În cazul acesta, nu. Kiowaşii nu sînt copii, ci războinici încercaţi.

Din toate posibilităţile, ei ştiu s-o aleagă pe cea mai bună şi nu există decît una.

— Să se întoarcă în satul lor?

— Dacă nu te mai găsesc în locul ştiut, se vor convinge că intenţia lui Santer e irealizabilă şi atunci şeful lor va reveni la prima hotărîre.

E sigur că va renunţa să ne mai atace.

— Dar Santer va încerca să-l abată de la această hotărîre.

— Bineînţeles. Numai că n-or să-l mai asculte. Vor pleca.

— Şi noi ce facem? Îi urmă