— Sau le-o luăm înainte!

— Nu-i rău! Atunci, le ieşim înainte şi-i dăm peste cap.

— Ar fi cu putinţă. Dar nu uita că trebuie să-l eliberăm pe Sam Hawkens. Numai că n-o să mergem chiar pe drumul folosit de kiowaşi.

Altminteri, n-am rămîne neobservaţi şi totul ar cădea baltă.

— Ştie fratele Winnetou unde-i satul lui Tangua?

— Ştiu.

— Cunoaşte el bine de tot locul?

— Cum îmi cunosc propriul meu pueblo. Satul acela se află la Salt Fork, pe braţul nordic al lui Red River.

— Prin urmare, la sud-est de aici?

— Da.

— Înseamnă că ei ne vor aştepta dinspre nord-vest, în timp ce noi, vom căuta să ne ivim din direcţia opusă, dinspre sud-est.

— Chiar asta mi-e intenţia. Fratele meu Shatterhand e totdeauna gînd la gînd cu mine. Se întîmplă exact cum spunea Inciu-Ciuna, părintele meu, pe cînd sorbeam împreună sîngele frăţiei: "Sufletul trăieşte în sînge. Sufletele acestor doi tineri războinici să se amestece şi să alcătuiască unul singur. Gîndul lui Old Shatterhand va fi şi al lui Winnetou, voinţa lui Winnetou va fi şi a lui Old Shatterhand!" Cum a vorbit, aşa s-a întîmplat. Ochiul lui a pătruns în inimile noastre şi ne-a văzut viitorul. Iar dînsul se va bucura sus, în veşnicele plaiuri ale vînătoarei şi va fi fericit văzînd că profeţia i se adevereşte. Howgh!

Tăcu emoţionat şi toţi cîţi ne aflam în jurul lui îi respectarăm tăcerea. Era o expresie mută şi adîncă de pietate filială faţă de părintele plecat dintre cei vii. Abia după cîtva timp tuşi niţel jenat de emoţia ce-l cuprinsese şi reluă:

— Ne vom duce, cum spuneam, în satul lui Tangua, dar nu pe drumul cel mai drept şi scurt pe care vor merge kiowaşii; vom ocoli ţinutul, ca să apărem din partea cealaltă. Acolo nu e nici o pază şi va fi mai uşor să ne realizăm planul. Se pune doar întrebarea: cînd să pornim de aici. Ce părere are Old Shatterhand?

— S-ar putea să pornim chiar acum. Drumul e lung. Cu cît plecăm mai devreme, cu atît ajungem mai repede. Şi totuşi, n-aş crede să procedăm aşa.

— De ce?

— Pentru că nu ştim cînd vor pleca de aici kiowaşii.

— Poate chiar astă-seară.

— Bănuiesc şi eu. S-ar putea însă să plece şi mîine. Şi apoi, nu mi se pare deloc exclus ca să le vină totuşi pofta de atac. Oricum, trebuie să luăm în considerare că ne-ar putea descoperi urmele şi atunci s-ar lua după noi; în cazul acesta, vor ghici planul nostru şi-l vor da peste cap.

— Fratele meu a judecat iarăşi ca şi mine. Trebuie să rămînem aici pînă pleacă ei; abia pe urmă vom fi siguri că nu ne mai pot vătăma. Dar nu e bine să înnoptăm chiar aici, ţinînd seama şi de posibilitatea ca ei să tabere asupra noastră.

— Atunci, să ne mutăm într-un loc de unde, în cursul zilei, să putem ţine sub observaţie ieşirea din strungă.

— Ştiu eu un loc. Fraţii mei să-şi ia caii şi să vină după mine! Apucarăm de dîrlogi caii ce păşteau în apropiere şi-l urmarăm pe Winnetou afară, în prerie. După cîteva sute de paşi, ne apropiarăm de un pîlc mărişor de arbori. Ne oprirăm îndărătul lor. Aici puteam poposi în linişte, fără a ne teme să fim descoperiţi de kiowaşi în cazul că ar mai fi nutrit intenţii agresive pentru noaptea respectivă. Iar o dată cu ivirea zorilor, avînd trecătoarea înaintea ochilor, era uşor s-o supraveghem.

Noaptea era răcoroasă, ca şi cele precedente; am aşteptat să se culce calul meu şi m-am cuibărit lîngă trupul lui cald. Animalul rămase liniştit, ca şi cum ar fi ştiut ce serviciu îmi aduce