— Suspecţi? Cum aşa?

— Cînd doi gentlemeni, unul alb şi celălalt roşu, hoinăresc aşa călare prin prerie, sînt de obicei nişte răufăcători. Afară de asta, purtaţi veşminte indiene. M-aş mira să fiţi oameni de treabă!

— Vă mulţumesc pentru sinceritate. E întotdeauna util să ştii ce cred alţii despre tine. Dar vă pot asigura că greşiţi.

— Nu-i exclus. Se pare că n-aveţi chiar mutră de criminal. De altfel, mi-e indiferent dacă veţi fi spînzurat mai devreme sau mai tîrziu.

Nu e gîtul meu în cauză, ci al dumneavoastră. Veţi fi drăguţ să ne spuneţi de unde veniţi?

— Cu plăcere. N-avem nimic de ascuns. Venim dinspre Woshita.

— Aşa? Şi încotro, mă rog?

— Avem niţică treabă la kiowaşi.

— La care?

— La tribul lui Tangua.

— Nu-i departe de-aici.

— Ştiu. Aşezarea se află între Red River şi Salt Fork.

— Exact! Dar vă dau un sfat: luaţi-o degrabă îndărăt, nu cumva să vă simtă kiowaşii.

— De ce?

— Fiindcă e un obicei cît se poate de ingrat să te laşi ucis de pieile-roşii.

— Pshawl N-am obiceiul acesta, nici n-o să-l am vreodată.

— Nimeni nu-şi cunoaşte viitorul. Oricum, sfatul meu e sincer şi bine întemeiat. Venim şi noi de la Tangua. Dînsul are lăudabila poftă de a nimici pe orice alb ce i-ar ieşi în cale, chiar şi pe indienii care nu fac parte din neamul Kiowa.

— Atunci e un gentleman foarte bine intenţionat! V-a spus-o chiar el?

— De repetate ori.

— E glumeţ al naibii!

— Oho! E mai mult decît serios!

— Zău? În cazul acesta, cum se face că am plăcerea de a vă întîlni vii nevătămaţi? Ziceţi doar că Tangua vrea să-i ucidă şi pe albi şi pe roşii. Eu vă luasem drept albi. Dar te pomeneşti că sînteţi negri?

— Daţi-le încolo de glume proaste! Nouă Tangua nu ne face nimic; cu noi e altă poveste. Sîntem cunoştinţe vechi şi am poposit nu o dată în satul lor. Aflaţi că noi sîntem traders, negustori, după cum probabil aţi ghicit. Şi anume, negustori cinstiţi, nu ticăloşi din ăia care-i înşală pe indieni cu marfa proastă şi apoi dispar în vecii-vecilor. De aceea sîntem oriunde bine veniţi. Indienii au nevoie de marfa noastră şi nu sînt proşti să ucidă un om pe care se pot bizui şi de la care trag foloase. Pe voi, însă, vă lichidează cu siguranţă.

— Sper, totuşi, să rămîn în viaţă. Sînt şi eu un om cinstit şi îi caut spre folosul lor.

— Va să zică, aşa stau lucrurile. Ia spuneţi-mi atunci: cine sînteţi şi ce căutaţi la kiowaşi?

— Vin din partea unei agenţii.

— Agenţie? Păi asta e şi mai grav! Nu mi-o luaţi în nume de rău, dar v-o spun pe şleau: kiowaşii sînt porniţi tocmai împotriva agenţilor, fiindcă... vedeţi... Şovăia să-şi termine fraza. De aceea, o continuai eu:

— ... fiindcă i-au înşelat de atîtea ori. Asta vă stătea pe limbă. Recunosc că e adevărat.

— Mă bucur nespus să aud chiar din gura dumneavoastră cum că agenţii comerciali sînt nişte pungaşi! Rîse el. Chiar de curînd, la ultimele livrări de mărfuri, kiowaşii au fost traşi pe sfoară. Dacă vă face plăcere să pieriţi în torturi, mă rog, duceţi-vă la ei, veţi fi excelent serviţi.

— Aş putea să renunţ la plăcere, sir. Totuşi, va asigur că voi fi nu numai bine primit de kiowaşi, ci mai mult, se vor bucura nespus, aflînd cu ce treburi am