venit. Pentru că tocmai despre trasul pe sfoară e vorba. Am obţinut să se repare greşeala care s-a făcut cu ei. Vor fi despăgubiţi cu alte mărfuri bune şi am să le indic adresa de unde le pot lua în primire.

— Vai, vai, sînteţi o pasăre rară, pe onoarea mea! Exclamă negustorul surprins. În cazul acesta, fireşte că n-or să vă facă vreun rău.

Dar de ce v-aţi însoţit cu un indian?

— Nu cunosc dialectul kiowaşilor; dînsul mi-e tălmaci. E un "pawnee" şi-l cunoaşte pe Tangua.

— Well! Atunci totul e în ordine şi sfatul e de prisos. Dar vă rog să mă credeţi, n-am vorbit în vînt. Tangua e turbat împotriva a tot ce nu-i kiowaş.

— De ce?

— A păţit-o grozav de rău în ultima vreme. Apaşii au năvălit şi i-au furat cîteva sute de cai. Bineînţeles că i-a urmărit, dar cum erau de trei sau patru ori mai numeroşi, a fost bătut. Şi poate că, în ciuda superiorităţii lor, încă nu l-ar fi înfrînt, dacă printre apaşi nu s-ar fi asociat o adunătură de westmeni albi, care le-au dat ajutor. Unul din ei a tras în Tangua şi l-a ologit. Pe individul acela îl cheamă Old Shatterhand. Cică doboară dintr-un pumn pe cel mai tare om. Dar, pînă la urmă, n-o să-i meargă!

— Nu? Au cumva kiowaşii de gînd să se răzbune?

— Fireşte! Doar i-a zdrobit genunchii lui Tangua. Groaznică soartă pentru o căpetenie de războinici! Turbează, pur şi simplu, de mînie şi n-o să aibă tihnă pînă nu-i va prinde pe Old Shatterhand şi pe Winnetou.

— Winnetou? Cine mai e şi ăsta?

— Un tînăr şef al apaşilor, care poposeşte cu o mică trupă de războinici ca la vreo două zile călare de aici. Albii aceia sînt cu dînsul.

Un număr de kiowaşi au primit însărcinarea să se deplaseze într-acolo, să-i ademenească pe bandiţi şi să-i aducă pînă în satul lui Tangua.

— Hm! Şi vor fi fiind albii şi apaşii aceia atît de prostănaci, încît să cadă în cursă?

— Posibil. Tangua e chiar sigur de asta. A şi luat măsuri ca regiunea prin care vor trece să fie controlată de oamenii lui. Apaşii, ca şi albii respectivi, sînt fără îndoială pierduţi. De fapt, lucrul nu mă priveşte, dar fiind vorba şi de albi, am preferat s-o şterg. Aş mai fi rămas bucuros cîteva zile la Tangua, însă n-am poftă să asist la schingiuirea şi la moartea lor.

— N-aţi fi putut să le veniţi cumva în ajutor?

— Nicidecum, chiar dac-am fi voit. Şi, la urma urmei, de ce să mă leg la cap dacă nu mă doare? Sînt, ca să zic aşa, partenerul de afaceri al kiowaşilor şi nu-mi convine să-mi stric socotelile, intervenind pentru nişte duşmani ai lor. Am făcut, de altfel, o timidă încercare, dar am renunţat curînd, căci Tangua începuse să latre ca un dulău.

— Se înţelege. De fapt, nici nu sosise încă timpul să interveniţi în favoarea prizonierilor, pentru simplul motiv că nu erau încă prinşi.

Trebuia să mai aşteptaţi.

— Păi, unul a şi fost prins, un alb de-al lui Old Shatterhand". Curios tip! Rîde toată vremea şi se poartă ca şi cum n-ar avea habar de moartea ce-l pîndeşte în orice clipă.

— L-aţi văzut?

— L-am văzut cînd l-au adus. Era legat cobză şi a zăcut la pămînt o oră întreagă pînă l-au transportat pe insulă.

— Insulă? O fi servind de temniţă?

— Da. E situată lîngă Salt Fork, aproape de mal şi la cîţiva paşi de sat, E bine păzită.

— Aţi vorbit cu prizonierul?

— Cîteva cuvinte. L-am întrebat ce-am putea face pentru el. Mi-a zîmbit cu duioşie şi mi-a răspuns că ar avea poft