class="t9">ă de lapte bătut; n-aş putea oare să mă reped pînă la Cincinnati şi să-i aduc un borcan plin? Trăsnit rău, domnule! I-am amintit că situaţia lui nu e deloc amuzantă. Atunci mi-a răspuns chicotind, să nu-i port de grijă, că are el oameni care să-l ajute. Am stăruit, totuşi, în favoarea lui, dar Tangua m-a repezit cum nu se poate mai grosolan. De altfel, prizonierul nu-i chiar atît de rău tratat, fiindcă şi Old Shatterhand deţine, la rîndul său, un ostatic kiowaş. Numai Santer umblă să-i amărască dinadins puţinele zile care i-au mai rămas.

— Santer? Păi ăsta-i nume de alb! Au mai fost şi alţi albi acolo afară de voi?

— Doar unul, adică acest Santer. Un tip dezgustător. A picat aseară cu kiowaşii care l-au ademenit pe Winnetou să-i urmeze. Cum a venit, s-a şi dat la prizonier. O să-l cunoaşteţi cînd veţi ajunge în sat.

— Ştiţi cumva ce caută Santer la Tangua?

— Nu. I-am dat bună ziua şi nu l-am mai luat în seamă; de altfel, prezenţa mea părea să nu-i facă plăcere. Puteam să mă informez la kiowaşi, dar nu mă interesa. Nu mă bag unde nu-mi fierbe oala. E un principiu de la care nu mă abat.

— Şi Santer acesta e oaspetele şefului, sau locuieşte într-un cort separat?

— I s-a dat un cort, nu chiar în apropierea şefului, cum se procedează de obicei cu musafirii bine văzuţi, ci unul cam vechi de piele cîrpită şi tocmai la capătul satului. S-ar zice că nu prea e în graţiile lui Tangua.

— Ştiţi, poate şi numele prizonierului?

— Sam Hawkens, un westman, să zic aşa, celebru, deşi tare caraghios, îmi pare rău că e sortit morţii, dar ce să-i fac?! Poate să aveţi mai multă trecere pe lîngă Tangua şi să puneţi o vorbă bună.

— Am să încerc. N-aţi putea să-mi descrieţi mai exact poziţia cortului în care locuieşte Santer?

— La ce bun? O să-l vedeţi chiar la intrarea în sat. E al patrulea sau al cincilea în susul rîului. În ce priveşte omul, nu cred să vă placă; seamănă cu un corb care se hrăneşte cu hoituri. Păziţi-vă de el! Cu toată slujba ce-o aveţi, sînteţi încă foarte tînăr şi n-o să-mi luaţi sfatul în nume de rău. Acum trebuie să plec. Rămîneţi sănătos. Sper să vă păziţi bine pielea.

Să-l mai fi reţinut ca să aflu şi alte amănunte? În cazul acesta, trebuia să-i spun deschis cine şi ce sîntem şi ar fi fost cam riscant.

Winnetou era de aceeaşi părere. Îndemnîndu-şi calul, îmi şopti:

— Ajunge! Fratele meu să nu mai întrebe nimic. Altminteri le-am părea suspecţi acestor oameni care, la urma urmei, sînt prieteni cu kiowaşii.

— Într-adevăr, am aflat destul. Ştim aproape precis unde se află Hawkens şi unde locuieşte Santer. Îi vom găsi pe amîndoi. Pînă, unde ne continuăm drumul?

— Pînă vom dispărea din ochii negustorilor. Apoi ne întoarcem în tabără. Norocul nostru că i-am întîlnit. Ca să aflăm singuri toate astea, ar fi trebuit să ne expunem la mari primejdii. Acum ştim cum stau lucrurile şi deseară ne furişăm în satul kiowaşilor.

Cei doi negustori se topeau treptat în zare. Erau nevoiţi să călărească încet, din cauza catîrilor cu samarele pline. Am auzit mai tîrziu cît de fatală le-a fost această îngrijorare. Am aflat de asemenea că schimbaseră cu kiowaşii diferite blănuri. De fapt, numai omul cu care discutasem era negustor, celălalt era ajutorul lui. Acum, că nu ne mai vedeau, făcurăm cale-ntoarsă spre tabără, dîndu-ne iarăşi osteneala să ascundem urmele.

Dick Stone şi Will Parker se arătară foarte mulţumiţi de rezultatul cercetărilor noastre. Ii bucura mai ales faptul că