înaintau mai greu. După-amiază întîlniră niște băltoace și cîteva pîrîiașe ce șerpuiau pe terenul accidentat, pentru a dispare pe urmă în crăpăturile pline de zăpadă. Pentru popasul de peste noapte trebuiră să aleagă un loc mai înalt și să sape șănțulețe în jurul cortului, ca să abată apa provenită din topirea zăpezii.

Instalînd hipsotermometrul, Borovoi era convins că acesta va arăta și mai multe grade decît în ajun, deoarece toată ziua nu făcuseră decît să coboare în fundul misterioasei depresiuni. Termometrul arătă însă +126°. Prin urmare, în ciuda coborîșului, adîncimea la care se aflau nu crescuse, ci, dimpotrivă, se micșorase cu cinci sute șaptezeci de metri. Meteorologul rămase o clipă năuc, apoi izbucni într-un rîs nervos:

— Altă surpriză, altă încurcătură! Dimineața, am hotărît să nu ne mai încredem în busolă. Acum e cazul să ne îndoim și de hipsotermometru!

Exploratorii se strînseră roată în jurul capriciosului aparat, verificară indicațiile lui, puseră de cîteva ori apa la fiert, dar obținură aceleași rezultate. Deși era neîndoielnic că toată ziua coborîseră, mai ales că pîrîiașele curgeau și ele în direcția urmată de călători, presiunea aerului nu crescuse, ci, dimpotrivă, se micșorase. În zilele precedente însă, cînd urcaseră, presiunea nu scădea, ci se ridica. Aveau impresia că legile fenomenelor fizice, elaborate de generații și generații de oameni de știință pe baza observațiilor făcute la suprafața pămîntului, nu pot fi aplicate aici, în această depresiune a continentului polar, sau căpătaseră o semnificație cu totul diferită. Fenomenele inexplicabile se înmulțeau.

Toți manifestau un viu interes și erau nespus de mirați, dar nimeni nu putea înțelege sau găsi vreo explicație. Sperau însă că viitorul apropiat le va oferi dezlegarea acestui mister.

— Ce ți-e și cu pustiul ăsta de zăpadă! spuse Papocikin. Cînd am zărit boii moscați în trecătoare, am tras nădejde că în zilele următoare vom descoperi și noi, Mihail Ignatievici și cu mine, ceva care să prezinte vreun interes științific. Ei bine, au trecut de atunci aproape douăsprezece zile, am străbătut peste două sute cincizeci de kilometri… și nimic, absolut nimic, în afară de zăpadă și gheață.

— Și nici măcar Piotr Ivanovici, care pînă acum a avut norocul să strîngă o colecție frumoasă, nu s-a mai ales cu nimic, adăugă Gromeko.

— Numai Ivan Andreevici colecționează de zor! făcu rîzînd Makșeev.

— Eu? Da’ mă rog, ce-am strîns pînă acum? se miră Borovoi.

— O colecție de fenomene fizice inexplicabile, răspunse Kaștanov în locul lui Makșeev, ghicind la ce face aluzie acesta.

— E o colecție foarte ciudată, e drept, dar în schimb ușoară, nu ca pietroaiele voastre! rîse Borovoi. N-o să ne dărîme săniile.

— Și totuși, ea poate avea multă greutate. Mă refer la rezultatele expediției. Fiecare explorator vrea să descopere ceva deosebit, nemaiîntîlnit! Pînă acum, dumneata ai avut mai mult noroc decît oricare dintre noi.

A doua zi, coborîșul deveni și mai pronunțat, iar cîmpia de gheață începu să se descompună în valuri plate. În adînciturile dintre ele curgeau șiroaie de apă, zăpada era mai moale și era greu de mers cu schiurile, care alunecau în lături. De aceea, schimbară modul de deplasare: oamenii se așezară cîte doi în fiecare sanie; cîinii alergau repede la vale, trăgînd săniile, în vreme ce călătorii, cu bețele schiurilor, dădeau săniilor direcția necesară sau frînau.

Norii deși lunecau jos de tot, ca și pînă atunci, dar nu mai erau plumburii, ci roșiatici, de parcă ar fi răsfrînt lumina unui soare nevăzut, în amurg.

Pustiul de gheață se întindea cît vedeai cu ochii, pînă în zarea nu prea îndepărtată, ușor împurpurată și ea. Această lumină ciudată, în fundul unei depresiuni adînci, unde nu puteau pătrunde razele soarelui polar, care nu se ridica prea sus, făcea și ea parte din colecția de fenomene inexplicabile adunate de Borovoi.

În ziua aceea poposiră pe creasta unui dîmb, lîngă albia unui pîrîu vijelios, cu apa limpede, ceea ce îi scuti de a mai topi zăpadă pentru supă și ceai.

POZIȚIA INEXPLICABILĂ A SOARELUI

După cină, meteorologul instală din nou fierbătorul, încredințat că în urma acestui coborîș primejdios, lung de patruzeci și cinci de kilometri, mercurul va arăta cel puțin +130°, ceea ce ar fi corespuns unei adîncimi de aproximativ zece mii metri, adică unui nivel record. El calculase chiar în prealabil nivelul care corespundea punctului de fierbere de 130–135°, ca să-și uluiască tovarășii de drum. Mare îi fu mirarea însă cînd constată că termometrul nu indica decît +120°!..

— Colecția mea s-a îmbogățit din nou, zise el triumfător. Nu vă îndoiți, cred, că toată ziua nu am făcut decît să coborîm și încă foarte repede.

— Nici vorbă. Doar apa nu curge la deal, încuviințară tovarășii săi.

— De acord. Dar hipsotermometrul arată că am urcat în cursul zilei peste o mie șapte sute de metri. Asta vă place?

După ce toți se convinseră cu propriii lor ochi că Borovoi nu glumește, acesta urmă:

— Pesemne că tot coborînd, o să ieșim în curînd din această depresiune ciudată, poate chiar la Polul Nord.

— Eu cred însă că se pregătește un cataclism! zise pe un ton misterios Gromeko. În groapa asta enigmatică se produce o rarefiere neobișnuită a aerului, iar presiunea scade, prevestind un uragan, un ciclon, un taifun, o trombă sau ceva asemănător. Propun ca în așteptarea dezlănțuirii stihiilor, toți oamenii cu scaun la cap să se vîre în sacii de dormit, ca să trecem mai ușor prin această încercare.

Rîseră cu poftă toți, chiar și Borovoi, dar urmară sfatul medicului. Meteorologul însă cercetă mai întîi dacă țărușii sînt bine înfipți și dacă frînghiile care țin cortul sînt bine întinse. Se temea într-adevăr de vreun cataclism atmosferic, și nu putea dormi liniștit. Se trezea mereu și trăgea cu urechea dacă nu cumva se întețește vîntul și se pornește furtuna. Dar totul era calm. Se auzea vuietul monoton al vîntului, tovarășii săi sforăiau de zor, iar cîinii mîrîiau și schelălăiau prin somn. Borovoi își lăsă din nou capul pe pernă, căutînd să-și alunge gîndurile și să adoarmă.

Dimineața, fu cel dintîi care ieși din cort, ca să calculeze indicațiile aparatelor instalate afară în timpul nopții. Ceilalți exploratori se