care Puterea şi-a propus să-şi atingă, într-o formă sau alta, scopul. După cum s-a văzut în capitolul anterior, o tehnică de manipulare a părţii adverse, frecvent utilizată în cadrul unor negocieri, este "Trântitul-uşii-în-faţă". Reamintim, pe scurt, în ce constă ea.

Adversarilor li se pun de la bun început în faţă nişte condiţii total inacceptabile, cu care iniţiatorii nici nu se aşteaptă că partea adversă ar putea fi de acord, pentru ca apoi, pe parcursul negocierilor, să se ajungă la punctul în care condiţiile dorite, de fapt, de iniţiatori, să fie acceptate de adversari. Mai mult, adversarii rămân cu impresia că au obţinut o victorie prin faptul că, deşi defavorabile lor, noile condiţii sunt mult mai blânde faţă de cele propuse la început de iniţiatori.

Dar, pentru adevăraţii profesionişti ai manipulării, lucrurile nu se opresc aici. Pentru ca succesul să fie deplin, prin diverse canale, ce nici măcar nu pot fi suspectate de legătură cu iniţiatorii, li se sugerează chiar adversarilor textul noilor condiţii, apoi se creează o stare artificială de panică, în sensul că termenul final al negocierilor nu mai poate fi amânat şi "ceva trebuie pus în locul inacceptabilelor condiţii iniţiale". Astfel adversarii ajung ei înşişi să facă propunerile dorite de iniţiatori, convinşi fiind că sunt exclusiv rodul gândirii lor. Mai târziu, când tensiunea dispare şi analizele lucide arată situaţia de inferioritate în care s-au pus adversarii ― păstrăm această denumire generică ―, orice protest din partea lor este inutil, replicându-li-se că ei au fost cei care au făcut propunerile.

Să traducem teoria de mai sus în ceea ce s-a întâmplat în toamna lui 1995, în relaţia dintre presa independentă şi Putere. Reprezentanţii Puterii au "trântit" de la bun început articolele cu pricina în noul Cod Penal. Au urmat, cum era de aşteptat, protestele privind neconstituţionalitatea lor, proteste venite din partea ziarelor independente, susţinute de forţe din opoziţie, de sindicate, de o mare parte a opiniei publice ş.a.m.d. Imediat, Puterea, prin diverse declaraţii mai mult sau mai puţin oficiale, s-a arătat dispusă la concesii. În acest timp, prin canale oculte s-a răspândit sugestia că totuşi "ceva trebuie pus în locul hulitelor articole". A fost elaborat chiar şi textul unui nou articol (doar unul, faţă de celelalte patru pe care era menit să le înlocuiască, pentru a sugera din start o nouă concesie), articol prin care era definit şi pasibil de pedeapsă aşa-numitul "delict de presă". Respectiva "nadă" a fost canalizată spre mediul gazetăresc şi a început să circule pe diverse căi, fiind preluată şi transmisă de la unii la alţii, până ce s-a pierdut total urma celor care au lansat-o.

Manevra a dat roade, în sensul că, după puţin timp, câţiva gazetari de la un important cotidian naţional au făcut publică propunerea pentru înlocuirea celor patru articole incriminate din noul Cod Penal cu articolul privind "delictul de presă", convinşi fiind că ei sunt autorii textului şi că astfel oferă o soluţie pentru ieşirea din impas.

În paralel, Puterea a inoculat atent o atmosferă de tensiune, de grabă, convocând imediat directorii principalelor cotidiane la o "ultimă" şi "decisivă" întâlnire cu preşedintele partidului de guvernământ, pentru "hotărârea finală". Sub presiunea timpului, gazetarii care au propulsat "delictul de presă" nu au mai avut timpul unei analize lucide care să le demonstreze că noul articol nu numai că nu protejează ziariştii, dar creează disponibilitatea de a fi incriminate chiar şi persoanele dispuse la mărturisiri sau declaraţii incomode. O astfel de analiză arăta clar că introducerea "delictului de presă" în noul Cod Penal ar fi reprezentat o victorie importantă a Puterii în ofensiva împotriva presei independente.

Dar, cum spuneam, întâlnirea dintre reprezentantul de marcă al Puterii şi ziarişti nu mai lăsa timp pentru discuţii şi analize. Evident, se aştepta ca propunerea cu "delictul de presă" să vină din partea ziarului care l-a prezentat în paginile sale. "Delictul..." ar fi fost imediat introdus în Codul Penal pentru a înlocui celelalte patru modificări şi oricare proteste ulterioare ar fi fost contracarate cu nonşalanţă: Voi l-aţi cerut, noi n-am făcut altceva decât să vă acceptăm dorinţa.

Spuneam că strategia aplicată de profesioniştii Puterii în acest caz avea şi alte efecte, mult mai greu decelabile, dar de mare importanţă. Anticipând eforturile presei independente de a se apăra de atacurile Puterii, prin a demonstra că cele mai grave calomnii nu apar în paginile ei, ci în revistele extremiste, artizanii manipulării încurajau, prin diverse canale oculte, popularizarea conflictului existent la acea vreme între liderul Partidului România Mare şi preşedintele României, sugerându-se că neglijarea lui i-ar putea da apă la moară liderului extremist. De asemenea, zilnic, presei i se ofereau noi declaraţii belicoase pentru a mediatiza nefiresc de mult acel conflict. Rezultatul a fost contrar aşteptărilor gazetarilor, dar conform cu aşteptările manipulatorilor: atât Ion Iliescu, cât şi Vadim Tudor au înregistrat creşteri de popularitate, în detrimentul personalităţilor din opoziţie. În plus, preşedintele României a reuşit performanţa de a beneficia de o imagine favorabilă în mai toate cotidianele independente, fiind pus permanent în antiteză cu liderul extremist. O nesperată bilă albă în perspectiva alegerilor din anul următor.

Revenind la manevra cu modificările Codului Penal, trebuie amintit că, deşi a fost construită cu cea mai mare fineţe, ea nu a reuşit. Directorii principalelor cotidiane s-au întâlnit, în seara de dinaintea discuţiilor "finale" cu preşedintele partidului de guvernământ, şi s-au înţeles să renunţe la ideea cu "delictul de presă" şi să nu cedeze nici unei presiuni din partea Puterii. Ceea ce, a doua zi, s-a şi întâmplat.

Ar mai rămâne de spus că imediat după aceea noul Cod Penal a căzut la vot în Parlament, fiind trimis spre reformulare...

 

 

 

Remodelarea gândirii într-un sistem totalitar

 

În teorie, doctrinele bazate pe egalitarism au câştigat numeroşi adepţi. În practică însă, ele s-au dovedit falimentare. Dacă ar fi să luăm doar exemplul Revoluţiei Franceze, desfăşurate sub deviza Libertate, Egalitate, Fraternitate, vedem că după toată acea euforie iniţială a maselor a urmat sângeroasa perioadă a terorii. Conducătorilor revoluţiei, după preluarea puterii, le-a devenit tot mai clar că nu pot pune în aplicare ideile utopice în numele cărora au ridicat mulţimea. Pentru a se menţine la putere nu au avut alternativă;