A nu reuşi să crezi în toate acestea înseamnă a nu reuşi să crezi în Dumnezeu. Asta, deoarece credinţa în Dumnezeu aduce după sine credinţa în cel mai mare dar al lui Dumnezeu – iubirea necondiţionată – şi cea mai mare promisiune a lui Dumnezeu – un potenţial nelimitat.

  Pot să te întrerup? Nu pot să sufăr să-l întrerup pe Dumnezeu când vorbeşte dar am mai auzit povestea asta cu potenţialul nelimitat care nu se potriveşte cu experienţa umană. Nu vorbim despre dificultăţile întâmpinate de omul obişnuit. Ce ne facem, însă, cu dificultăţile pe care le întâmpină cei născuţi cu deficienţe mentale sau fizice? Oare potenţialul lor este nelimitat?

  Aşa scrie chiar în scriptura voastră – în multe feluri şi în multe locuri.

  Dă-mi un exemplu.

  Uită-te să vezi ce aţi scris în Biblie, Facerea, capitolul 11, versetul 6.

  Se spune, „Şi Domnul a zis: Iată, ei sunt un singur popor, şi toţi au aceeaşi limbă; şi iacă de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă ce şi-au pus în gând”.

  Da. În asta ai încredere?

  Dar nu răspunde la întrebarea despre cei slabi, cei infirmi cei handicapaţi, cei care au nişte limite.

  Nu crezi că ei au nişte limite pe care şi le-au ales singuri? Crezi că în viaţă un suflet omenesc este pus din întâmplare în faţa unor probleme -oricare ar putea fi ele? Asta îţi închipui?

  Vrei să spui că un suflet alege cu mult înainte ce fel de viaţă vrea să trăiască ca experienţă?

  Nu, aceasta ar distruge scopul întâlnirii cu acele probleme. Scopul este de a-ţi crea propria experienţă – şi astfel să-ţi creezi Sinele – în momentul glorios al lui Acum. De aceea tu nu-ţi alegi cu mult înainte viaţa pe care o vei trăi ca experienţă.

  Poţi totuşi să-ţi selectezi persoanele, locurile şi evenimentele – condiţiile şi împrejurările, solicitările şi obstacolele, oportunităţile şi opţiunile – cu care să-ţi creezi propria experienţă. Poţi să selectezi culorile paletei, instrumentele, maşinăriile. Ceea ce creezi cu ele este propria ta afacere. Aceasta este afacerea vieţii.

  Potenţialul tău este nelimitat în tot ceea ce ai ales să faci. Să nu-ţi închipui că un suflet care s-a încarnat într-un trup pe care-l numeşti limitat nu şi-a atins potenţialul complet, pentru că nu ştii ce încerca să facă acel suflet. Tu nu-i înţelegi programul. Nu-ţi sunt clare intenţiile lui.

  De aceea, binecuvântează fiecare persoană şi situaţie şi mulţumeşte. În felul acesta recunoşti perfecţiunea creaţiei lui Dumnezeu şi-ţi arăţi încrederea în ea. Pentru că, în lumea lui Dumnezeu, nu există nimic întâmplător şi nu există ceea ce voi numiţi coincidenţă, iar această lume nu este dirijată de alegeri la întâmplare sau de ceva numit soartă.

  Dacă un fulg de zăpadă are o formă absolut perfectă, nu crezi că acelaşi lucru s-ar putea spune despre ceva atât de minunat cum ar fi viaţa ta?

  Dar până şi Iisus i-a vindecat pe cei bolnavi. De ce i-ar vindeca el, dacă starea lor ar fi atât de „perfectă”?

  Iisus nu i-a vindecat pe cei pe care i-a vindecat, deoarece a considerat condiţia lor ca fiind imperfectă. El i-a vindecat pe cei pe care i-a vindecat, pentru că a văzut că acele suflete aveau nevoie de vindecare ca parte a evoluţiei lor. El a văzut perfecţiunea procesului de evoluţie. El a recunoscut şi a înţeles intenţia sufletului. Dacă Iisus ar fi simţit că tot ceea ce înseamnă boală fizică sau mentală reprezintă imperfecţiunea, n-ar fi fost mai simplu să vindece pe toată lumea de pe planetă dintr-o dată? Te îndoieşti că ar fi putut-o face?

  Nu. Cred că ar fi putut.

  Bine. Deci mintea doreşte cu ardoare să ştie: De ce nu a făcut-o? De ce a ales Christos ca unii să sufere şi alţii să fie vindecaţi? De fapt, de ce permite Dumnezeu suferinţa?

  Această întrebare a fost pusă înainte şi răspunsul rămâne acelaşi.

  Există perfecţiune în procesul de evoluţie şi întreaga viaţă provine din alegere. Nu se cuvine să intervenim în alegere şi nici să avem dubii în privinţa ei. Şi, în mod special, nu se cuvine să o condamnăm.

  Ceea ce se cuvine este să observăm şi apoi să facem orice poate fi făcut pentru a ajuta sufletul ca, în căutarea lui, să facă o alegere mai înaltă. Priviţi deci cu atenţie alegerile făcute de alţii, dar nu judecaţi. Înţelegeţi că alegerea lor este perfectă pentru ei în acest moment, dar fiţi gata să-i ajutaţi atunci când va veni clipa când ei caută o nouă alegere, o alegere diferită – o alegere mai înaltă.

  Intraţi în comuniune cu sufletele altora şi, atunci, scopurile şi intenţiile lor vă vor fi clare. Aşa a făcut Iisus cu cei pe care i-a vindecat şi cu toţi cei a căror viaţă a atins-o. Iisus i-a vindecat pe toţi cei care au venit la el sau pe cei trimişi de alţii ca să se roage pentru ei. El nu a făcut nici o vindecare la întâmplare. Dacă ar fi făcut-o, ar fi însemnat că încalcă Legea sacră a Universului:

  Lasă fiecare suflet să meargă pe drumul lui.

  Dar asta înseamnă oare că nu trebuie să ajutăm pe nimeni fără să ni se ceară ajutor? Sigur că nu, pentru că altfel nu i-am mai ajuta pe copiii care mor de foame în India, sau masele de oameni torturaţi din Africa, sau pe cei săraci şi umiliţi de pretutindeni. S-ar pierde orice efort umanitar şi s-ar interzice orice act de caritate.

  Trebuie oare să aşteptăm ca un individ să strige plin de disperare, sau ca o naţiune să implore după ajutor înainte ca să ni se dea voie să facem ceea ce este indubitabil corect?

  Vezi, răspunsul este inclus în întrebare. Dacă un lucru e indubitabil corect, fă-l, dar adu-ţi aminte să judeci perfect ceea ce înseamnă „corect „şi „greşit”.