class="p1">  Adevăr vă spun Eu vouă: Voi sunteţi singurii care faceţi regulile. Voi stabiliţi liniile directoare. Şi voi hotărâţi cât de bine este ceea ce aţi făcut; cât de bine este ceea ce faceţi. Pentru că voi sunteţi singurii care aţi decis Cine şi Ce Sunteţi cu Adevărat şi Cine Vreţi să Fiţi. Şi voi sunteţi singurii care puteţi să stabiliţi cât de bine este ceea ce faceţi.

  Nimeni altcineva nu vă va judeca niciodată, pentru că, de ce şi cum ar putea Dumnezeu să judece propria creaţie şi să o eticheteze drept rea? Dacă aş fi vrut ca voi să fiţi şi să faceţi totul perfect, v-aş fi lăsat în starea de totală perfecţiune din care proveniţi. Întregul scop a fost ca voi să vă descoperiţi pe voi înşivă, să vă creaţi Sinele aşa cum sunteţi cu adevărat – şi aşa cum doriţi cu adevărat să fiţi. Dar n-aţi fi putut fi aşa decât dacă vi s-ar fi dat şansa de a fi altceva.

  Să vă pedepsesc deci pentru că aţi ales ceea ce Eu Însumi v-am aşternut în faţă? Dacă n-aş fi vrut ca voi să aveţi şi o altă posibilitate de alegere, aş mai fi creat una în afară de prima?

  Aceasta este o întrebare pe care trebuie să ţi-o pui înainte de a-Mi acorda Mie rolul de Dumnezeu care pedepseşte.

  Răspunsul direct la întrebarea ta este, da! poţi să faci ce doreşti, fără frica de pedeapsă. Totuşi, trebuie să fii conştient de consecinţe.

  Consecinţele sunt rezultatul. Urmarea firească. Aceasta nu este acelaşi lucru cu răsplata sau pedeapsa. Urmarea, pur şi simplu. Este ceea ce rezultă din aplicarea naturală a legilor naturale. Este ceea ce apare în mod previzibil, ca o consecinţă a ceea ce a apărut.

  Întreaga viaţă fizică funcţionează în concordanţă cu legile naturale. În clipa în care-ţi aminteşti aceste legi şi le aplici, stăpâneşti viaţa la nivel fizic. Ceea ce ţie îţi pare a fi pedeapsă – sau ceea ce numeşti rău sau ghinion – nu este altceva decât o lege naturală care se manifestă.

  Deci, dacă eu aş cunoaşte aceste legi şi m-aş supune lor, nu aş mai avea nici un necaz? Asta vrei să-mi spui?

  N-ai mai trăi niciodată experienţa că Sinele tău este în, ceea ce numeşti tu, „necaz”. N-ai mai considera nici o situaţie în viaţă ca fiind o problemă. N-ai mai întâmpina nici un eveniment cu un tremur interior. Ai pune capăt tuturor grijilor, îndoielii şi fricii. Ai trăi aşa cum ţi-ai imaginat că au trăit Adam şi Eva – nu ca nişte spirite fără trup în împărăţia absolutului, ci ca spirite întrupate în împărăţia relativului. Ai avea toată libertatea, bucuria şi pacea şi toată înţelepciunea, înţelegerea şi puterea Spiritului care eşti. Ai fi o fiinţă complet realizată.

  Aceasta este ţinta sufletului tău. Acesta este scopul – să se realizeze pe deplin cât timp este în trup; să devină întruparea a tot ce este cu adevărat. Acesta este planul Meu pentru voi. Acesta este idealul Meu: ca Eu să Mă realizez prin voi. Şi astfel, conceptul este transformat în experienţă şi Eu Mă pot cunoaşte pe Mine Însumi prin experienţă.

  Legile Universului sunt legi pe care Eu le-am stabilit. Ele sunt legi perfecte, creând o funcţie perfectă a ceea ce este fizic.

  Ai văzut vreodată ceva mai perfect decât un fulg de zăpadă? Totul este un mister: complexitatea lui, forma lui, simetria lui, faptul că este conform cu el însuşi şi diferit de orice altceva. Te minunezi de miracolul acestei manifestări a Naturii. Dar, ia gândeşte-te, dacă pot să fac aşa ceva cu un singur fulg de zăpadă, ce pot să fac – ce am făcut – cu întregul univers?

  Dacă ai putea să-i vezi simetria, perfecţiunea formelor – de la corpul cel mai mare la particula cea mai mică – realitatea ta n-ar putea să-i cuprindă întregul adevăr. Chiar şi acum când îţi arăt imagini din el nu poţi să-ţi închipui sau să-i înţelegi implicaţiile. Şi totuşi ştii că există implicaţii – mult mai complexe şi mult mai extraordinare decât poate înţelegerea ta actuală să cuprindă. Shakespeare al vostru a spus-o minunat: Există mai multe lucruri în cer şi pe pământ, Horatio, decât aţi visat în filosofia voastră8.

  Şi cum pot cunoaşte eu aceste legi? Cum le pot învăţa?

  Nu se pune problema să le înveţi, ci să ţi le aminteşti.

  Şi cum mi le pot aminti?

  Începe prin a sta liniştit. Linişteşte lumea exterioară, astfel încât lumea ta interioară să capete vedere. Tu cauţi privirea interioară pe care nu o poţi avea cât timp eşti atât de profund implicat în realitatea exterioară. Caută deci să intri în tine cât mai mult cu putinţă. Şi, când nu intri în tine, vino din tine atunci când te ocupi de lumea exterioară.

  Aminteşte-ţi următoarea axiomă:

  Dacă nu intri înăuntrul tău, rămâi pe dinafară.

  Pune pe cineva să repete fraza, în aşa fel încât ea să se refere la tine:

  Dacă nu intru înăuntrul meu, rămân pe dinafară.

  Tu ai rămas pe dinafară toată viaţa ta, dar nu trebuie să fie aşa şi niciodată nu a trebuit. Nu există nimic ce tu nu poţi să fii, nu există nimic ceea ce tu nu poţi să faci. Nu există nimic ceea ce tu nu poţi să ai.

  Sună de parcă mi-ai promite luna de pe cer.

  Ce altfel de promisiune ai vrea să-ţi facă Dumnezeu? M-ai crede dacă ţi-aş promite mai puţin?

  De mii de ani încoace oamenii nu au încredere în promisiunile lui Dumnezeu, pentru motivul cel mai ciudat: erau prea bune ca să fie adevărate. Aşa că aţi ales o promisiune mai mică – o dragoste mai mică. Promisiunea cea mai mare făcută de Dumnezeu provine din dragostea cea mai mare. Nu poţi să-ţi imaginezi o dragoste perfectă, aşa că o promisiune perfectă este de neconceput, cum de neconceput este o persoană perfectă. De aceea nu