Şi aminteşte-ţi: ceea ce tu condamni te va condamna şi, într-o zi, vei ajunge să fii ceea ce judeci.7

  Caută, mai degrabă, să schimbi aceste lucruri care nu mai reprezintă imaginea cea mai înaltă a lui Cine Eşti, sau sprijină-i pe cei care le schimbă. Dar binecuvântează totul – deoarece totul reprezintă creaţia lui Dumnezeu prin trăirea vieţii şi aceasta este cea mai înaltă creaţie.

  Ai putea să te opreşti puţin ca să-mi trag sufletul? Te-am auzit spunând că, în lumea lui Dumnezeu, nu există „ar trebui” sau „n-ar trebui”?

  E adevărat.

  Cum se poate aşa ceva? Dacă nu există în lumea Ta, atunci unde ar putea fi?

  Chiar, unde.?

  Repet întrebarea: unde altundeva ar putea apărea „ar trebui” şi „n-ar trebui”, dacă nu în lumea Ta.

  În imaginaţia ta.

  Dar cei care m-au învăţat despre corect şi greşit, despre ce să faci şi ce să nu faci, despre ce ar trebui şi n-ar trebui, mi-au spus că aceste reguli au fost stabilite de Tine – de Dumnezeu.

  Atunci cei care te-au învăţat au greşit. Eu nu am stabilit niciodată ce este „corect” sau „greşit” – „ce să faci şi ce sa nu faci”. Dacă aş fi făcut-o v-aş fi lipsit complet de cel mai mare dar pe care-l aveţi – posibilitatea de a face ce vă place şi de a trăi experienţa rezultatelor faptelor voastre; şansa de a vă crea din nou după imaginea şi asemănarea lui Cine Sunteţi Voi cu Adevărat; spaţiul în care să produceţi o realitate a Sinelui vostru din ce în ce mai înalt, bazată pe ideea voastră grandioasă despre ceea ce sunteţi voi capabili să faceţi.

  A spune că ceva – un gând, un cuvânt, o acţiune – este „greşit” ar echivala cu a vă spune să nu-l faceţi. A vă spune să nu-l faceţi ar însemna să vă interzic. A vă interzice ceva ar însemna să vă impun restricţii. A vă impune restricţii ar însemna să neg realitatea lui Cine Eşti cu Adevărat, ca şi ocazia ca voi să creaţi şi să trăiţi experienţa acestui adevăr.

  Există oameni care spun că v-am dat liberul arbitru şi afirmă în acelaşi timp că, dacă voi nu vă supuneţi Mie, Eu vă trimit în iad. Ce fel de liber arbitru este ăsta? Nu înseamnă o batjocură la adresa lui Dumnezeu – ca să nu mai vorbim de calitatea adevăratelor relaţii dintre noi?

  Intrăm acum într-un alt domeniu pe care vream să-l discut, adică toată treaba asta cu raiul şi cu iadul. După câte-mi dau seama, iadul nu există.

  Există iad, dar el nu este aşa cum îl gândiţi voi şi nu trăiţi experienţa lui din motive care v-au fost date.

  Ce este iadul?

  Este trăirea produsului celui mai rău posibil ieşit din alegerile, deciziile şi creaţiile voastre. Este consecinţa naturală a oricărui gând care Mă neagă pe Mine sau care spune „nu” lui Cine Eşti în relaţie cu Mine.

  Este durerea pe care o suferi când gândeşti greşit, dar chiar termenul a gândi greşit este o inadvertenţă, deoarece nu există nimic despre care să spui că este greşit. Iadul este opusul bucuriei. Este nerealizarea. Este a şti Cine şi Ce Eşti şi a nu reuşi să trăieşti această experienţă. Înseamnă a fi mai puţin decât poţi fi.

  Acesta este iadul şi nu există nimic mai aprig pentru sufletul vostru.

  Dar iadul nu există ca un loc pe care ţi l-ai imaginat – unde arzi într-un foc veşnic – sau ca o stare de chin permanent. Cu ce scop ar fi făcut Eu aşa ceva? Chiar dacă Mi-ar fi venit un gând teribil de ne-Dumnezeiesc că voi nu „meritaţi” raiul, de ce aş fi simţit Eu nevoia să caut un mod de răzbunare, de pedeapsă pentru eşecul vostru? N-ar fi fost mai simplu pentru Mine să Mă descotorosesc de voi? Ce parte răzbunătoare din Mine M-ar fi făcut să vă supun unei suferinţe eterne de un gen şi la un nivel dincolo de orice imaginaţie?

  Dacă ai răspunde că dintr-o nevoie de dreptate, oare simpla interzicere a comuniunii cu Mine în ceruri nu ar fi făcut dreptate? E oare nevoie şi de o durere nesfârşită?

  Îţi spun că nu există o astfel de experienţă de după moarte ca cea care a fost construită de teologiile voastre bazate pe frică. Există totuşi o experienţă a sufletului atât de nefericită, atât de incompletă, atât de parţială, atât de separată de bucuria cea mai mare a lui Dumnezeu, încât pentru sufletul vostru aceasta înseamnă iad.

  Dar îţi spun că Eu nu vă trimit acolo, nici nu vă fac să trăiţi această experienţă. Voi înşivă creaţi experienţa, oricând şi ori de câte ori vă separaţi Sinele de gândul cel mai înalt legat de voi înşivă. Voi înşivă creaţi experienţa, ori de câte ori vă negaţi Sinele; ori de câte ori îl respingeţi pe Cine şi Ce Eşti cu Adevărat.

  Şi totuşi nici măcar această experienţă nu este eternă. Ea nu poate fi, pentru că planul Meu nu este să vă separ de Mine pentru veşnicie. Într-adevăr, aşa ceva este imposibil, deoarece, pentru a ajunge la o asemenea stare de fapt, nu numai tu trebuie să-l renegi pe Cine Eşti, ci şi Eu. Iar asta Eu n-am s-o fac niciodată. Şi, atâta timp cât unul dintre noi deţine adevărul despre voi, acest adevăr trebuie, până la urmă, să învingă.

  Dar dacă nu există iad, asta înseamnă că eu pot să fac ce vreau, să acţionez cum vreau, să comit orice faptă fără frică de pedeapsă?

  Oare de frică ai tu nevoie ca să fii, să faci şi să ai ceea ce este corect în mod intrinsec? Trebuie să fii ameninţat, ca „să fii bun”? Şi ce înseamnă „să fii bun”? Cine hotărăşte aceasta, până la urmă? Cine dă îndrumările? Cine stabileşte regulile?