— Probabil. Iar încoace, pe dreapta, e capătul de jos al satului; acolo, în al patrulea sau al cincilea cort locuieşte Santer. Şi acum ne despărţim, nu mai mergem împreună. Eu trebuie să mă răfuiesc cu ucigaşul tatălui şi al surorii mele. În schimb, tu ocupă-te de Sam; e mai curînd tovarăşul tău decît al meu.

— Şi unde ne întîlnim pe urmă?

— Chiar aici, unde ne găsim acum.

— Asta, dacă nu se întîmplă nimic neprevăzut. Dar dacă, din întîmplare, vreunul din noi ar fi descoperit, s-ar stîrni o zarva nemaipomenită; e nevoie, deci, să stabilim un alt loc de întîlnire, mai departe de sat.

— Sarcinile noastre nu sînt uşoare. A ta e încă şi mai grea decît a mea, căci va trebui să înoţi spre insulă şi străjile te pot zări mai lesne.

Dacă te prind cumva, îţi sar eu în ajutor; iar dacă scapi, te întorci la insula noastră, dar pe drum ocolit, să nu se ştie direcţia în care ai dispărut.

— Dar mîine dimineaţă o să se vadă urmele lăsate de mine.

— N-o să se vadă nimic. Vine ploaia şi le şterge.

— Bine! Şi dacă nu izbuteşti tu, atunci sar eu şi te scap.

— Asta nu se întîmplă, afară de cazul că mă paşte ghinionul. Ia uită-te dincolo! În cortul al cincilea nu arde nici un foc. Pe semne că Santer e înăuntru, altminteri l-am vedea pe afară. Doarme, probabil.

Aşadar, nu e deloc greu să-l iscodesc.

Aceste zise, Winnetou plecă...

Ţinta mea se afla în bătaia luminii; asta era rău. Nu aveam voie să mă arăt la suprafaţa apei; ca să ating insula respectivă, ar fi trebuit să înot pe dedesubt, ceea ce ar fi fost extrem de greu, din cauza distanţei. Aş fi încercat, nu-i vorbă, dar ce mă făceam dacă, ieşind la suprafaţă, dădeam de o santinelă? N-ar fi mai bine s-o iau întîi pînă la insuliţa de alături, prima din şirul celor trei, unde, probabil, nu se află nimeni? De acolo n-ar mai fi decît vreo douăzeci de metri pînă în cealaltă, din mijloc, adică ţinta mea. Ajuns la prima insuliţă, pot cerceta cu ochii ce se întîmplă dincolo, pe a doua.

Urcai, deci, o bucată în susul apei, cu atenţia mereu încordată asupra insuliţei de la margine. Într-adevăr, nu se observa nici cea mai mică mişcare. Era, deci, de presupus că nu locuia nimeni acolo. Mă scufundai încet în apă şi trecui înot de partea cealaltă.

Am ajuns cu bine şi am scos capul pe jumătate, pînă la gură, ca să răsuflu. Mă găseam la hotarul de sus al primei insule. Aici observai că există o cale şi mai bună de a ajunge la ţintă.

La malul opus al rîului — cam tot la douăzeci de metri depărtare — acosta un şir de bărci. Acestea îmi ofereau un excelent camuflaj.

Mă scufundai iarăşi în apă şi înotai pînă la prima barcă, de acolo la a doua, la a treia şi tot astfel pînă mă pomenii chiar lîngă insula din mijloc. Acuma o vedeam ca în palmă.

Era mai aproape de mal decît celelalte două. Creşteau pe ea tufişuri joase, dominate de doi arbori. Nici prizonierul, nici paznicii nu erau de văzut. Deodată, însă, cînd să mă dau iarăşi la fund, ca să trec de partea cealaltă, aud sus, pe mal, deasupra mea, un zgomot uşor. Trag cu ochiul şi văd un indian care coboară panta. Pida, "cerbul", feciorul cel mai mare al căpeteniei. Din fericire, o ia pe alături, spre o barcă, fără să mă simtă. Sare pe ea, o dezleagă şi vîsleşte spre insula din mijloc. Prin urmare, pas de te mai duce acolo! Trebuia să aştept.

Peste puţin, răsună voci omeneşti şi una din ele, recunosc, e