ai Morţii mascaţi şi demascaţi se duelau cu elevi şi profesori. Dean se părea că obţinuse o baghetă,  pentru că era faţăîn faţă cu Dolohov, iar Parvati lupta contra lui  Travers. Harry, Ronşi Hermione ridicară imediat baghetele,  pregătiţi să atace, dar luptătorii se mişcau şi se mutau atât de repede, încât riscul de a trimite blesteme şi de a-i răni pe cei din  tabăra lor era prea mare. Chiar în timp ce stăteau cu sufletul la  gură, aşteptând ocazia de a ataca, se auzi un: „Uuiiiii! "  răsunător şi Harry se uită în sus. II văzu pe Peeves vâjâind  deasupra lor, aruncând păstăi de Snargaluffi peste Devoratorii  Morţii, cărora li se acoperiră dintr-odată capetele cu tuberculi  veni, mişcători, asemenea unor viermi graşi.

— Argh!

Un pumn de tuberculi căzuse pe pelerină, deasupra capului lui Ron, iar rădăcinile slinoase, verzi, erau suspendate în mod ciudat în aer, în timp ce Ron încerca să le dea jos.

— E cineva invizibil acolo! strigă un Devorator al Morţii  mascat, arătând înspre ei.

Dean profită la maxim de momentul de neatenţie al Devoratorului Morţii, lovindu-l cu o Vrajă de împietrire. Dolohov  încercă să se răzbune şi Parvati aruncă un blestem de legare corporală asupra lui.

— Să mergem! strigă Harry şi împreună cu Ron şi Hermione îşi strânseră pelerina în jurul lor şi se avântară cu capul în jos,  printre luptători, alunecând puţin în bălţile cu sevă de Snargaluff, îndreptându-se spre capătul scării de marmură care ducea în holul de intrare.

— Sunt Draco Reacredinţă, sunt Draco, sunt de partea 

voastră! Draco era pe hol, încercând să îl convingă pe un alt Devorator al Morţii mascat. Harry îl împietri pe Devorator, când trecură pe lângă ei. Reacredinţă se uită în jur, zâmbind,  căutându-1 din ochi pe cel care îl salvase, şi Ron îi dădu un  pumn de sub pelerină.  Reacredinţă căzu pe spate, peste Devorator, complet derutat şi cu sângele şiroindu-i din gură.

— Asta e a doua oară când ţi-am salvat viaţa în noaptea  asta, nemernic ipocrit ce eşti! strigă Ron. Pe scări şi în holul de la intrare aveau loc alte dueluri. Harry văzu Devoratori ai Morţii  peste tot: Yaxley, aproape de uşile de la intrare, se lupta cu Flitwick, iar un Devorator al Morţii mascat se duela cu Kingsley  chiar lângă ei. Elevii rugeau în toate părţile, unii cărând sau târând prieteni răniţi. Harry ţinti o Vrajă de împietrire spre Devoratorul mascat, rată, dar fu cât pe ce să îl nimerească pe Neville, care apăruse din senin, fluturând o mare Tentaculă  Veninoasă, care se înfăşură bucuroasă în jurul celui mai  apropiat Devorator al Morţii şi începu să îl strângă cu putere.  Harry, Ron şi Hermione coborâră în goană scara de marmură.  În stânga lor se sparse clepsidra de sticlă a Viperinilor, care înregistrase punctele casei, şi smaraldele din ea se împrăştiară  peste tot, făcându-i pe oameni să alunece şi să îşi piardă  echilibrul în timp ce fugeau. Când ajunseră la parter, două  trupuri căzură de la balconul de deasupra şi o umbră cenuşie,  despre care Harry crezu că era un animal, alerga în patru labe,  traversând holul, pentru a-şi înfige colţii într-una dintre victime.

— Nu! urlă Hermione.

Cu o bubuitură răsunătoare generată de bagheta  Hermionei, Fenrir Greyback fu aruncat pe spate de deasupra lui  Lavender Brown, care abia dacă mai mişca. Greyback se izbi de balustrada din marmură şi se chinui să se ridice în picioare. Un  glob de cristal îi căzu atunci direct în cap, însoţit de o trosnitură  şi o străfulgerare de lumină albă; Greyback căzu grămadă şi  rămase nemişcat.

— Mai am vreo câteva! strigă profesoara Trelawney de dincolo de balustradă. De ajuns pentru oricine doreşte! Na,  luaţi! Scoase din geantă încă o sferă de cristal imensă şi, cu o mişcare asemănătoare unei serve la tenis, flutură din baghetă şi  o trimise înzbor în partea cealaltă a holului, spulberând o fereastră. În aceeaşi clipă, uşile masive din lemn se deschiseră  la perete şi alţi păianjeni uriaşi pătrunseră cu forţa în holul de la intrare. Se auziră strigăte de teroare; luptătorii se împrăştiară, Devoratori ai Morţii şi locuitori de la Hogwarts în  egală măsură. Jeturi de lumină roşie şi verde zburară în  mijlocul monştrilor care se apropiau, făcându-i să se cutremure şi să se ridice pe picioarele din spate, mai înspăimântători ca  niciodată.

— Cum au ieşit? strigă Ron, încercând să acopere ţipetele,  dar, înainte ca Harry sau Hermione să îi poată răspunde, fură  daţi brutal la o parte. Hagrid venise tropăind pe scară,  fluturându-şi umbrela roz, înflorată.

— Nu le faceţi rău, nu le faceţi rău! strigă el.

— HAGRID, NU!

Harry uită de orice altceva: ţâşni de sub pelerină, fugind la mică distanţă de pământ, pentru a evita blestemele care luminau întregul hol.

— HAGRID, VINO ÎNAPOI!

Dar nici măcar nu ajunsese la jumătatea distanţei până la Hagrid, când îl văzu dispărând printre păianjeni. Aceştia se retraseră sub atacul vrăjjlor, cu un zumzăit asurzitor,  mişunând dezgustător, cu Hagrid îngropat în mijlocul lor.

— Hagrid!

Harry auzi pe cineva strigându-1, dar nu îi păsa dacă îi era prieten sau duşman. Cobora în fugă treptele din faţa castelului,  spre domeniul întunecat, şi păianjenii se îndepărtau mişunând cu prada lor, dar nu îl putea zări deloc pe Hagrid.

— Hagrid!

I se păru că vede un braţ enorm făcându-i semne din  mijlocul furnicarului de păianjeni, dar când dădu să fugă după  ei, calea îi fu blocată de un picior impresionant, care apăru din  beznă şi făcu pământul de sub el să se cutremure. Se uită în  sus: în faţa lui stătea un uriaş, de şase metri înălţime, cu capul  cufundat în umbră. Lumina care se revărsa pe uşile castelului  nu îi atingea decât gambele păroase, ca nişte trunchiuri de copac. Cu o mişcare brutală, uriaşul lovi cu pumnul său imens  într-o fereastră de la un etaj superior şi peste Harry se revărsă o ploaie de cioburi, astfel că fu nevoit să-şi caute adăpost înapoi  sub uşă.

— Vai de mine! urlă Hermione, când ea şi Ron îl ajunseră  din