Ludolf o măsură indispus.

— Ce tot spui? Bomba a fost dezvoltată de savanții germani.

— Da, dar de savanții germani fugiți în SUA.

El nu mai spuse nimic, după ce Helene băgă de seamă că nu era crezută. Nu i-o luă în nume de rău, pentru că ea însăși nu s-ar fi crezut. De fapt, această schimbare a sorții i se păru ca o pură ironie, absolut ireală, fiind convinsă pentru un moment că visa.

O crainică întrerupea permanent reportajul cu ultimele știri.

— După cum tocmai am aflat, Führerul a lansat invitații la o mare conferință a păcii la Berlin. Guvernul american a acceptat deja invitația, la fel și generalul Jukov, actualul comandant suprem al Armatei Roșii. Au mai acceptat invitația guvernul Italiei, guvernul Japoniei…

Helene lăsă tacâmul pe masă și se sprijini de speteaza scaunului. În ciuda oribilelor imagini, mâncase tot, pentru că foamea învinsese groaza și acum era sătulă, ceea ce constată că o ajuta în fața deznădejdii.

— Și acum ce se va mai întâmpla?

Ludolf ridică din umeri.

— Acum, cu toată vorbăria despre pace și dreptul la autodeterminare al popoarelor, firește că Führerul va dicta condițiile…

— Nu, mă refeream la noi.

El o privi cu amărăciune:

— Noi? Plecăm acasă. În cazul în care ți-ai dat seama că nu îmi poți scăpa și dacă promiți să renunți la orice tentativă de fugă, nu te voi încătușa în mașină.

Helene văzu pe fereastră oameni care atârnau pretutindeni steaguri cu svastica. Oare de unde le aveau? Atât de multe, atât de mari, atât de repede? Le aveau pregătite pentru ziua cea mare? Ziua victoriei? Victoria lui Ludolf? A lui Ludolf, care astăzi era învingător pe toate planurile.

Ea își întoarse privirea spre el și dădu din cap:

— Da, promit.

•••

Călătoriră spre casă de-a curmezișul unei țări care acum, după ce imensa tensiune a războiului dispăruse, respira ușurată. Pe drum Helene tăcu, pe când Ludolf perora despre viitorul Germaniei și al lumii, care avea nevoie de o nouă ordine. Își făcea probleme cu trasarea graniței dintre Germania și Rusia și era convins că Ucraina cu pământul ei aproape nesfârșit, extrem de mănos, precum și peninsula Crimeea vor fi germane.

— În câțiva ani, vom face concediul acolo împreună cu copiii, ai să vezi, proroci el cu o siguranță care o șocă pe Helene.

În privința Franței-Vichy, Ludolf era curios să vadă decizia lui Hitler. În orice caz cu Résistance nu era de glumit. Cu ea trebuia să se întâmple ceva, altfel Occidentul va rămâne permanent un focar al crizelor.

Acasă, Helene stătea majoritatea timpului la fereastră și urmărea ce se petrecea afară. Remarca privirile chiorâșe aruncate de ceilalți, dar îi era indiferent, cum indiferent îi era că Ludolf postase două santinele care îi urmăreau zi și noapte fiecare pas făcut în afara casei.

Încercă să afle ce se întâmplase cu Waltraud și cu preotul. Biroul din cimitir era închis, soba din fier forjat nu mai era acolo, casa parohului era în întuneric și părăsită. Ambii dispăruseră, dar nimeni nu putea ori nu voia să îi spună unde.

Îi mai rămâneau televizorul, știrile, politica. Îi distrăgeau atenția de la soarta ei și în același timp îi ofereau un fel de imagine a ceea ce i se întâmpla ei. Interesându-se de ce se petrecea cu lumea, scăpa de căderea totală în apatie și resemnare.

De exemplu, o chestiune care timp de câteva săptămâni dominase prima pagină a știrilor era solicitarea Germaniei ca toți oamenii de știință germani să se întoarcă din străinătate, chiar și cei evrei, care se refugiaseră îndeosebi în America. Statele Unite explicaseră că această solicitare era imposibil de urmat, că ele erau o țară liberă și cine primise odată azil aici putea pleca ori rămâne, după bunul plac, fără ca guvernul să se amestece.

Era o dispută în care ambele părți aveau poziții de nezdruncinat, fapt ce amenința să pună în pericol chiar și data marii conferințe pentru pace.

Apăru apoi știrea că fizicianul Enrico Fermi fusese asasinat de necunoscuți, care mâzgăliseră pe pereții casei lui sloganuri antigermane și antisemite.

Presa americană era convinsă că în spatele acțiunii se aflau agenți germani, care astfel urmăreau să realizeze ceea ce nu se putea face pe alte căi – un reproș respins cu hotărâre de partea germană. Dar cu repetarea solicitării ca savanții germani să se repatrieze și cu promisiunea de drepturi speciale pentru evrei, desigur cu condiția ca în perioada exilului să nu fie vinovați de crime contra Germaniei.

Spre surpriza generală, Albert Einstein anunță că se va întoarce, pentru a nu pune pacea în pericol. Și alții i-au urmat exemplul și astfel această problemă păru că s-a rezolvat.

— Desigur că printre cei care au cerut azil în SUA au fost și agenți de-ai noștri, i-a relatat mai târziu Ludolf. Și în acest moment cel mai important este ca alte state să fie împiedicate să construiască propria bombă atomică. Altfel s-ar ajunge la o cursă a înarmărilor cu urmări imprevizibile.

Acum, când viața s-a normalizat, când peste tot s-a trecut la reconstrucție, Helene a fost dusă la un ginecolog ales de Ludolf. Acesta, un bărbat în vârstă, deloc antipatic, a examinat-o foarte amănunțit și competent și a ajuns la concluzia că ea nu are nimic, și i-a explicat lui Ludolf că acum este rândul lui să se lase examinat.

— În situația în care cauza nu se află la femeie, trebuie plecat de la premisa că aceasta se află la bărbat, i-a explicat el.

Și a adăugat că i-ar putea recomanda un urolog bun.

Ceea ce nu îi făcu nicio plăcere lui Ludolf și Helenei îi atrase atenția faptul că invocând diferite pretexte, acesta evita să consulte urologul.

Helene nu avu nicidecum sentimentul triumfului și dacă Ludolf, în ciuda situației, nu și-ar fi îndesit străduințele nocturne, i-ar fi fost indiferent. Ea părea oarecum convinsă că medicul l-ar găsi în ordine și pe Ludolf. Ceea ce făcea imposibilă conceperea era trupul ei ori