Era atît de agitat, cum nu-l mai văzusem pînă atunci.

— Da, pornim fără întîrziere! Mă asociai şi eu Lui Winnetou. Dar ce facem cu Sam Hawkens şi, pe de altă parte, cu cei doi prizonieri ai noştri?

— Pe ăştia îi las în seama ta, răspunse Winnetou.

— Să rămîn aici?

— Rămîi. Eu, unul, trebuie să pun mîna pe Santer, ucigaşul tatălui meu şi al surorii mele. Tu însă ai datoria să-l eliberezi pe tovarăşul tău, pe Sam Hawkens. Aşa că ne despărţim.

— Pe cît timp?

Cumpăni cîteva clipe, apoi rosti:

— Nu pot să ştiu acum cînd ne vom revedea. Dorinţa şi voinţa omului sînt supuse Marelui Spirit. Credeam să fiu mai lungă vreme împreună cu fratele meu Shatterhand, dar iată că Manitu s-a pronunţat împotrivă. Voinţa lui e alta. Ştii de ce a fugit Santer?

— Îmi închipui. Pe de o parte, nu am căzut în cursa ce ne-a întins-o; pe de altă parte, ai fost văzut aseară. Era, deci, limpede că ne aflăm aici şi că vom face totul ca să-l prindem pe Santer şi să-l smulgem pe Hawkens din mîinile kiowaşilor. Atunci banditul a intrat în panică şi a şters-o.

— Ai dreptate. Dar mai există o posibilitate. Fiul lui Tangua a dispărut şi kiowaşii fac, desigur, legătură între această dispariţie şi prezenţa noastră. Ei bănuiesc că noi l-am răpit. Tangua, lovit de această întîmplare şi-a descărcat mînia asupra lui Santer, socotindu-l vinovat de toată nenorocirea. Şi l-a alungat.

— Se poate şi aşa. Santer trebuie să fi simţit că a căzut în dizgraţia kiowaşilor.

— Şi de ce a preferat barca, în loc s-o şteargă călare?

— De teamă. I-a fost frică să nu dea de noi. Chiar dacă nu-l întîlneam, tot îi descopeream urmele. De aceea a fugit cu barca. A primit-o, se vede, în schimbul calului său. Crezi că-l veţi putea ajunge călare?

— Greu, dar e cu putinţă. Va trebui să tăiem cotiturile rîului.

— Asta nu! Îţi atrag atenţia că ar fi o greşeală.

— De ce?

— Fiindcă lui Santer i-ar putea trece uşor prin gînd să iasă la mal şi să-şi continue fuga pe uscat; în felul acesta, s-ar salva mai lesne.

Cum nu veţi cunoaşte locul unde a ieşit din apă, va trebui să vă împărţiţi în două grupuri, ca să-l urmăriţi pe ambele maluri ale lui Red River.

— Fratele meu judecă bine. Chiar aşa vom face.

— Să căutaţi cu mare atenţie locul unde va fi ieşit la mal. Din păcate, asta cere timp. Dar nici nu e bine să scurtaţi drumul tăind cotiturile. Dacă pe o parte a rîului cotul e, să zicem, în afară, pe cealaltă parte e tocmai invers. Şi atunci, în timp ce oamenii de pe un mal vor tăia cotul, cei de pe malul opus vor face un ocol cu atît mai mare.

Astfel s-ar pierde legătura între voi.

— Aşa e cum spune fratele meu. Vom fi, deci, nevoiţi să urmăm întocmai cursul rîului. Ei, gata, să nu mai pierdem nici o clipă!

— V-aş însoţi cu cea mai mare bucurie! Dar e într-adevăr sarcina mea să mă ocup de Sam Hawkens. N-am voie să-l părăsesc.

— Iar eu nu te voi împiedica niciodată să-ţi împlineşti îndatoririle. Acum nu ţi-e îngăduit să vii cu noi. Dar dacă Marele Spirit o vrea, atunci ne revedem în cîteva zile.

— Unde?

— Cînd pleci de-aici, să te îndrepţi către confluenţa acestui rîu cu Rio Bosco de Nacitoses. Acolo unde apele se unesc, pe malul stîng al lui Rio Bosco, vei întîlni un războinic de-al meu. Asta, în cazul cînd revederea noastră va fi posibilă.

— Şi dacă omul tău nu va fi acolo?

— Atunci înseamnă că mă aflu încă pe urmele lui Santer şi, neştiind în ce parte va apuca, nu pot stabili încă