locul nostru de întîlnire. În acest caz, pleacă împreună cu cei trei tovarăşi ai tăi spre Saint Louis, la feţele palide, care vor să construiască drumul calului de foc. Te rog însă din suflet să te întorci de îndată ce bunul Manitu va îngădui. Vei fi întotdeauna bine venit la noi în pueblo, lîngă Rio Pecos şi, dacă nu mă găseşti acolo, ţi se va spune unde şi cum să dai de mine.

În cursul discuţiei noastre, apaşii terminaseră pregătirile de plecare. Winnetou strînse mîinile lui Dick Stone şi Will Parker, luîndu-şi rămas-bun de la ei. Apoi mi se adresă mie:

— Fratele meu ştie cît de voioşi am pornit de la Rio Pecos în călătoria noastră care avea să aducă moartea lui Inciu-Ciuna şi Nşo-ci.

Cînd te vei întoarce cîndva printre noi, n-o să mai auzi glasul celei mai frumoase dintre fiicele neamului apaşilor, care, dorind să ajungă în oraşele feţelor palide, s-a dus în ţara celor veşnic plecaţi. Acum, setea mea de răzbunare ne desparte, dar prietenia ce ne leagă te va readuce la noi. Aş dori mult să-ţi pot trimite vreo ştire acolo, la vărsarea lui Rio Bosco; dar dacă nu va fi posibil, atunci, rogu-te, nu zăbovi prea mult în oraşele din răsărit; revino cît mai curînd. Ştii doar în locul cui te-am aşezat în inima mea. Făgăduieşte-mi că nu vei întîrzia, frate al meu drag şi iubit Şarli.

— Îţi făgăduiesc! Inima mea te va însoţi, dragul meu frate Winnetou. Îţi aminteşti, desigur, ce i-am promis lui Klekih-Petra în ultimele lui clipe. Mă voi ţine de cuvînt.

— Atunci, bunul Manitu să-ţi călăuzească paşii şi să te ocrotească pe toate drumurile. Howgh!

Mă îmbrăţişa şi mă sărută pe amîndoi obrajii. Dădu apoi un ordin scurt oamenilor săi şi încalecă, îndemnîndu-şi calul spre apă. Conform poruncii lui Winnetou, apaşii se împărţiră în două grupuri: unul — părăsind insula — trecu înot spre malul drept, iar celălalt, împreună cu Winnetou, spre malul stîng al rîului. L-am urmărit cu privirea pe bunul meu prieten pînă se pierdu în ceaţă. Simţeam ca şi cînd sufletul mi s-ar rupe în două şi nu mă îndoiesc că şi Winnetou simţea la fel.

Stone şi Parker îmi citiră pe faţă tristeţea. În felul lui sincer şi naiv, Stone mă încuraja:

— Nu vă necăjiţi, sir! Îi revedem în curînd. Îl scoatem pe Sam din captivitate şi pornim glonţ după ei. Dar să nu pierdem vremea! Haide să facem schimbul de prizonieri. Cum socotiţi să procedăm?

— Vreau să aud părerea dumitale, dragă Dick. Ai mai multă experienţă.

Măgulit de apreciere, Stone îşi netezi barba şi zise:

— Cred că cel mai simplu ar fi să-l trimitem chiar acum pe kiowaşul nostru la Tangua. Să-i spună unde se află fiul său şi în ce condiţii poate fi eliberat. Tu ce crezi, bătrîne Will?

— Hm! Mormăi Parker. Nicicînd n-ai avut o idee mai tîmpită.

— Păi dacă-i spunem unde ne aflăm, atunci Tangua îşi repede oamenii încoace, îl înşfacă pe Pida şi rămînem fără Sam şi cu buzele umflate. Eu aş face altfel.

— Cum?

— Părăsim insula asta şi pătrundem o bucată în prerie unde putem cuprinde cu ochii împrejurimile. Îl expediem apoi pe kiowaşul nostru în sat şi punem condiţia ca numai doi războinici, nu mai mulţi, să ni-l aducă pe Sam, în schimbul căruia îl vor căpăta pe Pida. Dacă totuşi Tangua trimite mai mulţi, îi zărim noi de departe şi avem timp să spălăm putina. Nu credeţi că e mai bine, sir?

— Eu aş merge şi mai la sigur şi n-aş trimite nici un sol, am răspuns.

— Pe nimeni? Păi cum o s