— Uită-te... la... mine... şopti el.

Ochii verzi se ciocniră de cei negri, dar, în secunda următoare,  din adâncurile celor negri ceva păru să dispară, lăsându-i ficşi,  pustiiţi şi privind în gol. Mâna care îl ţinea pe Harry căzu cu o bufnitură pe podea şi Plesneală încremeni pe veci.

Capitolul XXXIII

Povestea Printului

Harry rămase în genunchi lângă Plesneală, privindu-l cu ochi mari, până când o voce stridentă şi clară se auzi dintrodată atât de aproape de ei, încât Harry sări în picioare, ţinând strâns termosul. Crezuse că Lordul Cap-de-Mort se întorsese în  cameră. Vocea lui Cap-de-Mort reverberă în ziduri şi în podele şi  Harry realiză că le vorbea celor din castel şi de peste tot din  junii acestuia, în aşa fel încât locuitorii din Hogsmeade şi toţi  cei care încă se luptau în castel să îl audă la fel de limpede ca şi  când ar fi stat lângă ei, suflându-le în ceafă, capabil să le dea  oricând lovitura fatală.

— Aţi luptat vitejeşte, spunea vocea stridentă şi glacială.

Lordul Cap-de-Mort ştie să preţuiască vitejia. Aţi suferit totuşi  mari pierderi. Dacă vă veţi opune în continuare, veţi muri cu toţii, unul câte unul. Nu îmi doresc să fie aşa. Fiecare picătură  de sânge magic vărsat este o pierdere şi o risipă. Lordul Cap-deMort este milostiv. Le ordon oamenilor mei să se retragă în clipa  asta! Aveţi o oră. Jeliţi-vă morţii cu demnitate! îngrijiţi-vă răniţii!  Harry Potter, acum vorbesc cu tine! Ai permis ca prietenii tăi să moară pentru tine, în loc să apari tu însuţi în faţa mea. O să te aştept în Pădurea Interzisă timp de o oră. Dacă nu vei veni la  mine până la sfârşitul orei pe care v-am dat-o, dacă nu te vei  preda, atunci va începe din nou bătălia. De data aceasta, o să  iau eu însumi parte la luptă, Harry Potter, o să te găsesc şi o să  pedepsesc fiecare bărbat, femeie sau copil care a încercat să te ascundă de mine. Ai o oră la dispoziţie...

Ai o oră... Ron şi Hermione clătinară amândoi din cap disperaţi, uitându-se la Harry.

— Nu îl asculta, spuse Ron.

— O să fie bine, adăugă şi Hermione, înnebunită. Hai, hai să  ne întoarcem la castel! Dacă s-a dus în Pădurea Interzisă,  trebuie să ne gândim la un alt plan! Aruncă o privire spre trupul neînsufleţit al lui Plesneală, apoi se duse repede spre intrarea în tunel. Ron o urmă. Harry îşi luă Pelerina Invizibilă şi  apoi se uită în jos, la Plesneală. Nu ştia ce să simtă, era şocat  de modul în care fusese ucis Plesneală şi de motivul pentru care murise.

Se târâră înapoi de-a lungul tunelului, în tăcere; Harry se întreba dacă Ron şi Hermione mai auzeau încă vocea lui Cap de-Mort răsunându-le în minte la fel cum o auzea el.

Ai permis ca prietenii tăi să moară pentru tine, în loc să apari tu însuţi în faţa mea. O să te aştept în Pădurea Interzisă timp de o oră... Ai o oră la dispoziţie... Peluza din faţa castelului era plină  de un fel de grămăjoare. Ar fi trebuit să se crape de ziuă peste vreo două ore, însă încă mai era întuneric beznă. Cei trei fugiră  spre treptele din piatră. In faţa acestora era un sabot abandonat, de mărimea unei bărci mici. Nu era nici urmă de Grawp sau de cel care îl atacase.

Castelul era cufundat într-o tăcere neobişnuită. Acum nu  mai era nicio străfulgerare de lumină, nici bubuituri, nici ţipete sau urlete. Dalele din holul de la intrare părăsit erau pătate de sânge. Smaraldele încă mai erau împrăştiate peste tot pe podea,  printre bucăţi de marmură şi aşchii de lemn. O parte din  balustradă fusese aruncată în aer.

— Unde e toată lumea? şopti Hermione.

Ron îi conduse spre Marea Sală. Harry se opri în prag.

Mesele caselor dispăruseră şi camera era plină de oameni.

Supravieţuitorii erau strânşi în grupuri, iar unii se îmbrăţişau.  Pe platforma ridicată, Madam Pomfrey îi îngrijea pe răniţi,  împreună cu un grup care o ajuta. Printre cei răniţi era şi  Firenze; sângele îi şiroia din crupă şi stătea întins, tremurând,  incapabil să se ridice în picioare. Morţii erau înşiruiţi în mijlocul  sălii. Harry nu putu să nu observe trupul neînsufleţit al lui  Fred, dat fiind că era înconjurat de familia acestuia. George stătea în genunchi la capul lui Fred, doamna Weasley era  întinsă peste pieptul lui, tremurând, iar domnul Weasley o mângâia pe păr şi lacrimile îi şiroiau pe obraji.

Ron şi Hermione plecară de lângă Harry, fără să spună  nimic. O văzu pe Hermione apropiindu-se de Ginny şi  îmbrăţişând-o; Ginny avea ochii umflaţi şi era roşie la faţă. Ron  se duse lângă Bill, Fleur şi Percy, care îl luă pe Ron pe după  umeri. In timp ce Ginny şi Hermione se apropiară de ceilalţi  membri ai familiei, Harry văzu alecui erau trupurile neînsufleţite de lângă Fred — ale lui Remus şiTonks: erau palizi,  încremeniţi şi păreau liniştiţi, ca şi când ar fidormit sub tavanul  fermecat şi întunecat. ăru să se îndepărteze, să devină mai  mică, mai îngustă, în timp ce Harry se dădu înapoi, clătinânduse. Nu putea respira. Nu era în stare să se mai uite la celelalte trupuri, să vadăcine altcineva mai murise pentru el. Nu era în  stare să se alăture familiei Weasley, să se uite în ochii lor, ştiind  că, dacă s-ar fi predat, Fred ar fi putut să mai fie încă în viaţă.  Se întoarse şi urcă în fugă scara din marmură. Lupin, Tonks...

îşi dorea cu disperare să nu mai simtă nimic... Îşi dorea să îşi  poată smulge inima din piept, măruntaiele, tot ce urla de durere în interiorul lui.

Castelul era complet pustiu, până şi fantomele păreau să  se fi alăturat mulţimii care jelea în Marea Sală. Harry fugi fără  să se oprească, ţinând strâns termosul din sticlă, plin cu ultimele gânduri ale lui Plesneală, şi nu încetini decât când ajunse la garguiul din piatră care păzea biroul directorului.

— Parola?

—