Susan l-a sărutat pe obraji şi a plecat. S-a urcat în spatele unui vehicul militar verde alături de locotenentul Boar. La volan stătea un soldat. În timp ce maşina se îndepărta, Susan s-a întors şi l-a văzut pe Bertie traversând anevoios pajiştea, nevrând să piardă nici o secundă înainte de a trece la treabă. Şi, cocoţat în vârful hulubăriei, un porumbel cu un penaj viu colorat, de neconfundat. Prin geamul din spate al maşinii, Susan a urmărit cum dispar în depărtare Bertie, Ducesa şi sanctuarul casei sale.

Şoferul i-a lăsat pe Susan şi pe locotenent la gara din North Weald. Cei doi s-au urcat în trenul de Londra şi s-au aşezat pe locurile din spate.

— Am fost la şcoală împreună, a spus Susan, când trenul s-a urnit din loc. Eram cu doi ani în urma ta.

Boar a ridicat un deget.

— Ah, tu erai fetiţa căreia îi plăceau păsările!

— Porumbeii...

Locotenentul i-a oferit lui Susan o ţigară, dar ea l-a refuzat clătinând din cap. El şi-a aprins ţigara şi a tras adânc din ea.

— Sunt comandant de zbor, a spus el suflând fumul. Pe un Blenheim23.

23. Bombardier uşor construit în Marea Britanie, folosit în cel de-al Doilea Război Mondial.

Susan a dat din cap aprobator.

— După misiunea asta, abia aştept să conduc o escadrilă de Spitfire.

— Iar eu, să salvez ţara.

Pe Boar l-a apucat tusea şi a scăpat scrumul pe fusta lui Susan.

— Scuză-mă.

L-a îndepărtat cu latul palmei, apoi a coborât geamul.

Peste faţa lui Susan a trecut un val de aer rece. Aveam o păsărea pe numele ei Enza. Am deschis fereastra şi-năuntru a zburat Enza... I s-a făcut frig.

— Vrei să închizi geamul, te rog?

Locotenentul a oftat, suflând fumul pe nări.

Susan a simţit nevoia să-i explice că nu era vorba de aerul rece, ci de altceva, mult mai important pentru ea, dar a renunţat când locotenentul a aruncat ţigara pe geam, l-a închis şi apoi s-a lăsat pe spate ca să-şi odihnească ochii.

Când trenul s-a apropiat de Londra, pasagerii, nerăbdători să vadă ce urme lăsase bombardamentul din noaptea ce trecuse, s-au strâns la geamuri. Deasupra oraşului se înălţau coloane de fum. Pe măsură ce trenul se apropia gâfâind de epicentrul Londrei, clădirile lovite de bombe erau tot mai numeroase şi distrugerile se vădeau tot mai mari. Brigăzile de pompieri se luptau cu flăcările uriaşe într-un efort inutil de a împiedica focul să se întindă şi la edificiile care scăpaseră neatinse.

În copilărie, bunicii o duceau în fiecare an la Londra de ziua sa de naştere. Amintirile erau pline de vizite la grădina zoologică, plimbări prin Trafalgar Square, picnicuri în Hyde Park şi trataţii la Filmore Pie & Mash Shop24. Spre deosebire de restul clienţilor de la Filmore, comandau numai desertul – tartă ornată din belşug cu cremă – în defavoarea plăcintelor savuroase sau a ţiparilor în aspic. Îşi amintea cum Agnes a încercat odată să-i şteargă lui Bertie cu şervetul crema de pe obraji, doar că bunicul şi-a pus un strop de cremă pe nas, a tras-o spre el şi i-a spus: „Sărută-mă, Agnes!“

24. Local unde se servesc în mod tradiţional plăcinte cu carne, garnitură de piure şi sos de pătrunjel, întâlnit mai ales în cartierele populare ale Londrei.

Susan s-a uitat pe fereastră şi nu îi venea să-şi creadă ochilor. Londra cu care crescuse n-avea nici o legătură cu metropola mutilată. Ştirile de la radio şi din ziare o pregătiseră prea puţin pentru această infernală ruină pârjolită. A început să respire sacadat, cuprinsă de un amestec de şoc şi furie.

Cortegii de londonezi care îşi petrecuseră noaptea prin adăposturile de la metrou se întorceau la casele lor – sau la ruinele lor fumegânde. Susan a zărit doi copii aşezaţi pe treptele unei clădiri de la stradă, fetiţa mai mare legănându-şi pe genunchi frăţiorul mai mic pentru a-l linişti. A băgat de seamă că părinţii lipseau şi şi-a şters lacrimile.

Trenul s-a oprit cu câteva străzi înainte de a intra în gară, din cauza unei bombe care spulberase şinele, lăsând în urmă un crater de mărimea unui autobuz. Au coborât din tren în vaietele sirenelor de ambulanţă, poliţie şi pompieri. Mirosul de lemn ars şi benzină a copleşit-o pe Susan. Biblioteca de peste drum fusese transformată într-un spital improvizat: tărgile cu răniţi erau trase înăuntru de doctori. Susan şi-a dus mâna la gură.

— N-ai ce să faci aici, a spus locotenentul, împingând-o uşor de la spate. Trebuie să mergem.

Susan s-a lăsat cu greu dusă de acolo.

Au străbătut străzi întregi, trecând pe lângă tot mai multe semne ale prăpădului. Într-un parc, printre leagăne şi carusele, erau amplasate tunuri antiaeriene. Paradisul de altădată al copiilor se umpluse de bărbaţi încruntaţi care înălţau metereze din saci cu nisip.

Unele părţi ale Londrei erau de nerecunoscut; secole de arhitectură şterse de pe faţa pământului; mii de londonezi morţi. Lui Susan îi tremurau picioarele. Voia să plângă, dar s-a silit să meargă mai departe prin Westminster, până când locotenentul Boar s-a oprit în faţa Ministerului de Finanţe.

— Am ajuns? a întrebat Susan.

Locotenentul a coborât glasul.

— Comandamentul forţelor aeriene se mută în afara Londrei. Se aude că şi serviciile secrete pleacă din oraş. Churchill însă este de neclintit. A declarat că va dirija operaţiunile militare de aici, din subsolul clădirii.

— Poate că nu vrea să-i lase în voia sorţii pe londonezi.

Boar i-a ignorat spusele şi a deschis uşa.

Locotenentul a înmânat documentele oficiale şi de identitate unuia dintre cei patru soldaţi care păzeau intrarea. Soldatul a deblocat o