îl aclamau Viperinii, unde Lucius Reacredinţă, căruia îi scânteia  o insignă de Perfect pe piept, îl bătu pe spate când acesta luă  loc lângă el. Scena se schimbă. Lily şi Plesneală traversau curtea castelului, era evident că se certau. Harry grăbi pasul, ca  să îi prindă din urmă, pentru a asculta ce vorbeau. Când ajunse la ei, îşi dădu seama că erau amândoi mult mai înalţi: se părea  că trecuseră câţiva ani de când fuseseră sortaţi.

— ... aveam senzaţia că eram prieteni, nu? spunea  Plesneală. Cei mai buni prieteni.

— Suntem, Sev, dar nu-mi plac unii dintre cei cu care-ţi  petreci timpul! Iartă-mă, dar îi detest pe Avery şi Mulciber!  Mulciber! Severus, ce poate să-ţi placă la el? Este sinistru! Ştii  ce a încercat să îi facălui Mary MacDonald, acum câteva zile?

Lily ajunsese lângă un stâlp şi se sprijinise de el, uitându-se în sus, la chipul slab şi palid.

— A fost o nimica toată, spuse Plesneală. O glumă, atâta  tot...

— A fost Magie Neagră şi dacă tu chiar crezi că e amuzant să...

— Şi cu tot ce fac Potter şi prietenii lui cum rămâne? întrebă Plesneală. Se îmbujora din nou când spuse aceasta, părând să  nu îşi poată ascunde resentimentele.

— Ce legătură are Potter cu toate astea? spuse Lily.

— Noaptea ies pe furiş din castel. E ceva ciudat cu Lupin.  Unde s-o tot duce?

— E bolnav, spuse Lily. Se spune că e bolnav.

— De fiecate dată când e lună plină? spuse Plesneală.

— Ştiu care e teoria ta, îl contracara Lily pe un ton glacial.  Dar, de fapt, de ce eşti atât de obsedat de ei? Ce îţi pasă ţie ce fac ei noaptea?

— Nu încerc decât să îţi arăt că nu sunt atât de extraordinari cum pare să-i considere toată lumea.

O privi atât de intens, încât Lily roşi.

— Dar nu folosesc Magie Neagră, spuse Lily coborându-şi  vocea. Şi tu eşti complet nerecunoscător. Am auzit ce s-a  întâmplat noaptea trecută. Te-ai furişat prin tunelul de lângă  Salcia Bătăuşă şi James Potter te-a salvat de ce o fi acolo. , . .

Lui Plesneală i se contorsiona fiecare trăsătură şi bolborosi:

— M-a salvat? ! M-a salvat? ! Crezi că făcea pe eroul? ! Şi-a  salvat pielea, a lui şi a prietenilor lui! Nu poţi să... nu o să te las să...

— Să mă laşi'? ! Să mă Iaşi? !

Lily mijise ochii verzi. Plesneală dădu imediat înapoi.

— N-am vrut să zic... Pur şi simplu, nu vreau să îşi bată joc  de tine! Ii place de tine, lui James Potter îi place de tine!  Era ca şi când i-ar fi smuls cineva cuvintele cu cleştele.

— Şi nu e... Toată lumea crede... Mare erou al vâjthaţului... Plesneală era incoerent, din cauza amărăciunii şi a antipatiei,  iar Lily ridica din ce în ce mai mult din sprâncene. , Ştiu că  James Potter e doar un puşti plin de el, spuse ea, întrerupându-l pe Plesneală. Nu am nevoie să mi-o spui tu. Dar  Mulciber şi Avery au un simţ de-a dreptul malefic al umorului.  Malefic, Sev. Nu înţeleg cum poţi să fii prieten cu ei. Harry se îndoia că Plesneală auzise mustrările ei în legătură cu Mulciber şi Avery. In clipa în care Lily îl insultase pe James  Potter, lui Plesneală i se relaxaseră toţi muşchii şi păşea mai  vioi, în timp ce merseră mai departe. Scena se pierdu în neant.  Harry îl văzu de data aceasta pe Plesneală ieşind din Marea Sală după examenul N. O. V. de Apărare contra Magiei Negre. II urmări cum se îndepărtă de castel şi ajunse, fără să îşi dea  seama, în apropierea locului unde James, Sirius, Lupin şi  Pettigrew stăteau împreună sub un fag. Dar Harry rămase un  pic mai departe acum, pentru că ştia ce avea să se întâmple după ce James îl ridicase în aer şi îl tachinase pe Severus, ştia  ce se întâmplase şi ce se spusese şi nu îi făcea nicio plăcere să o  audă din nou. O văzu pe Lily venind lângă ei şi luându-i  apărarea lui Plesneală. II auzi de departe pe Plesneală,

umilit şi mânios, strigându-i lui Lily ceva de neiertat: „SângeMâi". Scena se schimbă...

— Îmi pare rău.

— Nu-mi pasă.

— Îmi pare rău!

— Iţi răceşti gura de pomană.

Era noapte. Lily purta un halat de casă şi stătea cu mâinile încrucişate în faţa portretului Doamnei Grase, de la intrarea în Turnul Cercetaşilor.

— Am ieşit doar pentru că Mary mi-a spus că ameninţai să  dormi aici.

— Aşa aş fi făcut. Aş fi dormit aici. Nu am vrut nicio clipă să  te

fac Sânge-Mâl, pur şi simplu...

— Ţi-a scăpat?

In vocea lui Lily nu era nici urmă de milă.

— E prea târziu. Îţi găsesc scuze de ani de zile. Niciunul  dintre

prietenii mei nu poate înţelege de ce vorbesc cu tine. Tu şi cu pre ţioşii tăi prieteni Devoratori ai Motţii... vezi, nici măcar nu o negi!

Nici măcar nu negi că asta vrei să devii! Abia aştepţi să i te alături Ştim-Noi-Cui, nu?

Plesneală deschise gura, dar o închise la loc, fără să spună  nimic.

— Nu mă mai pot preface. Ţi-ai ales calea şi eu am ales-o pe a mea.

— Nu, ascultă-mă, nu am vrut să...

— ... să mă faci Sânge-Mâl? Dar îi faci Sânge-Mâl pe toţi cei  care sunt ca mine, Severus. De ce ar fi altfel în cazul meu?

In timp ce Plesneală se chinui, reuşind aproape să deschidă  gura, Lily îi aruncă o privire dispreţuitoare, se întoarse pe călcâie şi intră înapoi pe gaura portretului.

Coridorul se tisipi în ceaţă şi dură un pic mai mult până ce scena se realcătui: Harry părea să zboare printre forme şi culori  care se schimbau în timp ce cadrul din jurul său deveni din nou solid şi se trezi în vârful unui deal pustiu şi rece, în întuneric,  iar vântul şuiera printre ramurile câtorva copaci desfrunziţi.

Plesneală, acum adult, gâfâia,