înțeleg că am căzut în ispită, dar că prin rugăciunile tale Dumnezeu o să-mi îndrepte pașii…” „Măcar ești sănătos? s-a holbat tata la mine. Fiindcă asta ți-ar mai fi lipsit.” Eram perfect sănătos, dar nu i-am răspuns. „Revin, mamă, asupra păcatului tău, de a nu fi putut iubi… Ei bine, eu iubesc prea mult, care din noi doi e păcătos?” „Te-am făcut pe tine!” a răspuns ea atunci. Atît a spus și a tăcut mai departe. Ce trebuia să înțeleg? Că păcatul ei era izbăvit și că odată cu venirea mea pe lume dorințele ei trupești se stinseseră? Sau nu se stinseseră și se chinuise să le alunge? Era taina ei. „Bine, i-am răspuns, m-ai făcut, ești mîntuită, dar eu nu sînt nici Isus Cristos și nici adeptul lui. Animalele nu cred în Dumnezeu, dar la anumite specii dintre ele s-au observat comportări care seamănă cu morala creștină. De pildă într-o luptă dacă un animal cedează, celălalt îl lasă în pace, nu-l ucide, e tolerant.” „Vrei să spui că tu ai de gînd să te porți ca un animal, mai departe nu poți să mergi?” a zis tata. „De ce să merg? i-am răspuns. Crezi că tu o să mergi sau ai mers mai departe? Adevăr îți grăiesc ție, am reluat batjocoritor, că o să cauți și o să găsești o altă femeie cu care să trăiești ca un bărbat în putere cum ești și în felul ăsta o s-o înșeli pe mama. Asta o să fie mai rău decît ce am făcut eu. Și acum să vedem ce-am făcut de îmi promiți cu atîta convingere că o să ajung un dezaxat. Toată concepția ta se reduce la ce-o să zică lumea. Dar că eu mă simt de fapt curat, asta pe tine nu te interesează. Nu că o să ajung dezaxat, ci considerat ca atare. Și dacă n-o să pățesc nimic la liceu și mai tîrziu o să mă căsătoresc cu o fată de bună condiție, totul o să fie în regulă.” „Bă, uite ce e, m-a întrerupt el strigînd, eu cu un nerușinat ca tine nu mai vorbesc. Sînt oameni pe care învățătura îi face oameni! Pe tine te-a făcut un nerușinat! Numai maică-ta poate să mai creadă în îndreptarea ta, eu unul mi-am luat mîna de pe tine. O să te țin pînă o să ajungi să-ți cîștigi singur pîinea, dar tu cu mine nu mai ai și nici n-o să mai ai nimic de împărțit. Poți să te înhăitezi cu cine vrei, să faci ce vrei, din moment ce așa consideri tu că trebuie să vorbești cu părinții tăi și eu consider că nu mai ești băiatul meu, și o s-o spun la toți, să nu creadă lumea că mă uit în curul tău și nu-mi pasă, te îndemn sau sînt mîndru de tine, cum sînt alții…”

Și s-a sculat de la masă întunecat, însingurat, dar hotărît. Dacă mi-aș fi dat seama atunci că violența gîndirii mele putea să ducă la o ruptură cu el m-aș fi reținut. Într-adevăr, prorocirea mea că o s-o înșele pe mama avea în ea ceva atît de jignitor, era o astfel de impudoare încît cel mai pașnic părinte (și el era unul dintre aceștia) m-ar fi gonit imediat de-acasă, mai ales că în anii aceia el nici măcar nu se gîndea la altă femeie, criza i-a venit mai tîrziu, pe la patruzeci și șapte de ani.

N-am pățit nimic la liceu. Adică nu s-a aflat nimic, așa se întîmplă, uneori nu se află nimic, alteori se află cea mai mică prostie. Mi-am luat bacalaureatul cu succes și am intrat la Facultatea de litere și filozofie. Tata s-a ținut de amenințare, nu vorbeam împreună, însă n-a spus la nimeni ce fel de copil avea, fiindcă după istoria mea cu Nineta, fără să fi rupt cu grupul lui Puloș, Asanache și Szekely (de altfel în anul următor ne-am împrăștiat, Asanache s-a înscris la Teologie, Puloș a murit la el în sat în vara următoare lovit de roata morii tatălui său, iar Szekely s-a înscris la Drept) și, fără să fi evitat să ies din cînd în cînd cu ei la „Mama răniților”, nu m-am mai îndrăgostit de nici o fată, amintirea Ninetei stăruind în sufletul meu ca o arsură: era al ei sufletul care mă tulburase atît de adînc, dezgolit, intens, fierbinte, cu trăire prezentă și fatală, fără grijă de catastrofe, împotriva cărora găsise un remediu total, acel tub de care îmi vorbise parcă jubilînd. Nu era ceea ce credea tata și ceea ce crezusem și eu la început în sensul propriu, o prostituată. Era mai puțin grav, adică nu era cuminte, după formula celor îngăduitori, ceea ce e cu totul altceva.

Într-adevăr, părăsise orașul, atunci sau puțin mai tîrziu după ce mă părăsise pe mine, lăsînd-o pe bunica în plata Domnului sau poate a vreunei rude. Fugise la București și, după cum aveam să aflu mai tîrziu, se măritase cu un maior bătrîn, așa cum îi prezisesem. Cum o luase acel maior, cînd se știa că militarii constituiau o castă aproape închisă, în care nu putea să intre o fată care nu era de condiție bună? Dar nu trăise mult cu acel ofițer, îl părăsise în timpul războiului și teologul Asanache îmi scria că dăduse de urmele ei la Iași, căsătorită cu un negustor foarte bogat, dar nu așa de bătrîn ca maiorul, totuși bătrîn, căruia îi făcuse și doi copii. Avea deci atracție pentru intensitatea finală a bărbaților – nu-i plăcea tinerețea sigură de ea, pusă pe viață lungă – și cu flacăra mai scăzută, să ajungă multă vreme. L-a părăsit și pe acel negustor, abandonîndu-și copiii, și a început să trăiască cu doi inși deodată, care acceptau acest lucru, unul inginer, bărbat întreg, soț, pe care îl manipula, du-te încolo, vin încoace (și aceluia îi făcea o plăcere deosebită să se lase manipulat fiindcă murea după ea), și al doilea, un intelectual fin, dar care devenea neputincios îndată ce o lua în brațe, adică bărbăția