se fi întors primii, dar nu au ajuns la timp la Portal, iar acesta s-a întors fără ei, spuse ea,  arătând spre o cutie ruginită de ulei care zăcea în apropiere, pe pământ. Şi acela - indicând un pantof vechi din pânză - ar fi  trebuit să fie al tatei şi al lui Fred, ei ar fi fost cea de-a doua pereche care să se întoarcă. Tu şi cu Hagrid a treia şi - se uită  la ceas -, dacă au ajuns la timp, George şi Lupin ar trebui să  vină cam peste un minut. Doamna Weasley apăru din nou,  ţinând o sticlă de coniac, pe care i-o dădu lui Hagrid. Acesta  scoase dopul şi o bău dintr-o singură sorbitură.

— Mamă! strigă Ginny, arătând spre un loc aflat la câţiva  metri depărtare.

O lumină albastră îşi făcu apariţia în întuneric, deveni din  ce în ce mai mare şi mai puternică şi Lupin şi George se iviră,  învârtindu-se şi apoi prăbuşindu-se. Harry îşi dădu seama  imediat că ceva nu era în ordine: Lupin îl sprijinea pe George,  care îşi pierduse cunoştinţa şi avea faţa plină de sânge. Harry  fugi înspre ei şi îl apucă pe George de picioare. El şi cu Lupin îl  duseră împreună în casă, trecură prin bucătărie şi ajunseră în  sufragerie, unde îl întinseră pe canapea. Când lumina lămpii se revărsă peste chipul lui George, Ginny rămase cu respiraţia  tăiată, iar lui Harry i se făcu stomacul ghem: George îşi  pierduse o ureche. O parte a capului şi a gâtului le avea pline de sânge, un roşu extrem de aprins. Abia se aplecă doamna  Weasley deasupra fiului ei, că Lupin îl şi înşfacă pe Harry de braţ destul de violent, ducându-l înapoi în bucătărie, unde Hagrid încă mai încerca să intre pe uşa din spate.

— Hei! spuse Hagrid indignat. Dă-i drumul! Dă-i drumul lui  Harry! Lupin îl ignoră.

— Ce creatură stătea într-un colţ prima dată când Harry  Potter a intrat în biroul meu de la Hogwarts? întrebă el,  scuturându-l pe Harry. Răspunde-mi!

— U-un fluidem într-un bazin cu apă, nu-i aşa?

Lupin îi dădu drumul lui Harry şi se sprijini de un dulap de bucătărie.

— Ce-a fost asta? strigă Hagrid.

— Îmi pare rău, Harry, dar a trebuit să fiu sigur, spuse Lupin scurt. Am fost trădaţi. Cap-de-Mort ştia că aveai să fii  mutat în seara asta şi singurii care ar fi putut să-i spună erau implicaţi direct în plan. Ai fi putut să fii un impostor.

— Atunci, pe mine de ce nu mă verifici? gâfâi Hagrid, care încă se chinuia să intre pe uşă.

— Tu eşti pe jumătate uriaş, spuse Lupin, uitându-se în sus la Hagrid. PoliPoţiunea este numai pentru oameni.

— Nimeni din Ordin nu i-ar fi spus lui Cap-de-Mort că  aveaţi să mă imitaţi astă-seară, spuse Harry - era un gând  îngrozitor, nu l-ar fi crezut în stare de aşa ceva pe niciunul  dintre ei. Cap-de-Mort m-a ajuns din urmă abia spre sfârşit, la  început nu a ştiut care dintre noi eram. Dacă ar fi cunoscut planul, ar fi ştiut din prima că eram cu Hagrid.

— V-a ajuns din urmă Cap-de-Mort? spuse Lupin tăios. Ce s-a întâmplat? Cum aţi scăpat?

Harry îi explică pe scurt cum Devoratorii Morţii, care îi  urmăriseră, păruseră să îl recunoască şi cum se opriseră, cum  îl chemaseră probabil pe Cap-de-Mort, care apăruse chiar înainte ca el şi Hagrid să ajungă în siguranţă la casa părinţilor  lui Tonks.

— Te-au recunoscut? Dar cum? Ce ai făcut?

— Am... Încercă să îşi aducă aminte Harry, dar întreaga  călătorie părea un amestec de panică şi zăpăceală. L-am văzut pe Stan Sbunpike... ştii tu, tipul care conducea Autobuzul  Salvator. Şi am încercat să îl dezarmez în loc să - de fapt, habar  nu avea ce se întâmplă cu el, nu? Cred că se afla sub Blestemul  Imperius!

Lupin părea îngrozit.

— Harry, a trecut de mult vremea dezarmărilor! Oamenii ăştia încearcă să te captureze şi să te omoare! Măcar împietreşte-i, dacă nu eşti pregătit să-i omori!

— Eram la sute de metri înălţime! Stan nu era el însuşi şi,  dacă l-aş fi împietrit şi ar fi căzut, ar fi murit ca şi cum aş fi  folosit Abracadabra? Expelliarmus m-a salvat de Cap-de-Mort acum doi ani, adăugă Harry pe un ton sfidător.

Lupin îi amintea de Zacharias Smith, un Astropuf care zâmbea de obicei dispreţuitor, cel care râsese de Harry când dorise să îi înveţe Vraja de Dezarmare pe membrii Armatei lui Dumbledore.

— Da, Harry, spuse Lupin, controlându-se cu greu, şi  atunci au fost de faţă foarte mulţi Devoratori ai Morţii! Să mă  ierţi, dar a fost o mişcare mai mult decât ciudată, mai ales că  erai şi în pericol de moarte. Repetarea ei în seara asta în faţa  unor Devoratori ai Morţii care ori au fost de faţă, ori au auzit prima dată despre asta a fost aproape sinucidere!

— Deci spui că ar fi trebuit să-l omor pe Stan Shunpike?

întrebă Harry mânios.

— Sigur că nu, spuse Lupin, dar Devoratorii Morţii - de fapt,  majoritatea oamenilor! - s-ar fi aşteptat să contraataci!  Expelliarmus este o vrajă folositoare, Harry, dar Devoratorii  Morţii par să creadă că este o vrajă tipică ţie şi te rog să nu o laşi să devină aşa! Lupin îl făcea să se simtă ca un prost, dar lui  Harry îi mai rămăsese totuşi un grăunte de mândrie.

— Nu o să atac oameni doar pentru că îmi stau în cale,  spuse Harry. Cu asta se ocupă Cap-de-Mort.

Nu află ce răspunse Lupin pentru că, după ce reuşise să intre pe uşă, Hagrid ajunsese ameţit la un scaun şi se aşezase.

Tocmai atunci se nărui scaunul sub el. Ignorând scuzele amestecate cu înjurături ale lui Hagrid, Harry i se adresă din  nou lui Lupin:

— George o să se facă bine?

Toate sentimentele de frustrare ale lui Lupin faţă de Harry  păreau să fi dispărut la auzul acestei întrebări.

— Cred că da, deşi nu îi poate fi înlocuită urechea, pentru că a fost tăiată de un blestem... Se auziră zgomote de afară.  Lupin se avântă spre uşa din spate, Harry sări peste picioarele lui Hagrid şi fugi în grădină.