În curte apăruseră două siluete şi,  în timp ce Harry începu să alerge spre ele, îşi dădu seama că  erau Hermione, care revenea la înfăţişarea ei firească, şi  Kingsley, amândoi ţinând un umeraş de haine îndoit. Hermione se aruncă în braţele lui Harry, dar Kingsley nu-i dădu niciun  semn de bucurie la vederea celorlalţi. Harry îl văzu ridicând bagheta peste umărul Hermionei şi îndreptând-o spre pieptul  lui Lupin.

— Care au fost ultimele cuvinte pe care ni le-a spus  Dumbledore?

— Harry este speranţa noastră cea mai de preţ. Aveţi  încredere în el, spuse Lupin calm.

Kingsley îndreptă bagheta spre Harry, dar Lupin zise:

— El este, l-am verificat!

— În ordine, în ordine! spuse Kingsley, vârându-şi bagheta  înapoi sub pelerină. Dar cineva ne-a trădat! Ştiau, ştiau că avea  să fie astă-seară!

— Aşa se pare, răspunse Lupin, dar nu cred că şi-au dat  seama că aveau să fie şapte de-alde Harry.

— Nu este o mare consolare! se răsti Kingsley. Cine s-a mai  întors?

— Doar Harry, Hagrid, George şi cu mine.

Hermione duse mâna la gură, înăbuşindu-şi un mic geamăt.

— Ce s-a întâmplat cu voi? îl întrebă Lupin pe Kingsley.

— Am fost urmăriţi de cinci, am rănit doi, s-ar putea să fi  ucis unul, turui Kingsley, şi l-am văzut şi pe Ştim-Noi-Cine, s-a  alăturat urmăririi pe la mijloc, dar a dispărut destul de repede. Remus, poate să...

— ... zboare, continuă Harry. Şi eu l-am văzut, a venit după  mine şi Hagrid.

— Deci de-aia a plecat - ca să vă urmărească pe voi! spuse Kingsley. Nu înţelegeam de ce dispăruse. Dar ce l-a făcut să  schimbe ţinta?

— Harry s-a purtat un pic prea frumos cu Stan Shunpike, spuse Lupin.

— Cu Stan? repetă Hermione. Dar nu ar trebui să fie în  Azkaban? Kingsley râse cu amărăciune.

— Hermione, este evident că a avut loc o evadare în masă,  pe care ministerul a trecut-o sub tăcere. Lui Travers i-a căzut  gluga când l-am blestemat, şi el ar trebui să fie închis. Dar cu voi ce s-a întâmplat, Remus? Unde e George?

— Şi-a pierdut o ureche, spuse Lupin.

— O ureche... ? repetă Hermione cu o voce subţire.

— Opera lui Plesneală, spuse Lupin.

— Plesnealâ? strigă Harry. N-ai spus că...

— I-a căzut gluga în timpul urmăririi. Sectumsempra a fost  mereu specialitatea lui Plesneală. Mi-ar plăcea să pot spune că  i-am  plătit-o, dar abia dacă am reuşit să-l ţin pe George pe mătură după ce a fost rănit, pierdea foarte mult sânge. Cei  patru se uitară spre cer şi între ei se aşternu tăcerea. Nu era  niciun semn de mişcare, stelele străluceau, neclintite,  indiferente, fără a fi eclipsate de prieteni zburători. Unde era  Ron? Unde erau Fred şi domnul Weasley? Unde erau Bill, Fleur,  Tonks, Ochi- Nebun şi Mundungus?

— Harry, dă-mi o mână de ajutor! strigă Hagrid răguşit din  prag. Rămăsese din nou blocat în cadrul uşii. Bucuros că avea  ceva de făcut, Harry îl eliberă şi apoi se întoarse în bucătăria goală şi în sufragerie, unde doamna Weasley şi Ginny aveau încă grijă de George. Doamna Weasley oprise sângerarea şi, la  lumina lămpii, Harry văzu o gaură curată în locul în care fusese urechea lui George.

— Cum se simte?

Doamna Weasley se întoarse şi spuse:

— Nu pot să o fac să crească la loc pentru că a fost tăiată  prin Magie Neagră. Dar ar fi putut fi mult mai grav... E încă în  viaţă.

— Da, spuse Harry. Slavă Domnului.

— Am mai auzit cumva pe cineva în grădină? întrebă Ginny.

— Hermione şi Kingsley, spuse Harry.

— Slavă Domnului, şopti Ginny.

Privirile li se întâlniră, Harry voia să o îmbrăţişeze şi să o  protejeze şi nici măcar nu îi prea păsa că era acolo doamna  Weasley. Dar, înainte să apuce să îşi urmeze dorinţa, din  bucătărie se auzi o bufnitură puternică.

— O să-ţi dovedesc cine sunt, Kingsley, după ce îmi văd fiul,  dă-te la o parte dacă îţi pasă de propria siguranţă! Harry nu îl mai auzise niciodată pe domnul Weasley strigând aşa. Acesta  dădu buzna în sufragerie, cu chelia lucindu-i de transpiraţie şi  cu ochelarii strâmbi. Fred venea imediat în urma lui - amândoi  erau palizi, dar teferi.

— Arthur! strigă doamna Weasley. Vai, Slavă Domnului!

— Cum se simte?

Domnul Weasley căzu în genunchi lângă George. Pentru prima dată de când îl ştia Harry, Fred părea să fi rămas fără  cuvinte. Stătea in spatele canapelei, uitându-se cu gura căscată  la rana fratelui său, şi de parcă nu-i venea să-şi creadă ochilor. George se mişcă, trezit poate de venirea lui Fred şi a tatălui lor.

— Cum te simţi, Georgie? şopti doamna Weasley. George îşi  pipăi tâmpla.

— Ţicnit, murmură el.

— Ce-a păţit? spuse Fred, destul de îngrozit. I-a fost  afectată gândirea?

— Ţicnit, repetă George, deschizând ochii şi uitându-se în  sus la fratele său. Vezi... sunt într-o ureche. O ureche, Fred, teai prins? Doamna Weasley începu să plângă în hohote. Lui Fred îi reveni culoarea în obraji.

— Slab, îi spuse el lui George. Slab! Când puteai să alegi  dintr-o groază de glume despre urechi, s-o foloseşti tocmai pe asta... ?

— Ei, spuse George, zâmbindu-i mamei sale, care nu se mai  oprea din plâns. Mamă, acum chiar că n-o să mai poţi să ne încurci. Se uită în jur.

— Salut, Harry - eşti Harry, nu?

— Da, eu sunt, spuse Harry, apropiindu-se de canapea.

— Ei, bine măcar că ai ajuns aici într-o bucată, spuse George. Dar Ron şi Bill cum de nu sunt la căpătâiul patului  meu de bolnav?

— Nu s-au întors încă, George, spuse doamna Weasley.

Lui George îi pieri zâmbetul. Harry îi aruncă o privire lui Ginny şi îi făcu semn să îl urmeze afară. In timp ce trecură prin  bucătărie, Harry zise răspicat:

— Ron şi Tonks ar fi trebuit să se întoarcă până acum. Nu aveau mult de mers, mătuşa Muriel stă destul de aproape. Harry tăcu. Încercase să nu se lase cuprins de teamă din clipa  în care ajunsese la Vizuină, dar acum îl învălui, părea să-i intre pe sub piele, zbătându-i-se în piept şi înecându-l. Ginny îl luă de mână în timp ce coborau treptele spre grădina întunecată.

Kingsley se plimba de colo-colo, uitându-se în sus de fiecare dată când se