„Da”, spuse tatăl cel bogat. „Dar mult prea adesea şcolile de afaceri formează doar angajaţi, care nu sunt altceva decât nişte contabili mai sofisticaţi. Şi ferească Dumnezeu să preia o afacere asemenea contabili mărginiţi. Ei nu fac altceva decât să analizeze cifrele, să concedieze din angajaţi şi să omoare afacerea. Ştiu asta pentru că am avut şi eu de-a face cu ei. Se gândesc cum să reducă mai bine costurile, să crească preţurile, ceea ce duce la şi mai multe probleme. Sigur că e bine să ţii socoteala. Măcar de-ar şti asta cât mai mulţi oameni, dar nu este totul. Trebuie o privire de ansamblu”, adăugă furios tatăl cel bogat.

„Şi există vreun răspuns?”, întrebă Mike.

„Da”, spuse tatăl cel bogat. „Învăţaţi să vă folosiţi sentimentele pentru a gândi şi nu gândiţi cu sentimentele. Când aţi reuşit, băieţi, să vă stăpâniţi sentimentele, acceptând să munciţi pe gratis mai întâi, mi-am dat seama că aveţi speranţe. După care v-aţi lăsat iarăşi pradă sentimentelor atunci când v-am ispitit cu mai mulţi bani. Dar până la urmă, aţi învăţat să gândiţi, în ciuda încărcăturii emoţionale. Acesta este primul pas.”

„De ce este atât de important acest pas?”, am întrebat.

„Asta trebuie să descoperiţi singuri. Dacă vreţi să învăţaţi asta, băieţi, vă voi duce pe un drum spinos într-un loc pe care aproape toată lumea îl evită. Vă voi duce în acel loc de care se teme aproape toată lumea. Dacă veţi merge alături de mine, veţi renunţa la ideea de a munci pentru bani şi veţi învăţa în schimb să puneţi banii să muncească pentru voi.”

„Şi cu ce o să ne alegem dacă mergem cu dv., sau dacă acceptăm să învăţăm de la dv.? Cu ce o să ne alegem?”, l-am întrebat.

„Cu ceea ce s-a ales şi iepuraşul”, spuse tatăl cel bogat. „Veţi scăpa de Sperietoare.”

„Dar oare există un asemenea drum?”, am întrebat.

„Da”, spuse tatăl cel bogat. „Este drumul spinilor, care sunt temerile şi lăcomia noastră. Trecând peste frică, înfruntând lăcomia, slăbiciunile şi nevoile noastre, aceasta este calea de scăpare. Iar scăparea vine prin gândire, alegându-ne gândurile.”

„Să ne alegem gândurile?”, întrebă Mike uluit.

„Da. Să alegem lucrurile pe care le gândim, şi nu să reacţionăm la sentimentele noastre. În loc de asta, oamenii se scoală pur şi simplu şi merg la muncă pentru a-şi rezolva problemele. Teama că nu vor avea bani cu care să-şi plătească facturile îi sperie. Gândirea presupune un timp în care să îţi pui întrebări. Ceva de genul: «Oare a munci din greu este cea mai bună soluţie la această problemă?» Majoritatea oamenilor sunt atât de îngroziţi, încât nu sunt în stare să-şi mărturisească acest adevăr — că teama este cea care îi controlează — şi nu mai pot să gândească, în schimb dau fuga repede pe uşă. Comanda este la Sperietoare. Asta înţeleg eu prin a-ţi alege gândurile.”

„Şi cum să facem asta?”, a întrebat Mike.

„Tocmai asta am să vă învăţ eu. Să puteţi alege dintre gândurile voastre şi să nu aveţi reacţii impulsive, cum ar fi datul pe gât al cafelei dimineaţa şi alergatul repede pe uşă.

Nu uitaţi ce v-am spus mai înainte: o slujbă este doar o soluţie pe termen scurt pentru o problemă pe termen lung. Majoritatea oamenilor au în gând o singură problemă şi aceea este pe termen scurt: facturile de la sfârşit de lună, Sperietoarea. În acel moment, banii deţin controlul asupra vieţii lor. Sau mai degrabă teama şi ignoranţa în privinţa banilor. Astfel încât ei fac aşa cum au făcut şi părinţii lor, se trezesc în fiecare dimineaţă şi se duc la muncă pentru bani. Eu nu mai apucă să se întrebe: «Există oare şi altă soluţie?» Sentimentele le controlează gândirea şi nu mai gândesc cu capul.”

„Poţi să-mi spui care este diferenţa dintre o gândire emoţională şi una cu capul?”, întrebă Mike.

„Sigur că da. Mereu aud asta”, spuse tatăl cel bogat. „Mereu aud ceva de genul «Păi, toată lumea trebuie să muncească» sau «Cei bogaţi sunt escroci cu toţii» sau «Am să-mi iau altă slujbă. Merit o mărire de leafă. Nu se poate să mă trataţi aşa» sau «îmi place slujba asta pentru că este una sigură», în loc să spună «Oare îmi scapă mie ceva?». Ultima întrebare duce la o blocare a gândirii emoţionale şi îţi dă ocazia să gândeşti limpede.”

Trebuie să recunosc că era o lecţie importantă, şi anume să-ţi dai seama când cineva vorbeşte emoţional sau raţional. Era o lecţie care mi-a fost de folos tot restul vieţii, mai ales atunci când la rândul meu am vorbit mânat de o reacţie emoţională, şi nu de o gândire limpede.

La întoarcerea spre magazin, tatăl cel bogat ne-a explicat că oamenii bogaţi chiar „fac bani”, nu muncesc pentru ei. El ne-a mai spus că atunci când Mike şi cu mine am făcut monedele acelea din plumb crezând că astfel facem bani eram foarte aproape de felul de a gândi al celor bogaţi. Singura problemă e că era ilegal ceea ce făcusem noi. Pentru stat şi bănci este legal, dar nu şi pentru noi. El ne-a explicat că pentru a face bani există căi legale şi căi ilegale.

Tatăl cel bogat a continuat prin a ne explica că oamenii bogaţi ştiu că banii sunt doar o iluzie, exact ca în povestea cu morcovul pentru măgăruş. Doar din cauza fricii şi a lăcomiei iluzia banilor reuşeşte să funcţioneze pentru miliarde de oameni, care-şi imaginează că banii sunt ceva real. Banii sunt o născocire. Doar din cauza iluziei încrederii şi a ignoranţei maselor acest castel din cărţi de joc nu s-a prăbuşit încă. „De fapt”, spuse el, „din multe puncte de vedere, morcovul măgăruşului e chiar mai valoros decât banii.”

El ne-a povestit despre faptul că aurul e standardul valorii banilor în America şi că orice bancnotă este un bon de valoare acoperit în argint. Era preocupat de zvonul potrivit căruia într-o bună zi nu va mai exista standard în aur şi că dolarii noştri nu vor mai fi bonuri de valoare acoperite în argint.

„Când se va întâmpla asta,