şi că aţi fost în stare să vă amânaţi reacţia şi să gândiţi temeinic a fost lucrul cel mai important. Asta contează. Întotdeauna vom avea sentimente de teamă şi de lăcomie. De aici încolo cel mai important lucru pentru voi este să folosiţi aceste sentimente în avantajul vostru, iar pe termen lung să nu le lăsaţi să pună stăpânire pe gândirea voastră. Majoritatea oamenilor folosesc teama şi lăcomia împotriva lor. Acesta este punctul de pornire al ignoranţei. Majoritatea oamenilor îşi trăiesc existenţa într-o permanentă goană după leafă, după mărirea salariului, după o slujbă sigură tocmai din pricina acestor sentimente de dorinţă şi teamă; ei nu se întreabă realmente încotro îi poartă aceste gânduri stăpânite de sentimente. Pentru asta, ar fi potrivită imaginea unui măgăruş care trage o căruţă atâta vreme cât stăpânul său îi trece pe la nas un morcov. Stăpânul măgăruşului ajunge unde vrea, în schimb animalul aleargă mereu după o iluzie. Mâine va fi încă un morcov pentru măgăruş.”

„Vrei să spui că atunci când mă gândesc la o mănuşă nouă de baseball, la bomboane şi la jucării, toate acestea sunt echivalentul morcovului pentru măgăruş?”, întrebă Mike.

„Mda. Şi pe măsură ce creşteţi jucăriile devin tot mai costisitoare. O maşină nouă, o ambarcaţiune şi o casă mai mare pentru a-i impresiona pe prieteni”, spuse tatăl cel bogat zâmbind. „Frica te împinge de la spate, iar dorinţa te ademeneşte către stânci şi acolo te aşteaptă capcana.”

„Şi atunci, care e răspunsul?”, întrebă Mike.

„Ignoranţa este cea care intensifică teama şi dorinţa. De aceea unii oameni bogaţi, cu mulţi bani, se tem din ce în ce mai mult pe măsură ce se îmbogăţesc. Banii sunt morcovul lor, iluzia. Dacă măgăruşul ar putea avea o perspectivă de ansamblu, s-ar gândi mai mult dacă să se ţină sau nu după morcov.”

Tatăl cel bogat continuă argumentarea faptului că viaţa oamenilor este o luptă între ignoranţă şi iluminare.

El ne-a spus că în momentul în care o persoană nu mai caută să aibă cât mai multe informaţii despre sine, nu mai încearcă să se cunoască, se instalează ignoranţa. Această luptă este o decizie clipă de clipă - a învăţa să deschizi sau să închizi mintea cuiva.

„Uitaţi ce e, şcoala este extrem de importantă. Mergeţi la şcoală pentru a învăţa o profesie sau o meserie şi pentru a contribui la bunul mers al societăţii. Oricine are nevoie de profesori, doctori, mecanici, artişti, bucătari, oameni de afaceri, ofiţeri de poliţie, pompieri, soldaţi. Şcoala îi formează astfel încât societatea noastră să înflorească şi să prospere”, spuse tatăl cel bogat. „Din păcate, pentru cei mai mulţi oameni, şcoala este sfârşitul, şi nu începutul.”

S-a aşternut o lungă tăcere. Tatăl cel bogat zâmbea. N-am înţeles pe loc tot ce mi-a spus în ziua aceea. Dar, aşa cum se întâmplă cu marii profesori, cuvintele lui au continuat să mă călăuzească ani de zile, chiar multă vreme după ce el n-a mai fost. Şi mă însoţesc şi acum.

„Am fost puţin cam crud astăzi”, spuse tatăl cel bogat. „Dar am avut un motiv pentru asta. Am vrut să nu uitaţi niciodată această discuţie. Să vă gândiţi mereu la dna Martin. Să vă gândiţi mereu la măgăruş. Să nu uitaţi niciodată că aceste două mari sentimente, teama şi dorinţa, vă pot împinge în cea mai mare capcană a vieţii, dacă nu veţi conştientiza că ele deţin controlul asupra gândirii voastre. Crud este să vă petreceţi viaţa trăind în frică, fără a vă explora visele până la capăt. Să munciţi din greu pentru bani, crezând că banii pot să vă procure acele lucruri care vă vor aduce fericirea este tot o formă de cruzime. Să vă treziţi în toiul nopţii speriaţi că nu aveţi cu ce să vă plătiţi facturile este o cale îngrozitoare de a trăi. Să trăiţi o existenţă în care leafa pe care o câştigaţi să aibă ultimul cuvânt nu este o viaţă adevărată. A crede că o slujbă îţi poate da sentimentul de siguranţă înseamnă a te minţi singur. Acesta este un lucru crud şi aceasta este capcana pe care aş vrea s-o evitaţi pe cât se poate. Am văzut cum banii pun stăpânire pe vieţile oamenilor. Nu acceptaţi să vi se întâmple una ca asta. Nu lăsaţi ca banii să vă conducă destinul.”

Sub masa noastră s-a rostogolit o minge. Tatăl cel bogat a ridicat-o şi a aruncat-o înapoi.

„Dar ce legătură are ignoranţa cu lăcomia şi teama?”, am întrebat.

„Ignoranţa în privinţa banilor este cea care duce la atâta lăcomie şi la atâta teamă”, spuse tatăl cel bogat. „Să vă dau câteva exemple. Un doctor care doreşte mai mulţi bani pentru bunăstarea familiei sale măreşte onorariul consultaţiei. Mărindu-1, face ca preţul îngrijirilor medicale să crească pentru toată lumea. Asta îi afectează cel mai tare pe oamenii săraci, care în general au o sănătate mai precară decât cei cu bani.

Pentru că doctorii îşi măresc onorariul, şi-1 măresc şi avocaţii. Când onorariul avocaţilor creşte, profesorii de şcoală doresc o mărire de leafă, care duce la creşterea impozitelor noastre ş.a.m.d. Curând, se va crea o prăpastie atât de mare între cei bogaţi şi cei săraci, încât va izbucni haosul şi o altă civilizaţie importantă se va prăbuşi. Marile civilizaţii s-au prăbuşit atunci când diferenţa dintre cei care aveau şi cei care nu aveau a devenit prea mare. America se află pe acelaşi drum, dovedind încă o dată că istoria se repetă, pentru că nu învăţăm nimic din istorie. Noi doar memorăm datele istorice şi numele, dar nu şi lecţiile pe care istoria ni le dă.”

„Dar nu e normal ca preţurile să crească?”, am întrebat eu.

„Nu. Nu şi într-o societate educată, bine condusă de guvern. Preţurile ar trebui chiar să scadă. Sigur că adesea acest lucru e valabil doar în teorie. Preţurile cresc din pricina lăcomiei şi a fricii la care se ajunge din ignoranţă. Daca în şcoli s-ar învăţa despre bani, aceştia ar fi mai mulţi şi preţurile ar scădea, dar şcolile se concentrează să-i înveţe pe oameni doar să muncească pentru bani şi nu cum să canalizeze puterea banilor.”

„Dar nu există şi şcoli speciale de afaceri?”, întrebă Mike. „Nu