„Deci omul sărac este mai fericit?”, am întrebat eu.

„Nu, nu cred”, mi-a răspuns tatăl cel bogat. „Evitarea banilor este tot o formă de psihoză, ca şi ataşamentul exagerat faţă de ei.”

Şi, ca exemplu imediat, a trecut pe lângă masa la care ne aflam cerşetorul oraşului, care tocmai aduna într-o cutie toate resturile. Toţi trei ne-am uitat la el cu mult interes, în vreme ce altădată probabil că nici nu l-am fi băgat în seamă.

Tatăl cel bogat a scos din portofel un dolar şi i 1-a arătat bătrânului. Văzând banul, cerşetorul a venit imediat, a luat bancnota, i-a mulţumit apăsat tatălui celui bogat şi a plecat entuziasmat de mica lui avere.

„El nu este cu mult diferit de majoritatea angajaţilor mei”, spuse tatăl cel bogat. „Am întâlnit atâţia care spun: «A, nu mă interesează banii.» Şi totuşi sunt dispuşi să muncească opt ore pe zi. Aceasta este negarea realităţii. Dacă nu i-ar fi interesat cu adevărat banii, atunci de ce mai muncesc? Acest tip de gândire este probabil mai bolnav decât al persoanei care economiseşte bani pe ascuns.”

Cum stăteam şi îl ascultam pe tatăl cel bogat, mi-am amintit de nenumăratele ocazii în care propriul meu tată spusese la rândul lui: „Nu mă interesează banii.” O zicea deseori. Şi apoi se justifica adăugind: „Muncesc pentru că-mi iubesc meseria.”

„Şi atunci, ce e de făcut?”, am întrebat. „Să nu muncim pentru bani până ce nu dispare şi ultima urmă de teamă şi de lăcomie?”

„Nu, asta ar fi o pierdere de vreme”, spuse tatăl cel bogat. „Sentimentele ne fac oameni, ne fac să existăm. Cuvântul «sentiment» denotă o energie în mişcare. Fii sincer în privinţa sentimentelor şi foloseşte-ţi inteligenţa şi sentimentele în favoarea ta, şi nu împotriva ta.”

„Uau!”, zise Mike.

„Nu fiţi preocupaţi prea tare de ceea ce v-am spus. O să înţelegeţi mai bine cu anii. Încercaţi doar să observaţi şi nu să reacţionaţi la sentimentele voastre. Majoritatea oamenilor nu ştiu că de fapt sentimentele gândesc în locul lor. Sentimentele sunt sentimente, dar trebuie să învăţaţi să gândiţi singuri.”

„Aţi putea să ne daţi un exemplu?”, am întrebat eu.

„Desigur”, mi-a replicat tatăl cel bogat. „Când o persoană spune: «Trebuie să-mi găsesc o slujbă», mai mult ca sigur că ea gândeşte emoţional. Frica de a nu avea bani generează acest gând.”

„Nu înţeleg”, spuse Mike.

„De exemplu”, spuse tatăl cel bogat, „când li se trezeşte teama de a nu avea bani, în loc să dea fuga să-şi ia o slujbă “ pentru a câştiga ceva bănuţi care să le liniştească teama, ar putea să-şi pună următoarea întrebare: «Oare slujba este cea mai bună soluţie pe termen lung pentru a pune capăt fricii?» După părerea mea, răspunsul este: «Nu». Mai ales atunci când ai o privire de ansamblu asupra vieţii. Slujba este de fapt o soluţie pe termen scurt, pentru o problemă pe termen lung.”

„Dar tatăl meu spune mereu: «Vezi-ţi de şcoală şi ia note mari ca să-ţi găseşti o slujbă sigur㻓, am grăit eu oarecum dezorientat.

„Da, înţeleg de ce spune asta”, zise gentil tatăl cel bogat. „Majoritatea oamenilor îţi recomandă asta şi li se pare cea mai bună idee. Dar oamenii fac această recomandare în primul rând din frică.”

„Credeţi că tata spune asta pentru că îi este frică?”

„Da”, spuse tatăl cel bogat. „Este îngrozit că nu vei fi în stare să câştigi bani şi să te adaptezi în societate. Să nu mă înţelegi greşit. El te iubeşte şi vrea tot ce e mai bun pentru tine. Şi cred că teama sa este justificată. Studiul şi o slujbă sunt foarte importante. Dar nu rezolvă teama. Vezi tu, teama care îl face pe el să se trezească în fiecare dimineaţă ca să câştige câţiva dolari este aceeaşi cu teama care îl face să fie atât de neclintit când îţi cere să te duci la şcoală.”

„Şi atunci ce-mi recomandaţi?”, am întrebat.

„Vreau să vă învăţ să stăpâniţi puterea banilor, să nu vă temeţi de ei. Şi asta nu vi se predă la şcoală. Dacă nu veţi învăţa asta, veţi deveni robii banilor.”

În sfârşit, avea o logică. Dorea să ne lărgească perspectiva, să vedem ceea ce d-na Martin nu putea să vadă, ca de altfel nici angajaţii lui şi nici chiar tata. El folosea exemple ce păreau foarte cinice pe vremea aceea, dar nu le-am uitat niciodată, în acea zi, perspectiva mea s-a lărgit şi am început să văd capcana în faţa căreia se aflau cei mai mulţi oameni.

„Vedeţi voi, cu toţii suntem în cele din urmă angajaţii cuiva. Doar că lucrăm la nivele diferite”, spuse tatăl cel bogat. „Aş vrea, băieţi, să aveţi ocazia să evitaţi această capcană. Capcana creată de cele două sentimente: frica şi dorinţa. Folosiţi-le în favoarea voastră, şi nu împotriva voastră. Asta vreau eu să vă învăţ. Nu mă interesează să vă spun doar cum să faceţi grămezi de bani. Asta nu vă va ajuta să vă stăpâniţi frica sau dorinţa. Dacă nu vă veţi stăpâni mai întâi frica şi dorinţa şi vă veţi îmbogăţi, nu veţi fi altceva decât nişte sclavi bine plătiţi.”

„Cum putem evita capcana, atunci?”, am întrebat.

„Principala cauză a sărăciei sau a zbaterii în marasmul financiar o reprezintă teama şi neştiinţa, şi nu economia sau statul sau cei bogaţi. Frica cu care se intoxică pe sine şi ignoranţa sunt cele care îi ţin pe oameni în capcană. Voi, băieţi, mergeţi la şcoală, luaţi-vă diplomele şi eu am să vă învăţ să nu cădeţi în capcană.”

Începuseră să se ivească piesele acestui puzzle. Tatăl meu cu multă şcoală avea multe diplome şi o carieră minunată. Dar şcoala nu-1 învăţase cum să se descurce cu banii sau cu temerile sale. Devenea clar că eu puteam învăţa lucruri diferite şi foarte importante de la ambii taţi.

„Ne-ai vorbit despre teama de a nu avea bani. Dar cum ne afectează gândirea această dorinţă de bani?”, a întrebat Mike.

„Ce aţi simţit atunci când v-am ispitit cu o creştere a salariului? Aţi băgat de seamă cum vi se trezeşte dorinţa?”

Am dat din cap amândoi.

„Faptul că nu aţi cedat sentimentelor