Cărți «Evanghelia eseniană citește carți gratis .Pdf 📖». Rezumatul cărții:
„Adevăr zic vouă, Dumnezeul vieţii este mai bogat decât toate bogăţiile pământului, masa Sa este mai abundentă şi mai înzestrată decât cele mai bogate mese de pe întreg pământul. De asemenea, în tot timpul vieţii voastre mâncaţi la masa Maicii voastre Pământeşti şi nu vă va lipsi nimic. Când mâncaţi la masa Sa, mâncaţi toate cele ce se găsesc acolo. Nu mai gătiţi şi nu mai amestecaţi alimentele unele cu altele, ca intestinele voastre să nu se transforme în materie putredă.
Căci, adevăr zic vouă, aceasta este un lucru scârbos în ochii lui Dumnezeu.”
„Şi nu fiţi asemenea servitorului lacom care înhaţă porţiile altora de pe masa stăpânului său, devorând totul şi amestecând totul în lăcomia sa. Şi când stăpânul va observa acest lucru, îl va goni de la masa sa, plin de mânie. Şi când ceilalţi vor fi terminat masa lor, el va aduna toate resturile şi va chema pe servitorul cel lacom, zicându-i: «Ia acestea şi le mănâncă cu porcii, căci locul tău este cu ei în cocină, şi nu la masa mea».”
„În consecinţă, aveţi mare grijă de templul corpului vostru şi nu-l murdăriţi cu tot felul de scârboşenii. Declaraţi-vă mulţumiţi cu două sau trei feluri de alimente pe care le veţi găsi întotdeauna pe masa Maicii voastre Pământeşti, şi nu fiţi avizi să devoraţi toate cele ce vedeţi în jurul vostru. Adevăr zic vouă, dacă voi amestecaţi tot felul de alimente, în corpul vostru războaie fără sfârşit vor avea loc, şi el va fi distrus, după cum casele şi împărăţiile divizate unele contra altora aleargă la propria lor pieire. Pentru că Dumnezeul vostru este Dumnezeul păcii şi nu va da niciodată sprijin acelora care sunt divizaţi. Nu stârniţi mânia lui Dumnezeu faţă de voi pentru a nu vă goni de la masa Sa şi ca voi să nu fiţi forţaţi să recurgeţi la masa lui Satana în care corpul vostru va fi corupt de focul păcatelor, al bolilor şi al morţii.”
„Când mâncaţi, nu mâncaţi niciodată până la saturaţie. Fugiţi de ispitele lui Satana şi ascultaţi vocea îngerilor lui Dumnezeu. În orice clipă, Satana şi puterea sa vă duc în ispită ca voi să mâncaţi din ce în ce mai mult. Trăiţi prin spirit, rezistaţi dorinţelor corpului şi să ştiţi că ajunările sunt întotdeauna plăcute în ochii îngerilor lui Dumnezeu. Cântăriţi deci cantitatea care vă trebuie pentru a vă sătura şi reduceţi-o cu o treime.”
„Aveţi grijă ca greutatea hranei voastre zilnice sa nu fie sub o „mină” dar să nu depăşească două „mine[4]”. Atunci îngerii lui Dumnezeu se vor pune pentru totdeauna în slujba voastră şi voi nu veţi mai recădea niciodată în sclavia lui Satana şi a bolilor sale.”
„Nu tulburaţi lucrarea îngerilor în corpul vostru, luând mese prea dese. Căci adevăr zic vouă, că acela care mănâncă de mai mult de două ori pe zi realizează în el opera lui Satana, îngerii lui Dumnezeu vor abandona acest corp şi de îndată Satana va intra în posesia lui. Mâncaţi numai când soarele este la punctul său culminant pe cer şi o a doua oară, când apune. Astfel nu veţi cunoaşte niciodată boala, căci aceia care procedează după cum v-am arătat, vor găsi favoarea în ochii Domnului. Dacă doriţi ca îngerii lui Dumnezeu să se bucure de corpul vostru şi ca Satana să fugă departe de voi, nu luaţi decât o singură masă pe zi la masa lui Dumnezeu. Şi astfel zilele voastre vor fi prelungite pe pământ, căci acest mod de comportament este agreabil în ochii lui Dumnezeu. Întotdeauna nu mâncaţi decât dacă masa lui Dumnezeu este întinsă în faţa voastră şi nu mâncaţi decât ceea ce se găseşte pe această masă. Căci adevăr zic vouă, Dumnezeu cunoaşte bine ceea ce corpul vostru are nevoie şi când are nevoie.”
„Încă de la începutul lunii Iiar[5] mâncaţi orez; în timpul lunii Şivan mâncaţi grâu, cea mai perfectă dintre ierburile purtând sămânţă. Faceţi pâinea voastră zilnică cu grâu ca Domnul să poată avea grijă de corpul vostru. În timpul lunii Tamuz, mâncaţi struguri acri pentru ca să poată slăbi corpul vostru şi ca Satana să fugă de el. În timpul lunii Elul, recoltaţi strugurii ai căror suc vă vor servi de băutură. În timpul lunii Heşvan, recoltaţi strugurii dulci zaharisiţi şi uscaţi de Îngerul Soarelui: ei vă vor fortifica corpul, căci în ei rezidă îngerii Domnului. Mâncaţi smochine bogate în suc în timpul lunilor Av şi Şvat, iar ceea ce rămâne, lăsaţi să vi le păstreze Îngerul Soarelui. Voi le veţi consuma împreună cu carnea migdalelor în tot timpul cât pomii nu poartă nici un fruct. Utilizaţi ierburile care cresc după ploaie în timpul lunii Tevet ca să vă purifice sângele de toate păcatele voastre. În aceeaşi lună începeţi să beţi laptele animalelor voastre, căci Domnul a destinat ierburile câmpiilor tuturor animalelor care dau lapte, pentru ca ele să contribuie cu acest aliment la hrana omului. Adevăr zic vouă, fericiţi aceia care mănâncă numai la masa lui Dumnezeu şi care refuză toate scârboşeniile lui Satana. Nu consumaţi alimente spurcate aduse din ţări îndepărtate, ci mâncaţi ceea ce produc proprii voştri pomi, căci Dumnezeul vostru ştie bine de ce aveţi nevoie, când şi unde. Căci El acordă tuturor popoarelor, tuturor împărăţiilor, hrana care se potriveşte fiecăruia cel mai bine. Nu mâncaţi ca păgânii care înfulecă în grabă şi-şi murdăresc corpurile lor cu tot felul de scârboşenii.”
„Forţa îngerilor lui Dumnezeu intră în voi odată cu alimentele vii pe care Domnul vi Le oferă pe masa Sa regească.”
„De asemenea, în timp ce mâncaţi, gândiţi că aveţi deasupra voastră pe Îngerul Aerului şi dedesubt pe Îngerul Apei. De fiecare dată de câte ori mâncaţi, respiraţi lent