— Talismane, nu Horcruxuri.

— Talismane, murmură Dumbledore, nu Horcruxuri. Exact.  Urmă o pauză. Fiinţa din spatele lor scânci, dar Harry nu se mai uită peste umăr.

— Le căuta şi Grindelwald? întrebă el.

Dumbledore închise ochii pentru o clipă şi încuviinţă din cap.

— A fost ceea ce ne-a unit, mai mult decât orice altceva,  spuse el încet. Doi băieţi isteţi, plini de ei, care aveau aceeaşi  obsesie. A vrut să vină în Peştera lui Godric, din cauza  mormântului lui Ignotus Peverell, aşa cum bănuiesc că trebuie să fi ghicit şi tu. A vrut să cerceteze locul unde murise al treilea  frate.

— Deci este adevărat? întrebă Harry. Totul? Fraţii Peverell...

— ... au fost cei trei fraţi din poveste, spuse Dumbledore,  încuviinţând din cap. O, da, eu aşa cred. Cât despre cum au întâlnit moartea pe un drum neumblat... cred mai degrabă că  fraţii Peverell au fost pur şi simplu nişte vrăjitori talentaţi şi  periculoşi, care au reuşit să creeze acele obiecte puternice.

Povestea potrivit căreia Talismanele aparţin morţii mi se pare genul de legendă care s-ar fi putut inventa în jurul unor astfel  de obiecte.

După cum ştii, pelerina a fost transmisă din generaţie în generaţie în decursul secolelor, din tată în fiu, din mamă în fiică, până la ultimul descendent în viaţă al lui Ignotus, care s-a  născut, la fel ca şi Ignotus, în satul Peştera lui Godric.

Dumbledore îi zâmbi lui Harry.

— Eu?

— Tu. Ştiu că ai ghicit de ce pelerina era la mine în noaptea  în care au murit părinţii tăi. James mi-o arătase cu doar câteva zile înainte. Era o explicaţie pentru mare parte din şiretlicurile nedetectate pe care le făcuse în şcoală. Abia dacă mi-a venit sămi cred ochilor. I-am cerut-o cu împrumut, pentru a o examina.  Renunţasem cu mult timp în urmă la visul de a uni Talismanele, dar nu m-am putut abţine... nu m-am putut abţine să o privesc îndeaproape... Era o pelerină cum nu mai  văzusem niciodată, nespus de veche, perfectă din toate punctele de vedere... Apoi tatăl tău a murit şi, în sfârşit, am avut două  Talismane doar ale mele! Tonul lui era plin de amărăciune.

— Insă pelerina nu i-ar fi putut ajuta să supravieţuiască,  spuse Harry repede. Cap-de-Mort ştia unde erau părinţii mei.  Pelerina nui-ar fi protejat de blestem.

— Aşa este, oftă Dumbledore. Aşa este...

Harry aşteptă, dar Dumbledore nu vorbi, aşa că îl îndemnă să continue.

— Deci aţi renunţat să mai căutaţi Talismanele când aţi văzut pelerina?

— O, da, spuse Dumbledore cu o voce stinsă.

Păru să facă un efort pentru a-l privi pe Harry în ochi.

— Ştii ce s-a întâmplat. Ştii. Nu mă poţi dispreţui mai mult decât mă dispreţuiesc eu însumi.

— Dar nu vă dispreţuiesc...

— Atunci, ar trebui să o faci, spuse Dumbledore.

Trase aer în piept.

— Cunoşti sectetul afecţiunilor de care a suferit sora mea,  ştii ce i-au făcut încuiaţii aceia, ce a ajuns. Ştii cum s-a  răzbunat bietul meu tată şi cum a plătit pentru asta, murind în  Azkaban. Ştii cum mama şi-a dedicat viaţa îngrijirii Arianei. Nu  mi-a convenit nimic din toate astea, Harry.

Dumbledore o afirmă simplu, cu răceală. Acum privea în depărtare, peste creştetul lui Harry.

— Eram talentat, eram strălucit. Voiam să evadez. Voiam să  strălucesc. Voiam glorie. Nu mă înţelege greşit, spuse el şi  trăsăturile îi fură umbrite de suferinţă, ceea ce îl făcu să pară  din nou foarte bătrân. I-am iubit. Mi-am iubit părinţii, mi-am  iubit fratele şi sora, dar eram egoist, Harry, mai egoist decât ţiai putea imagina tu, care eşti un om extraordinar de altruist.

Aşa că, atunci când a murit mama şi am preluat responsabilitatea unei surori bolnave şi a unui frate rebel, m-am întors în sat furios şi plin de amărăciune. II vedeam ca pe o închisoare unde  avea să mi se risipească talentul! Şi atunci, a venit el,  bineînţeles... Dumbledore îl privi din nou pe Harry, drept în  ochi.

— Grindelwald. Harry, nu îţi poţi imagina cum m-au fascinat ideile lui, cum m-au înflăcărat. Subordonarea încuiaţilor cu forţa. Triumful nostru, al vrăjitorilor. Grindelwald şi cu mine,  tinerii lideri glorioşi ai revoluţiei.

O, aveam puţine scrupule. Îmi alinam conştiinţa cu vorbe goale.  Totul avea să fie pentru binele majorităţii şi posibilele pagube le-ar fi adus beneficii înzecite vrăjitorilor. Oare, în  adâncul sufletului meu, ştiam cine era Gellert Gtindelwald?

Cred că da, dar am închis ochii. Dacă planurile pe care le făceam aveau să dea roade, toate visele mi s-ar fi împlinit.

Şi, în miezul planurilor noastre, erau Talismanele Morţii! Era complet fascinat de ele, amândoi eram! Bagheta imbatabilă,  arma cu care aveam să ajungem la putere! Piatra învierii... pentru el însemna o armată de Inferi, deşi m-am prefăcut că nu ştiam asta! Pentru mine, recunosc că însemna întoarcerea  părinţilor mei şi ridicarea tuturor responsabilităţilor de pe umerii mei.

Iar pelerina... Harry, nu ştiu cum s-a întâmplat, dar nu am  discutat niciodată despre pelerină. Amândoi ne puteam ascunde destul de bine şi fără pelerină. Bineînţeles, adevărata ei putere magică ar consta în aceea că poate fi folosită pentru a-i proteja  şi pe alţii, în afară de proprietarul ei. Credeam că, dacă o vom  găsi vreodată, aş fi putut s-o folosesc pentru a o ascunde pe Ariana, dar noi eram interesaţi de pelerină în primul rând pentru că făcea parte din trio; pottivit legendei, cel care unea  cele trei obiecte ar fi fost cu adevărat stăpânul morţii, iar noi am  interpretat că asta însemna că va fi invincibil. Grindelwald şi  Dumbledore, stăpânii invincibili ai morţii! Au fost două luni de nebunie, de vise crude, în care i-am neglijat pe singurii membri  ai familiei pe care îi mai aveam. Apoi... ştii ce s-a întâmplat.  Realitatea a revenit, sub înfăţişarea fratelui meu necizelat, fără  ştiinţă de carte şi de o mie de ori mai demn de admirat decât  mine. Nu am vrut să aud adevărurile pe care mi le-a strigat. Nu  am vrut să aud că nu puteam să plec în căutarea Talismanelor